Fostul atacant al celor de la Sirocco, Sparta Praga, Lombard Papa şi Diosgyor nu a mai putut fi salvat de medici.
Considerat noul “Didier Drogba” pe vremea când evolua pentru naţionalele de tineret ale Coastei de Fildeş, Georges Griffiths a decedat la vârsta de 27 de ani după ce şi-a apărat maşina de doi hoţi.
Aflat în ţara natală, Griffiths a fost abordat de doi hoţi care i-au cerut maşina, un Mercedes 4×4. Fostul fotbalist a refuzat şi a fost împuşcat. Acesta a fost transportat la spitalul din Abidjan, dar medicii nu l-au putut salva.
Griffiths a atins vârful carierei în campionatul Ungariei, la Diosgyor, acolo unde a înscris de opt ori, în 34 de meciuri.