Gabriela Szabo: Bugetul MTS va fi mai mare cu şapte procente în 2015

Ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că bugetul MTS va fi în 2015 cu şapte procente mai mare decât cel din 2014, obiectivul fiind calificarea a peste 100 de sportivi la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016.

Urmărește
248 afișări
Imaginea articolului Gabriela Szabo: Bugetul MTS va fi mai mare cu şapte procente în 2015

Gabriela Szabo (Imagine: Ovidiu Andrei/ Mediafax Foto)

Szabo a precizat că sportivii români au cucerit în acest an 62 de medalii în probe olimpice.

"Bugetul MTS pe 2015 este puţin mai mare comparativ cu 2014. Deja gândim finanţarea pentru 2015. Bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului a crescut cu şapte procente din alocaţie bugetară. Vom vedea obiectivele împreună cu federaţiile şi ne vom concentra foarte tare pe federaţiile care vor intra în calificări în 2015. Ca în 2016 să avem un număr cât mai mare de sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice. Este obiectivul nostru. Dacă în acest moment avem 62 de medalii câştigate la disciplinele olimpice, ne dorim peste 100 de sportivi să se califice până la finalul anului 2015", a declarat Szabo.

Ministrul consideră că ascensiunea jucătoarei de tenis Simona Halep este cea mai spectaculoasă în 2014: "În ceea ce priveşte rezultatele, sportul românesc a cucerit în probele olimpice un număr de 62 de medalii, dar în total sunt aproximativ 400 de medalii. Aceasta este suma participărilor la campionatele mondiale şi europene. În contextul actual eu sunt extrem de fericită de rezultatele obţinute în acest an de sportivii noştri. Ştiu ce înseamnă să munceşti pentru o medalie. Dar întotdeauna ne dorim mai bine, niciodată nu suntem mulţumiţi de rezultate. Dar am încredere că anii următori rezultale vor veni, în 2016 sau 2020, că pentru asta muncim astăzi. Mie nu mi-a plăcut niciodată sa dau nume de sporitvi care au excelat. Toţi au excelat, cu plus sau minus. Dar categoric numele Simonei Halep este astăzi pe buzele tuturor, este un sportiv care a avut o evoluţie extraordinar de frumoasă şi de rapidă. De asemenea, la gimnastică, scrimă, box, judo... Sunt sportivi care au excelat, dar care nu au fost îndeajuns promovaţi".

În 2014, alocaţia bugetară acordată federaţiilor sportive s-a ridicat la aproximativ 75 de milioane de lei. "Pe parcursul anului 2014, au fost finanţate prin programul Pierre de Coubertin 51 de proiecte, prin 33 de federaţii naţionale, în valoare de 6.366.000 de lei din venituri proprii ale minsterului. MTS a asigurat protecţie socială sporită sportivilor medaliaţi, prin acordarea rentei viagere. Guvernul României ne-a sprijinit în achiziţionarea a 100 de microbuze, care vor fi destinate cluburilor, federaţiilor sportive şi altor instituţii din subordinea MTS. În acest an, bugetul federaţiilor naţionale s-a ridicat la suma de 74.885.055 de lei din alocaţia bugetară şi 40.629.735 de lei din venituri proprii", a afirmat Gabriela Szabo.

Secretarul de stat în MTS, Carmen Tocală, a precizat că ministerul a răspuns afirmativ tuturor solicitărilor venite dini partea federaţiilor sportive. "Nu cred că există o federaţie sportivă naţională care să nu fie mulţumită de modul în care s-au distribuit alocaţiile. Nu cred de asemenea că a existat vreo solicitare de organizare a unei competiţii internaţionale de anvergură care să nu fie finanţată", a spus Tocală.

Referitor la federaţiile sportive, Szabo a spus că acestea au cheltuit aproape în totalitate sumele alocate pentru 2014: "Sportul a cheltuit aproape toţi banii în acest an. Bugetele au crescut cu până la 29 de procente comparativ cu 2013. Toate federaţiile care au făcut solicitări Ministerului Tineretului şi Sportului vizavi de materiale au primit tot ce au cerut. Am vrut să nu le lipsească absolut nimic din drumul lor spre performanţă".

În ceea ce priveşte investiţiile ministerului în 2014, acestea s-au ridicat la un total de 26,5 milioane de lei. "Investiţile făcute în 2014 se ridică la un total de 26.524.800 de lei, din care 1.385.500 din bugetul de stat, 24.508.300 de lei din venituri proprii şi 623.000 de lei din surse conform legii. Din acest total s-a investit în consolidarea şi renovarea a zece centre naţionale şi putem să enumerăm CSN Piatra Arsă, CSN Snagov, CSN Poiana Braşov, CSN Sala Polivalentă, CSN Bascov, CSN Izvolul Mureşului sau CSN Lia Manoliu. Şi aici trebuie menţionat că în aceste zile se vor termina sala de gimnastică şi sala de atletism", a mai spus Gabriela Szabo.

Ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, a prezentat, luni, într-o conferinţă de presă Raportul de Activitate al MTS pe anul 2014, împreună cu secretarul de stat pe probleme de sport, Carmen Tocală, şi cu secretarul de stat pe probleme de tineret, Cristian Cosmin.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici