Primul zbor al capsulei spaţiale Orion va avea loc în septembrie 2014

Primul zbor fără echipaj al vehiculului spaţial american Orion, succesor al navetelor spaţiale, capabil să transporte astronauţi dincolo de orbita terestră, va avea loc în septembrie 2014, a anunţat, marţi, NASA.

Urmărește
269 afișări
Imaginea articolului Primul zbor al capsulei spaţiale Orion va avea loc în septembrie 2014

Primul zbor al capsulei spaţiale Orion va avea loc în septembrie 2014 (Imagine: Arhiva Mediafax Foto / AFP)

"Progrese foarte mari au fost realizate în ceea ce priveşte accelerarea programului Orion, fapt care va permite efectuarea unui zbor de probă al capsulei în septembrie 2014", aşa cum era prevăzut iniţial, a declarat în timpul unei mese rotunde William Gerstenmaier, administrator adjunct al NASA, însărcinat cu explorarea spaţială cu astronauţi la bord.

Lansată de la baza aeriană Cape Canaveral din Florida, Orion, care nu va transporta astronauţi înainte de 2021, va efectua două rotaţii în jurul Terrei înainte de a realiza o reintrare în mare viteză în atmosferă.

Acest zbor vizează mai ales testarea scutului termic al vehiculului de aproape nouă tone şi a sistemului de paraşute pentru amerizarea prevăzută a avea loc în Oceanul Pacific în largul statului american California, a precizat acelaşi specialist.

Pentru acel prim zbor, Orion va fi lansat de o rachetă Delta IV, pentru că sistemul său de lansare - Space Launch System/ SLS - nu a fost deocamdată finalizat.

Şi în acel domeniu, "progrese foarte mari au fost realizate într-un timp foarte scurt" în ceea ce ţine de SLS, "care este finalizat în procent de 70%", a afirmat acelaşi expert de la NASA.

Orion, care va putea să transporte în spaţiu până la şase astronauţi, va fi lansat de SLS, pentru prima misiune spaţială în 2017 în jurul Lunii. Capsula fără astronauţi va fi plasată pe o orbită aflată la 75.000 de kilometri deasupra suprafeţei lunare, pentru un zbor de 21 de zile, destinat mai ales pentru a testa modul în care funcţionează acel lansator greu, de 70 de tone, pentru misiuni cu echipaj uman dincolo de orbita terestră.

Acea orbită are particularitatea de fi foarte stabilă, întrucât obiectele pot rămâne pe ea timp de un secol fără să piardă din altitudine sau să cadă pe Lună, a spus William Gerstenmaier.

"Vom duce Orion în acea regiune din jurul Lunii şi vom vedea cum vom putea să utilizăm gravitaţia lunară pentru a se plasa pe acea orbită şi, apoi, să o extragem de acolo, pentru a reveni pe Terra. Vom începe astfel să funcţionăm cu adevărat în spaţiu şi să folosim gravitaţia Lunii pentru a merge spre diverse destinaţii din Sistemul Solar", a continuat acelaşi expert.

Pe acea orbită lunară, NASA intenţionează să plaseze un asteroid de 500 de tone, pe care agenţia spaţială americană prevede să îl captureze într-un punct mai îndepărtat din spaţiu cu ajutorul unui vehicul automatizat în jurul anului 2020.

După ce asteroidul va fi plasat pe acea orbită lunară, astronauţii de la bordul capsulei Orion vor putea să îl studieze în timpul unor misiuni de 21 de zile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici