Irina Begu se opreşte în turul 2 la Australian Open

  • Jucătoarea română de tenis Irina Begu (64 WTA) nu a reuşit să treacă de belgianca Elise Mertens (26 WTA), în turul secund de la Australian Open, fiind eliminată din competiţie după un meci ce a durat doar o oră şi 17 minute.
  • Begu a fost eliminată şi din proba feminină de dublu.
Urmărește
227 afișări
Imaginea articolului Irina Begu se opreşte în turul 2 la Australian Open

Elise Mertens, fostă semifinalistă la Melbourne, în 2018, s-a impus în faţa Irinei Begu cu 6-3, 6-2, în condiţiile în care nu se poate spune că a dominat jocul, în special din punct de vedere statistic.

A fost însă mai exactă în momentele cheie, mobilizându-se şi valorificând 3 din cele 4 mingi de break procurate şi salvând altele 2 avute de Begu.

Pentru prezenţa în turul secund la Australian Open, Irina Begu va fi recompensată cu 102.200 dolari şi 70 de puncte WTA.

Din proba de simplu de la Australian Open au fost eliminate şi Gabriela Ruse şi Jaqueline Cristian, în timp ce Sorana Cîrstea s-a calificat în turul 3, iar Simona Halep va juca joi în jurul amiezei cu brazilianca Beatriz Haddad Maia.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici