Helumth Duckadam, la plecarea spre Manchester: Când ai pierdut aici cu 5-0, de ce să-ţi mai fie frică?

Publicat: 23 08. 2016, 11:45
Actualizat: 30 03. 2020, 13:27

Returul cu Manchester City este doar o formalitate, după ce englezii s-au impus cu 5-0 la Bucureşti. Fără vreo şansă la calificare, steliştii îşi propun să facă un meci cât mai bun şi să repare din imaginea şifonată cu care au rămas după partida de pe Arena Naţională. Helumth Duckadam speră într-o diferenţă de scor mult mai mică, chiar dacă Reghecampf va folosi aproximativ aceeaşi echipă ca în tur.

„Să încercăm să facem un joc cât mai bun. Calificarea e jucată, nu suntem absurzi, dar faptul că întâlnim o echipă atât de puternică e un avantaj pentru noi pentru grupele Europa League, să ne pregătim. Nu prea avem alţi jucători ca să schimbăm, cei noi nu sunt pe listă. Vom juca cu aceeaşi echipa, dar sper să o facem altfel. Nu mi-e frică de un scor mare, când ai pierdut aici cu 5-0, de ce să-ţi mai fie frică? Sper că baieţii au învăţat din lecţia de la Bucuresti, diferenţa de valoare e clară”, a spus Duckadam la plecarea spre Manchester.

Manchester City-Steaua Bucureşti se va disputa miercuri, 24 august, de la ora 21.45