Proprietarul clubului Manchester City vrea să cumpere gruparea Real Madrid (presă)
Şeicul Mansour Bin Zayed Al Nahyan, proprietar al clubului de fotbal Manchester City, este interesat de achiziţionarea grupării spaniole Real Madrid, pentru care ar fi dispus să achite un miliard de euro, a anunţat, duminică, cotidianul AS.
Proprietarul clubului Manchester City vrea să cumpere gruparea Real Madrid (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Potrivit sursei citate, o astfel de tranzaţie este însă imposibilă, deoarece statutul clubului spaniol nu permite acest lucru. Pentru ca o astfel de achiziţie să aibă loc, Real Madrid trebui să se transforme în societate anonimă, schimbare ce ar avea nevoie de votul favorabil al "socios", membrii clubului care, ca şi acţionarii, aleg conducerea clubului şi votează situaţia financiară.
"Şeicul Mansour Bin Zayed Al Nahyan a mandatat intermediari pentru a oferi o anumită sumă de bani pentru proprietatea integrală a clubului Real Madrid", scrie AS, care menţionează că este vorba de un miliard de euro, fără însă a cita vreo sursă.
Potrivit AS, o întâlnire între aceşti intermediari şi conducerea clubului, prezidat de Florentino Perez, ar putea avea loc la începutul anului 2010.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO