INTERVIU: Florian Ţicu: Cu bobul Germaniei, echipajul României s-ar clasa în primele şase la Soci

FRBS, singura federaţie care a adus României o medalie la Jocurile Olimpice de iarnă, continuă să viseze la repetarea performanţei echipajului Ion Panţuru / Nicolae Neagoe, bronz în concursul de bob la ediţia organizată de Grenoble, în 1968. Iar pentru realizarea acestui obiectiv România nu are obligatoriu nevoie de piste de bob, ci doar de bani suficienţi pentru achiziţia de boburi performante şi pentru pregătirea în străinătate, este de părere secretarul general al FRBS.

Prezentăm în continuare interviul acordat agenţiei de presă MEDIAFAX de secretarul general Florian Ţicu:

Reporter: - Federaţia care a adus României singura medalie din istorie la JO de iarnă are şi cei mai mulţi sportivi calificaţi la Soci. Cât de greu a fost?

Florian Ţicu: - Pentru o federaţie săracă, aşa cum este a noastră, este foarte greu să califici 14 sportivi la Jocurile Olimpice de iarnă. Şi puteam avea un lot chiar mai mare la Soci, dar a fost un lanţ întreg de ghinioane, care a început cu accidentarea celui mai bun echipaj de dublu la sanie, Paul Ifrim / Anghel Andrei. Sistemul de calificare la Olimpiadă este făcut de aşa natură încât te obligă să mergi la toate competiţiile de Cupă Mondială ca să acumulezi puncte. Dacă ai ratat o competiţie ai pierdut punctele şi vin ceilalţi din urmă. Apoi este aspectul financiar, capitol la care ne-am descurcat foarte greu. Cu ce ne-a mai dat MTS-ul, cu ce ne-a mai dat COSR, cu ce am mai reuşit noi să facem rost şi cu ce am mai reuşit să ne ajutăm cu federaţiile internaţionale am reuşit să îi ducem la toate competiţiile care au început în noiembrie şi s-au încheiat acum, în ianuarie. Ce ne-a omorât financiar a fost faptul că federaţiile internaţionale au pus primele etape de Cupă Mondială în luna noiembrie în SUA şi Canada. Iar asta a presupus transport de boburi şi echipamente şi materiale peste ocean, transport de sportivi plus costurile de acolo şi aşa mai departe... a fost o perioadă foarte costisitoare. Iar în paralel am avut şi loturi la Cupa Europei, pentru că şi această competiţie contează pentru calificare.

R.: - Care a fost bugetul Federaţiei Române de Bob şi Sanie în anul preolimpic?

F.Ţ.: - Bugetul pe 2013 a fost cam de 1,3 milioane de lei (n.r. - aproximativ 290.000 de euro), dar aici intră tot, echipamente, salarii, medicaţie, control antidoping... Păi vreo 50.000 de lei s-au dus numai pe controale antidoping. Apoi intră şi competiţiile interne pe care le organizăm. Noi nu putem să ne comparăm cu federaţiile din alte ţări, din Germania să spunem, acolo se discută de milioane de euro anual. De aceea spun că la noi numai calificarea este o mare performanţă.

R.: - Înţeleg că bobul este un sport scump...

F.Ţ.: - Nu. E o părere falsă că bobul e un sport scump, nu sunt costuri fantastice, doar că noi nu avem poate nici 25 la sută din bugetul altor federaţii din ţară. Rezultatele la bob, sanie şi skeleton ar fi mult mai bune dacă am avea un buget decent.

R.: Boburile sunt totuşi scumpe, cât costă unul?

F.Ţ.: - Boburile sunt de la 20.000 de euro şi până la 100.000 sau chiar mai mult. Ca exemplu, Germania nici nu cumpără boburi, au o uzină întreagă care lucrează numai şi numai pentru bob, sanie şi skeleton. Investesc milioane de euro în cercetare, la fel şi americanii. Iar germanii şi americanii nici nu vând, construiesc boburi numai pentru echipajele care reprezintă ţările lor şi atât.

R.: - Care este valoarea boburilor echipajelor României calificate la Olimpiadă?

F.Ţ.: - Boburile echipajelor României aparţin cluburilor, nu federaţiei. Asta este una dintre anomalii, noi am vrea să cumpărăm, dar ministerul nu dă bani federaţiei pentru achiziţia de boburi, adică de mijloace fixe. Dă bani numai cluburilor subordonate Ministerului Tineretului şi Sportului. Echipajele României de la Olimpiadă au boburi de 30.000 de euro, cele de dublu, şi cel de patru a fost cam 35.000 de euro. Deci sunt boburi, hai să zic aşa, de nivel mediu. Însă nu poţi să le pui lângă cele ale germanilor şi americanilor pentru că alea nici măcar nu poţi să le evaluezi având în vedere sumele investite în cercetare şi faptul că nu se vând. Nu sunt boburi vechi, boburile noastre au fost achiziţionate anii trecuţi de la Aerodresda, singura fabrică din Germania care comercializează boburi. Pe plan mondial sunt câteva fabrici de boburi care vând, iar preţurile pentru boburile de top cam acolo sunt, în jur de 100.000 de euro. Ruşii, de exemplu, nu au fabrică de boburi, dar şi-au permis şi au cumpărat tot ce a fost mai bun pe piaţă. Noi nu putem să ne apropiem de aşa ceva.

Citeşte şi: INTERVIU: Dorin Velicu merge la Soci cu un skeleton împrumutat

R.: - Cât costă întreţinerea boburilor?

F.Ţ.: - Aici este alt aspect la boburi, şi mă refer la patine. Pentru că un set de patine pentru un bob costă 7.000 de euro şi nu poţi să ai doar un singur set. Sunt patine pentru gheaţă moale, pentru gheaţă tare, patine în funcţie de profilul pârtiei şi aşa mai departe. Păi echipajele din top vin cu cel puţin cinci seturi de patine, pe temperaturi. Avem şi noi două rânduri de patine, acolo.

R.: Înţeleg că investiţiile României în echipamente sunt minime, ce rezultate ar putea obţine sportivii noştri cu boburi de top?

F.Ţ.: - Noi dacă am avea un bob de top, să spunem un bob pe care concurează echipajul Germaniei, am fi în primele şase locuri. Materialul uman din România este la nivel competitiv. Dar la bob diferenţa e făcută de materiale, de echipamente, de pregătire, adică de buget până la urmă. Startul la bob este peste 50 la sută din economia cursei, restul e mâna pilotului şi materialul, bobul. Iar cu starturile suntem acolo cu ei, apoi vine partea materială. De asta pot să spun că având un bob, să spunem ca al germanilor, cred că la Soci am putea încheia şi noi în primele şase locuri, ca să nu vorbesc de medalii. Deci un loc în primele şase ar fi realizabil cu un bob de top. Un alt argument pe care mă bazez este faptul că în competiţiile de tineret, unde echipamentele sunt cam la acelaţi nivel, suntem acolo la bătaie. De exemplu, fetele noastre la echipajul de doi sunt cele mai tinere sportive calificate în concursul de bob de la Jocurile Olimpice. Ele au venit pe locul cinci la Campionatul Mondial de tineret, au lăsat în spate nemţoaice, elveţience, italience şi aşa mai departe. Deci la tineret, unde nici celelalte federaţii nu dau sportivilor echipamente de top, ci boburi pe care seniorii le-au folosit în anii precedenţi, acolo vedem că suntem pe cinci. Deci în condiţii să spunem relativ egale de echipamente suntem acolo. Dar apoi, la seniori, se rupe totul. Intervin alţi factori, e alt nivel, iar federaţiile de afară dau sportivilor ce au mai bun. Păi ei investesc milioane de euro în cercetare anual, mă refer la boburi şi echipamente, şi câştigă o zecime de secundă. Vă daţi seama, e aproape similar cu ce se întâmplă în Formula 1.

R.: În afară de echipamente, de ce ar mai avea nevoie sportivii români pentru a face performanţă?

F.Ţ.: Păi de bani pentru pregătire. Costurile cu pregătirea pe gheaţă sunt foarte, foarte mari. O săptămână de pregătire pe gheaţă e de cinci ori mai scumpă decât o săptămână de competiţie. Asta pentru că intervine plata coborârilor. Deci ca să te pregăteşti pe gheaţă este nevoie de minim patru coborâri pe zi cu bobul. Iar o coborâre cu bobul este 50 de euro. Cu cât ai mai multă pregătire pe gheaţă cu atât e mai bine. Dar faci pregătire cât ţi se întinde plapuma.

R.: Cât de mult ar ajuta dacă România ar avea o pistă de bob şi sanie la nivel internaţional?

F.Ţ.: Întreţinerea unei piste costă atât de mult încât în momentul în care ai băgat-o în priză aia devine o uzină de gheaţă. Păi o pistă înseamnă zece patinoare puse cap la cap. Consumul de energie este enorm, iar norvegienilor sau austriecilor să zicem, nu le convine să se antreneze pe pistele lor doar sportivii lor. Până şi ei preferă să îi trimită în altă ţară, plătesc acolo chirie, coborâre, cazare şi masă, pentru că îi costă mai puţin decât să ţină în priză o pistă pe care să se pregătească doar lotul lor. La noi nu există pistă de bob la standarde internaţionale. Există cea de la Sinaia, dar nu poate fi folosită pentru performanţă, o folosim pentru juniori. Şi mai este o pistă de sanie în Parâng, dar şi aceea este pentru copii. Dar, repet, la nivel de performanţă toată lumea se pregăteşte pe pârtiile artificiale din Europa şi America.

R.: În aceste condiţii, o eventuală investiţie într-o pistă de bob în ţară se justifică?

F.Ţ.: Repet, austriecii deşi au pistă acasă, la Innsbruck, merg în octombrie şi se pregătesc la Lillehammer, în Norvegia. Nemţii au patru piste, se pregătesc acolo una după alta, dar apoi le închid şi pleacă şi fac pregătire în străinătate, practic iau la rând şi se antrenează pe toate pistele care găzduiesc etape de Cupă Mondială. Aşadar, faptul că noi nu avem o pistă în România nu este o frână, frâna o reprezintă bugetul de pregătire. Iar noi nu putem să ne comparăm cu bugetul nemţilor, elveţienilor, americanilor sau italienilor.

R: Au trecut 46 de ani de la prima şi singura medalie a României la Jocurile Olimpice de iarnă, este posibilă repetarea acelei performanţe în viitor?

F.Ţ.: Visăm, bineînţeles, la repetarea performanţei din 1968. Sunt câteva lucruri la punct, iar dacă reuşim, eu cred că avem şansa să aducem României încă o medalie la următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă, cea de peste patru ani. Din punctul meu de vedere, cu un buget corespunzător, o nouă medalie nu e ceva imposibil.

R.: La Jocurile Olimpice de la Soci ce rezultate aşteptaţi?

F.Ţ.: De la Nicolae Istrate şi Florin Crăciun sperăm să încheie în primele zece locuri, deşi suntem conştienţi că e foarte greu. Iar în ceea ce priveşte echipajul de patru masculin şi cel de dublu feminin ne-am propus să încheie în primele cincisprezece.

În concursurile de bob de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, România va fi reprezentată de Nicolae Istrate / Florin Cezar Crăciun la dublu masculin, Maria Adela Constantin / Andreea Grecu la dublu feminin şi Andreas Paul Neagu, Paul Septimiu Muntean, Dănuţ Ion Moldovan şi Bogdan Otavă la proba de 4 masculin.