TUE: Un stat UE poate interzice difuzarea în exclusivitate a meciurilor CM şi EURO

TUE arată că în cazul în care aceste competiţii sunt în integralitatea lor de o importanţă majoră pentru societate, această restricţie privind libera prestare a serviciilor şi libertatea de stabilire este justificată de dreptul la informaţie şi de necesitatea de a asigura un larg acces al publicului la difuzarea prin intermediul televiziunii a acestor evenimente.

Directiva 89/552/CEE privind desfăşurarea activităţilor de difuzare a programelor de televiziune permite statelor membre UE să interzică difuzarea în exclusivitate a evenimentelor pe care le consideră de importanţă majoră pentru societate, în cazul în care o astfel de difuzare ar lipsi o parte importantă a publicului de posibilitatea de a urmări aceste evenimente la o televiziune gratuită.

FIFA (Federaţia Internaţională de Fotbal) organizează faza finală a Campionatului Mondial de Fotbal, iar UEFA (Uniunea Asociaţiilor Europene de Fotbal) organizează Campionatul European de Fotbal (EURO). Vânzarea drepturilor de difuzare prin intermediul televiziunii a acestor competiţii constituie pentru acestea o sursă importantă de venituri.

Belgia şi Regatul Unit au întocmit fiecare o listă a evenimentelor considerate de importanţă majoră pentru societatea respectivă. Aceste liste conţineau printre altele, în cazul Belgiei, toate meciurile fazei finale a Campionatului Mondial şi, în cazul Regatului Unit, toate meciurile fazei finale a Campionatului Mondial şi a celei a EURO. Aceste liste au fost trimise Comisiei, care a decis că sunt compatibile cu dreptul Uniunii.

Cu toate acestea, FIFA şi UEFA au criticat deciziile în faţa Tribunalului UE, contestând faptul că toate aceste meciuri pot constitui evenimente de importanţă majoră pentru publicul din aceste state.

În hotărârea de joi, Tribunalul UE a examinat mai întâi anumite particularităţi legate de organizarea Campionatului Mondial şi a EURO, precum şi impactul lor asupra difuzării prin intermediul televiziunii a acestor competiţii. Apoi, TUE a prezentat normele de drept ale Uniunii şi ale statelor membre care privesc difuzarea acestor evenimente sportive. În sfârşit, Tribunalul a analizat dacă drepturile de difuzare prin intermediul televiziunii a Campionatului Mondial şi a Campionatului European pe care le deţin FIFA şi UEFA pot fi restrânse pe baza unui motiv imperativ de interes public.

În această privinţă, Tribunalul Uniunii Europene consideră că trimiterea la Campionatul Mondial şi la EURO din considerentul (18) al Directivei 97/36 implică faptul că, în cazul în care un stat membru înscrie meciuri din aceste competiţii pe lista pe care a întocmit-o, nu este obligat să includă în comunicarea către Comisie o motivare specială legată de caracterul lor de evenimente de importanţă majoră pentru societate.

Totuşi, eventuala concluzie a Comisiei, potrivit căreia înscrierea Campionatului Mondial şi a EURO în integralitatea lor pe o listă a evenimentelor de importanţă majoră pentru societatea unui stat membru este compatibilă cu dreptului Uniunii pentru motivul că aceste competiţii sunt considerate, prin caracteristicile lor, evenimente unice, poate fi repusă în discuţie pe baza unor elemente specifice care demonstrează că meciurile "non-prime" ale Campionatului Mondial şi/sau "non-derbi" ale EURO nu prezintă o astfel de importanţă pentru societatea acestui stat.

Meciurile "prime" ale Campionatului Mondial includ în special semifinalele, finala şi meciurile unei sau ale unor echipe naţionale ale statului în cauză. Meciurile "derbi" ale EURO includ în special meciul de deschidere şi finala. Celelalte meciuri ale acestor competiţii sunt considerate meciuri "non-prime" şi, respectiv, "non-derbi".

În acest context, Tribunalul de la Luxemburg precizează că meciurile "prime" şi meciurile "derbi", precum şi, în cazul EURO, meciurile la care participă o echipă naţională a statului în cauză sunt de importanţă majoră pentru publicul dintr-un anumit stat membru şi pot, prin urmare, să fie înscrise pe o listă naţională care include evenimentele la care acest public trebuie să poată avea acces la o televiziune gratuită.

În ceea ce priveşte celelalte meciuri ale Campionatului Mondial şi ale EURO, Tribunalul UE arată că aceste competiţii pot fi considerate evenimente unice şi nu succesiuni de evenimente individuale clasificate în meciuri "prime" şi "non-prime" sau în meciuri "derbi" şi "non-derbi". Astfel, de exemplu, rezultatele meciurilor "non-prime" şi ale celor "non-derbi" pot avea o influenţă asupra participării echipelor la meciurile "prime" şi "derbi", fapt care poate determina un interes deosebit al publicului de a le urmări.

În această privinţă, Tribunalul UE arată că nu se poate stabili în avans - în momentul redactării listelor naţionale sau al achiziţionării drepturilor de difuzare - care meciuri vor fi cu adevărat decisive pentru etapele ulterioare ale acestor competiţii sau care vor avea un impact asupra parcursului unei anumite echipe naţionale.

Pentru acest motiv, Tribunalul consideră că faptul că anumite meciuri "non-prime" sau "non-derbi" pot influenţa participarea la meciurile "prime" şi "derbi" poate justifica decizia unui stat membru de a considera că toate meciurile acestor competiţii au o importanţă majoră pentru societate.

În ceea ce priveşte elementele statistice invocate de reclamante pentru a demonstra că meciurile "non-prime" şi/sau "non-derbi" nu sunt de importanţă majoră pentru societatea belgiană şi pentru societatea Regatului Unit, Tribunalul UE constată că cifrele de audienţă referitoare la aceste categorii de meciuri ale ultimelor Campionate Mondiale sau Europene demonstrează că acestea au atras un număr important de telespectatori, dintre care o parte semnificativă nu sunt în mod normal interesaţi de fotbal.

În continuare, Tribunalul UE spune că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii a evenimentelor care pot fi considerate de statele membre ca fiind de importanţă majoră pentru societate, mai multe soluţii legate de înscrierea meciurilor Campionatului Mondial şi a EURO pe o listă naţională pot fi compatibile cu directiva. Prin urmare, este posibil ca anumite state membre să considere că numai meciurile "prime", "derbi" şi, în cazul EURO, cele la care participă una sau mai multe echipe naţionale ale statului în cauză sunt de importanţă majoră pentru societate, în timp ce altele să considere în mod valabil că meciurile "non-prime" şi "non-derbi" trebuie de asemenea să figureze pe lista naţională.

Pe de altă parte, Tribunalul UE constată că, deşi calificarea Campionatului Mondial şi a EURO ca evenimente de importanţă majoră pentru societate poate afecta preţul pe care FIFA sau UEFA îl vor obţine pentru acordarea drepturilor de difuzare a acestor competiţii, aceasta nu înlătură valoarea comercială a acestor drepturi întrucât nu obligă aceste două organisme să le cedeze în orice condiţii.

De asemenea, deşi o astfel de calificare restrânge libera prestare a serviciilor şi libertatea de stabilire, această restricţie este justificată întrucât vizează să protejeze dreptul la informaţie şi să asigure un acces larg al publicului la difuzarea prin intermediul televiziunii a unor evenimente de importanţă majoră pentru societate.

În sfârşit, Tribunalul UE arată că legislaţia Regatului Unit nu conferă drepturi speciale sau exclusive anumitor staţii de transmisie.

În aceste condiţii, Tribunalul european statuează că nu s-a comis nicio eroare atunci când Comisia a considerat că este conformă cu dreptul Uniunii calificarea de către Regatul Unit a tuturor meciurilor Campionatului Mondial şi ale EURO şi de către Belgia a tuturor meciurilor Campionatului Mondial ca "evenimente de importanţă majoră" pentru societate.

În consecinţă, Tribunalul UE respinge acţiunile formulate de FIFA şi de UEFA.

Împotriva deciziei Tribunalului se poate declara recurs la Curtea de Justiţie a UE, numai pentru motive de drept, în termen de două luni de la comunicarea acesteia.