- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- BEIJING, (21.10.2013, 12:19)
- Florin Badescu
NASA a anulat decizia de a-i exclude pe cercetătorii chinezi de la o conferinţă
Agenţia spaţială americană (NASA) a anulat decizia de a-i exclude pe cercetătorii chinezi de la o conferinţă de astronomie organizată într-un centru al său, după ce astronomii americani au anunţat că vor boicota evenimentul, a anunţat luni agenţia de presă oficială chineză.
Urmărește
203 afișări
NASA a anulat decizia de a-i exclude pe cercetătorii chinezi de la o conferinţă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
NASA a respins iniţial cererile de acreditare ale oamenilor de ştiinţă chinezi la un colocviu consacrat descoperirii de exoplanete, la începutul lunii noiembrie, în centrul său Ames din California, spunând că a luat această decizie din cauza naţionalităţii acestora şi că a fost obligată să procedeze astfel de o lege federală.
Un comitet al NASA le-a scris, ulterior, celor şase astronomi chinezi vizaţi, pentru a-i informa că şi-a schimbat poziţia, a precizat agenţia China Nouă.
"Am putut între timp să clarificăm obiectivele legii (Congresului) la care ne-am referit şi avem plăcerea să vă informăm că ne-am modificat decizia şi dosarul dumneavoastră (pentru a participa la colocviu) este în pregătire", a precizat NASA, citată de China Nouă. "Sperăm că veţi putea să participaţi alături de noi", a mai spus NASA.
Decizia iniţială a NASA a provocat un val de indignare în comunitatea ştiinţifică şi i-a determinat pe mai mulţi astronomi americani de prim rang, precum Debra Fisher, de la Universitatea Yale, să anunţe că vor boicota acel colocviu în semn de protest.
"Nu pot să particip în bună cunoştinţă de cauză la o conferinţă care face o astfel de discriminare", a insistat Geoff Marcy, profesor la Universitatea California din Berkeley, într-un e-mail adresat organizatorilor conferinţei.
Ministerul chinez al Afacerilor Externe a protestat la rândul său, spunând că excluderea celor şase cercetători este una "discriminatorie"şi reamintind faptul că politica nu îşi are locul în cazul întrunirilor pur academice.
La rândul său, Frank Wolf, autorul legii la care se refereau funcţionarii centrului Ames, a spus că aceştia "au interpretat eronat" textul care "nu impune nicio restricţie la nivelul activităţilor cetăţenilor chinezi, cu condiţia ca ei să nu fie reprezentanţi oficiali ai guvernului".
În faţa acestei polemici, Charles Bolden, directorul NASA, a spus, pe 11 octombrie, că această situaţie este "regretabilă" şi a promis că va revedea cererile de acreditare depuse de savanţii chinezi, după ce guvernul federal îşi va relua activitatea.
O mare parte din agenţiile federale au fost închise la începutul lunii octombrie din cauza blocajului bugetar din Congres, iar 97% din totalul angajaţilor de la NASA au fost obligaţi să intre în concediu fără plată.
Citeşte şi:
NASA, boicotată de mai mulţi cercetători americani, după ce a refuzat să primească astronomi chinezi
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 10:06
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1072. Putin creează condiţii pentru a încălca orice viitor acord de pace cu Ucraina / Un atac cu dronă a lovit un bloc din regiunea Sumy, a ucis două persoane şi a rănit alte nouă / Rusia a pierdut 835.940 de militari în Ucraina din 24 februarie 2022
-
astăzi, 09:47
Meta susţine că renunţarea la verificarea faptelor nu a afectat cheltuielile din publicitate