- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- BUCUREŞTI, (31.01.2014, 14:58)
- Gabriel Burete
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
STUDIU: Persoanele scunde sunt suspicioase şi paranoice. Care este efectul ”complexului Napoleon” - VIDEO
Cercetătorii de la Oxford au realizat un studiu care arată că înălţimea influenţează încrederea în cei din jur şi felul în care percepem lumea exterioară.
Urmărește
4752 afișări
STUDIU: Persoanele scunde sunt suspicioase şi paranoice. Care este efectul ”complexului Napoleon” - VIDEO
Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Oxford, publicat în Psychiatry Research, arată că persoanele scunde nu au încredere în cei din jur şi sunt predispuse la paranoia, relatează TIME. La studiu au participat 60 de femei, peste 18 ani, care au avut episoade de gândire paranoică în ultima lună, dar nu suferă de boli mintale severe. Subiecţii au fost selectaţi în urma unor anunţuri la posturile de radio şi pe stradă, prin afişe şi fluturaşi.
În cadrul experimentului, femeile au făcut două călătorii virtuale cu metroul londonez, plin cu 23 de călători proiectaţi pe calculator, 11 bărbaţi şi 12 femei. Pasagerii virtuali au fost programaţi să se comporte firesc, să poarte conversaţii între ei şi să reacţioneze dacă participanţii la studiu îi privesc atent. Fiecare dintre drumurile cu metroul a început de pe peron şi a durat şase minute, incluzând opriri în staţii. Fără ca subiecţii să ştie însă, într-una dintre călătorii, prima sau a doua, în funcţie de o tragere la sorţi prealabilă, înălţimea lor a fost micşorată cu 25 de centimetri. În urma interviurilor care au avut loc după cele două etape, oamenii de ştiinţă au concluzionat că participanţii la studiu au prezentat o amplificare a gândirii paranoice în timpul călătoriei în care au fost "micşoraţi".
"Rezultatele sunt clare ca lumina zilei", spun cercetătorii. "Micşorarea înălţimiii a avut o influenţă negativă asupra evaluării personale, a încrederii, ceea ce a condus la paranoia. Acest studiu demonstrează importanţa pe care statutul social o are în declanşarea gândirii paranoice", adaugă ei. Oamenii de ştiinţă anticipează rezultate şi mai concludente, atunci când vor relua testarea, folosind participanţi bărbaţi, care conferă înălţimii o importanţă socială mai mare decât femeile.
În opinia unora, un alt fenomen psihologic declanşat de diferenţa de înălţime este complexul lui Napoleon, care ar face persoanele scunde, în special bărbaţii, să se comporte agresiv şi să aibă tendinţe dominatoare. Teoria este foarte controversată, în psihologie fiind considerată un stereotip social. Termenul este numit după Napoleon Bonaparte, despre care propaganda britanică a răspândit zvonul că ar fi foarte scund. Cercetările arată că Napoleon nu era mic de statură la 1.68 m, media de înălţime a francezilor din secolul al XVIII-lea fiind de 1.57 m.
Se pare că informaţiile greşite privind statura corsicanului au fost amplificate de caricaturile şi zvonurile răspândite de duşmanii săi, dar şi de faptul că era însoţit peste tot de Garda Imperială, formată din bărbaţi cu o înălţime peste medie, care îl faceau pe Napoleon să pară scund.
Cea mai scundă persoană din lume este Chandra Bahadur Dangi, un nepalez care măsoară doar 54.6 cm.
Citește pe alephnews.ro: Ciprian Șerban, de la PSD, este șeful Camerei Deputaților. Ilie Bolojan, de la PNL, a fost votat Președinte al Senatului
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
El este Alexandru, tânărul de 26 de ani mort în accident, fără să aibă vreo vină! Iubita lui e în stare gravă
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe