- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- TOKYO, (21.04.2015, 14:04)
- Bogdan Enache
Video Trenul japonez maglev depăşeşte RECORDUL MONDIAL DE VITEZĂ pentru a două oară în mai puţin de o săptămână: 603 km/h - VIDEO
Japonia a stabilit un nou record de viteză cu un tren maglev, cu propulsie pe bază de levitaţie magnetică, atingând viteza de 603 kilometri pe oră, într-o cursă de test, la doar câteva zile după ce depăşise un record vechi de 12 ani.
Urmărește
17335 afișări
Trenul maglev compus din şapte vagoane, cu propulsie pe bază de levitaţie magnetică, tehnologie care utilizează un câmp magnetic pentru mişcarea trenului şi menţinerea lui suspendat deasupra căii de rulare, eliminând frecarea, a atins marţi viteza de 603 kilometri pe oră, în timpul a ceea ce oficialii companiei Central Japan Railway au descris ca fiind o călătorie "confortabilă" şi scurtă pe un traseu de test din regiunea celebrului munte Fuji, informează theguardian.com.
Trenul din gama Lo, cu 49 de angajaţi ai companiei feroviare nipone la bord, a circulat pentru 11 secunde cu viteza de 603 kilometri pe oră, în timpul călătoriei pe traseul de test de 1,8 kilometri, potrivit informaţiilor date publicităţii de Central Japan Railway.
"Călătoria a fost confortabilă şi stabilă. Vom continua să analizăm datele şi să ne folosim de ele în construirea şi modificarea vagoanelor şi echipamentelor", a declarat, pentru publicaţia Asahi Shimbun, Yasukazu Endo, şeful centrului de Testare Maglev.
Noul record de vitzeză a fost stabilit la mai puţin de o săptămână după ce trenul maglev a atins viteza de 590 de kilometri pe oră, depăşind recordul anterior, de 581 de kilometri pe oră, stabilit în 2003.
Trenurile maglev plutesc la 10 centimetri deasupra căii de rulare şi sunt propulsate de electromagneţi.
Serviciile comerciale nu vor fi lansate însă foarte curând, călătorii având de aşteptat până când vor putea călători la viteze mai mari chiar decât cele ale actualului tren de mare viteză din Japonia, Shinkansen sau trenul-glonţ, ale cărui cele mai recente modele călătoresc cu viteze de până la 320 de kilometri pe oră.
Potrivit ediţiei online a The Guardian, în Japonia există o serie de îngrijorări referitor la costurile enorme ale construirii infrastructurii necesare unui serviciu comercial maglev, care este prevăzut a efectua primele curse în 2027, între Tokyo şi oraşul Nagoya, din centrul Japoniei, aflat la o distanţă de 286 de kilometri.
Trenurile maglev vor rula, în cadrul serviciului comercial, cu viteza maximă de 500 de kilometri pe oră şi vor străbate distanţa Tokyo - Nagoya în doar 40 de minute, mai puţin de jumătate din timpul necesar trenurilor Shinkansen să străbată aceeaşi distanţă. Sistemul de trenuri Shinkansen a aniversat anul trecut 50 de ani de la darea în folosinţă.
Până în 2045, trenurile maglev ar trebui să străbată distanţa de 410 kilometri dintre Tokyo şi Osaka în doar o oră şi şapte minute, reducând la jumătate timpul de călătorie din prezent.
Estimările plasează costul construirii infrastructurii necesare la 100 de miliarde de dolari doar pentru linia Tokyo-Nagoya, cu peste 80% din traseu fiind prevăzut a trece prin tuneluri săpate în munţi.
În ciuda preţului extrem de ridicat, Japonia speră să vândă tehnologia trenului de mare viteză şi altor ţări ca parte a încercării de a revigora a treia cea mai mare economie a lumii prin export de infrastructură.
Premierul nipon Shinzo Abe va face o vizită în Statele Unite ale Americii spre finalul acestei luni, în cadrul căreia este de aşteptat să promoveze construirea unei linii feroviare de mare viteză între New York şi Washington, utilizând tehnologia japoneză. Potrivit unor relatări de presă, guvernul de la Tokyo ar fi dispus să ajute la finanţarea proiectului.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe