- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- (24.11.2021, 13:01)
Obiceiul care afectează dezvoltarea cerebrală a copiilor. STUDIU
- Preadolescenţii care nu dorm suficient noaptea tind să aibă o dezvoltare neurologică mai înceată, spun cercetătorii americani dela Spitalul de copii din Boston.
- Durata şi calitatea somnului sunt importante între vârstele 9-11 ani, spun experţii.
Urmărește
7302 afișări
Studiul a fost realizat pe 5.500 de copii cu vârste între 9 şi 11 ani, din Canada. Pe scurt, rezultatele cercetării publicate în Oxford Academic arată că micuţii care dorm insuficiente ore tind „să aibă reţele neuronale mai puţin eficiente şi adaptabile, precum şi o rezilienţă scăzută la stres”.
Preadolescenţa este o perioadă vitală pentru dezvoltarea cerebrală, spune medicul Caterina Stamoulis, director la Laboratorul de neuroştiinţă computaţională.
„Circuitele neuronale ale preadolescenţilor se maturizează rapid, mai ales cele implicate în procese care necesită efort cognitiv major: luarea deciziilor, soluţionarea de probleme, planificarea, coordonarea, controlul acţiunilor şi comportamentelor”, mai spune Stamoulis.
Studiul mai arată şi diferenţe privind durata somnului, în funcţie de gen, statut economic şi greutate. Astfel, băieţii dorm mai mult decât fetele, între 9 şi 11 ore, comparativ cu 8-9 ore, cât e în cazul celor din urmă. Apoi, copiii care sunt mai privilegiaţi şi cresc în familii stabile financiar dorm mai bine.
În plus, copiii care stau pe telefon sau tabletă înainte de somn tind să doarmă mai puţin. La fel şi în cazul copiilor care au surplus de greutate.
Cum ajutăm copiii să aibă un somn odihnitor
- limitarea timpului pe reţelele de socializare
- sport/exerciţii fizice
- rutina
„Obiceiurile contează mult la vârsta aceasta. Este important să aibă un program clar de mers la somn, precum şi pentru ora de trezire”, conchide cercetătoarea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Călătorești în SUA fără viză. Kavalec: „Aprobările pentru călătoriile fără viză vor fi procesate online, în mai puțin de 3 zile”
Citește pe www.zf.ro: Cartierul din Bucureşti unde preţurile la apartamente au explodat cu 12.000 de euro de la o lună la alta
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
E stirea începutului de an! Monica Gabor a devenit mămică pentru a doua oară! Decizia luată de Mr. Pink
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe