Tripla pentru Internazionale Milano în 2010 şi revenirea printre granzii Europei

S-a terminat cu glumele despre Massimo Moratti, cel mai cheltuitor preşedinte ale Europei între anii 1990-2000 (Alvaro Recoba, Ronaldo), uitaţi transferurile mirobolante care nu au adus trofee, (Dennis Bergkamp), scoateţi-vă complet din minte eşecurile din Serie A (cinci podiumuri între 1997 şi 2005) şi răsunătoarele eliminări din Liga Campionilor.

Inter a închis gura tuturor reuşind tripla pe care doar Manchester United şi FC Barcelona au realizat-o în marile campionate (Ajax Amsterdam, PSV Eindhoven şi Celtic Glasgow au reuşit de asemenea tripla: campionat-cupă-C1).

Moratti, preşedintele mult prea îngăduitor cu Ronaldo sau Recoba, şi-a primit răsplata. L-a lăsat să plece pe Ronaldo la Real Madrid, deşi fanii considerau o mare trădare şi a trecut adeseori cu vederea capriciile genialului uruguayan.

Modul său de a conduce cu afecţiune s-a încheiat: Moratti a pansat rănile lui Wesley Sneijder, "aruncat" de Real Madrid şi devenit la Inter unul dintre cei mai buni jucători din lume.

Preşedintele şi-a văzut un mare favorit, Javier Zanetti, la club din 1995, recompensat pentru imensa fidelitate, atunci când a ridicat cupa cu "urechi mari" spre cerul Madridului.

Zanetti, căpitanul simbol, în vârstă de 37 de ani, din care 16 în nerazzuro, este şeful unui nucleu de jucători consacraţi cu victoria în Liga Campionilor. Alături de argentinian, alţi jucători, interişti de cinci sau şase ani, au câştigat cinci titluri de campioni la rând (primul oferit după sancţiunea contra echipei Juventus Torino).

Compatrioţii săi, Esteban Cambiasso şi Walter Samuel, au ajuns în 2004 şi 2005, sârbul Dejan Stankovici în ianuarie 2004, portarul brazilian Julio Cesar în 2006, românul Cristian Chivu în 2007.

Întărit în 2009 prin sosirea atacanţilor Diego Milito şi Samuel Eto'o, nucleul dur a cucerit Europa după ani de eliminări ruşinoase.

În 2006, Inter fusese eliminată în sferturi de necunoscuta Villarreal, iar în 2004 nu a reuşit nici măcar să treacă de grupe, învinsă pe propriul stadion de Arsenal (1-5!). Însă cele mai dure afronturi au rămas eliminările în faţa AC Milan în semifinale, în 2003, şi în sferturi în 2005, printr-o umilire (0-2/0-3).

Moratti îndura sarcasmul: "Inter nu va câştiga niciodată" auzea el, şi privea în vitrina clubului singurele două trofee ale Ligii Campionilor, câştigate de tatăl său, Angelo, şi el preşedinte, în 1964 şi 1965, cu Helenio Herrera ca antrenor.

Această revenire pe acoperişul lumii poartă semnătura lui Jose Mourinho, doi ani pe banca Interului şi pentru totdeauna în inimile fanilor. Tehnicianul portughez a oferit o încredere de netăgăduit echipei şi a "muşcat" din două formaţii mai puternice, Chelsea în optimi şi FC Barcelona în semifinale.

Adulat de fanii interişti, Mourinho nu s-a simţit niciun moment în largul său în Italia şi a părăsit echipa pentru Real Madrid. Succesorul său, Rafael Benitez, a rezistat şase luni, reuşind cucerirea Campionatului Mondial al cluburilor.

După mai multe conflicte cu jucătorii, între care şi Cristian Chivu, şi după un atac la adresa preşedintelui, Benitez a fost demis, locul său fiind luat de Leonardo, fostă glorie şi antrenor la marea rivală, AC Milan.

Unul dintre jucătorii de bază ai Interului este românul Cristian Chivu, care, după grava accidentare la cap din ianuarie, a beneficiat de încrederea lui Mourinho, a lui Moratti şi a coechipierilor săi, devenind cel mai bun fotbalist român al acestui an.

De asemenea, din lotul Interului mai face parte un alt român, Denis Alibec.

Misiunea lui Leonardo, aşa cum a fost şi cazul lui Benitez, este extrem de grea. El trebuie să cucerească inimile fanilor şi să urmeze paşii lui Mourinho. Iar pentru o echipă care a câştigat tot în 2010 mai bine nu se poate în 2011.

(Material de Luminita Turcu, luminita.turcu@mediafax.ro)