- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (21.03.2016, 11:43)
- Andrei Ionascu
Lionel Messi i-a rupt mâna unui spectator în meciul cu Villareal
În prima repriză a meciului de la Villareal, un suporter aflat în spatele porţii lui Asenjo a fost lovit de o minge şutată de Lionel Messi. Suporterul a ajuns la spital cu mâna ruptă.

Lionel Messi i-a rupt mâna unui spectator în meciul cu Villareal (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ AFP)
În minutul 15 al partidei dintre Villareal şi FC Barcelona, atacantul Lionel Messi a încercat să înscrie cu un şut din afara careului, însă mingea nu a prins cadrul porţii apărate de Sergio Asenjo, s-a dus în tribune şi a lovit un spectator.Tânăra ghinionstă, care se afla în spatele porţii gazdelor, a încercat, la început să rămână pe scaun însă i s-a făcut rău şi a fost nevoie de intervenţia rapidă a medicilor.
Aceştia au luat-o pe tânără din tribune şi i-au acordat primele îngrijiri medicale la cabinetul de la stadion. Verdictul final a venit ceva mai târziu, la spitalul din Villareal, acolo unde doctorii au diagnosticat-o cu fractură.
Imediat după ce au aflat despre incident, oficialii clubului FC Barcelona au luat imediat legătura cu tânăra şi au asigurat-o că va primi tot ajutorul de care are nevoie. Mai mult, Raquel a primit invitaţia de asista la orice meci doreşte pe Camp Nou şi va primi şi un tricou cu semnătura lui Lionel Messi.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe