- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (03.07.2015, 13:24)
- Marius Ţone
Peste 100 de suporteri ai echipelor bucureştene au în prezent accesul interzis pe stadioane
O sută cinci suporteri ai echipelor de fotbal bucureştene au în prezent accesul interzis pe arenele sportive din România, în urma contravenţiilor săvârşite pe stadioane, în sezonul competiţional 2014-2015, a anunţat Jandarmera Capitalei într-un comunicat de presă, remis, vineri, agenţiei MEDIAFAX.
Urmărește
117 afișări
Peste 100 de suporteri ai echipelor bucureştene au în prezent accesul interzis pe stadioane (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)
"În sezonul competiţional 2014-2015 au fost aplicate 304 sancţiuni contravenţionale, pentru provocarea de scandal, nerespectarea măsurilor de ordine impuse de organizator, încercarea de pătrundere în incinta arenei sportive fără documente de acces sau cu documente aparţinând altor persoane, consumul de băuturi alcoolice în incinta sau în zona apropiată stadionului. În urma constatării faptelor de natură contravenţională, au fost aplicate suporterilor 133 de măsuri complementare de interzicere a accesului la competiţii şi jocuri sportive pentru o perioadă cuprinsă între 6 luni şi 1 an. În prezent, la momentul redactării acestei analize, 105 suporteri ai echipelor de fotbal bucureştene au activă măsura de interzicere a accesului la competiţii şi jocuri sportive pentru o perioadă cuprinsă între 6 luni şi 1 an", se menţionează în comunicatul citat.
În sezonul trecut, Jandarmeria Capitalei a asigurat măsurile de ordine publică la 87 meciuri de fotbal, dintre care 77 de partide în competiţii interne (Liga I, Cupa României şi Cupa Ligii ) şi 10 în cadrul competiţiilor internaţionale (Liga Europa, Liga Campionilor şi meciuri oficiale şi amicale ale echipei naţionale).
La aceste partide au asistat în total peste 750.000 de spectatori, Jandarmeria constatând 189 infracţiuni săvârşite atât de suporteri ai echipelor bucureştene, cât şi de cei ai formaţiilor oaspete. În majoritatea cazurilor, infracţiunile au fost deţinerea sau folosirea obiectelor pe bază de amestecuri pirotehnice, port ilegal de arme albe, încălcarea măsurii de interzicere a accesului la jocurile sportive, loviri, alte violenţe sau distrugere.
De asemenea, în sezonul 2014-2015 Jandarmeria Capitalei a aplicat organizatorilor de competiţii şi firmelor de securitate 30 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 50.000 de lei, pentru abateri de la respectarea obligaţiilor ce le revin conform legii.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Tabel pentru bărbați | Ce înălțime ar trebui să aibă iubita/soția ta, în funcție de înălțimea ta
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe