Neşu: Steaua a fost echipa care ne-a dominat cel mai mult în acest sezon al Ligii Europa

Fotbalistul echipei FC Utrecht, Mihai Neşu, a declarat, joi seară, la Sport.ro, că Steaua a fost formaţia care i-a dominat cel mai mult pe el şi pe coechipierii săi în actuala ediţie a Ligii Europa, însă a precizat că doar ghinionul a făcut ca olandezii să nu se impună în meciul de la Utrecht.

Urmărește
18 afișări
Imaginea articolului Neşu: Steaua a fost echipa care ne-a dominat cel mai mult în acest sezon al Ligii Europa

Neşu: Steaua a fost echipa care ne-a dominat cel mai mult în acest sezon al Ligii Europa (Imagine: Marius Cristescu/Mediafax Foto)

"N-a fost aşa plăcut, nu-i prea frumos să joci împotriva fostei echipe. Sper meciul retur să fie ultimul în care întâlnesc fostă echipă, că nu prea îmi place. Steaua a făcut un meci bun, a fost echipa care ne-a dominat cel mai mult în această Ligă Europa până acum, dar noi am avut cele mai importante ocazii şi doar ghinionul a făcut să nu câştigăm. Meritam să învingem. Suntem prieteni în afara terenului, dar pe teren 90 de minute am fost duşmani", a spus Neşu la Sport.ro, făcând referire la foştii săi coechipieri de la Steaua.

Mihai Neşu a precizat că meciul pe care FC Utrecht îl va disputa cu Steaua, la Bucureşti, în luna noiembrie, nu va fi uşor şi că el nu se va lăsa afectat de atmosfera din tribune. "Eu mă concentrez cât pot de bine la meciuri. Nu mă interesează ce se întâmplă în jurul meu şi sper să fie cel puţin la fel de bine ca azi. Nu va fi uşor, depinde mult în ce stare va prinde lotul nostru în această zi. Noi şi azi am avut 3-4 jucători importanţi indisponibili, sperăm să fie recuperaţi până la ora meciului", a adăugat el.

Neşu a menţionat că echipa sa este puţin dezamăgită de remiza cu Steaua: "Mai mult şi din cauza golului primit a fost un pic de dezamăgire, dar aici lumea e un pic mai echilibrată decât în România. Şi la victorii şi la înfrângeri oamenii nu depăşesc măsura. Şi astăzi lumea s-a purtat normal, la noi nu se exagerează niciodată, oamenii sunt mereu realişti şi trec mai departe. Patronul nostru îl vezi cam de două ori pe an, prima oară când m-am întâlnit cu el a venit la mine şi s-a prezentat".

Formaţia Steaua Bucureşti a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), partida disputată, joi, în deplasare, în compania echipei olandeze FC Utrecht, la care evoluează Mihai Neşu, în etapa a III-a a grupei K a Ligii Europa. Golurile au fost marcate de Duplan '60 pentru Utrecht, respectiv Schut pentru Steaua, în propria poartă, în minutul 75.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici