Vatec, noul camuflaj care îi va face invizibili pe soldaţii din teatrele de operaţiuni

Pe parcursul antrenamentelor desfăşurate în Statele Unite ale Americii, militarii britanici din Batalionul 3 "The Rifles" au folosit un tip de camuflaj, denumit "Vatec", care nu poate fi reperat nici măcar cu ajutorul undelor infraroşii sau de dispozitivele de detectare termică, scrie Descoperă.

Urmărește
12116 afișări
Imaginea articolului Vatec, noul camuflaj care îi va face invizibili pe soldaţii din teatrele de operaţiuni

Vatec, noul camuflaj care îi va face invizibili pe soldaţii din teatrele de operaţiuni (Imagine: Twitter)

Materialul, folosit sub forma unei pelerine asemănătoare cu cea care poate fi observată în seria de filme "Harry Potter", va fi îmbunătăţit în aşa fel încât să poată imita modul în care moluştele reuşesc să se camufleze şi să se apere de prădători. Ele au această capacitate, deoarece pielea lor conţine cromatofori (celule care conţin pigment colorant), care îşi schimbă culoarea în momentul în care animalul simte că ar putea fi atacat, potrivit Descoperă.

Oamenii de ştiinţă americani au încercat să reproducă acest proces natural, pe care ei l-au denumit "modulaţia aparenţei vizuale", dezvoltând un nou tip de material, compus din mai multe straturi. Primul dintre acestea conţine celule sensibile la lumină, care pot detecta culorile din împrejurimi. Urmează apoi o membrană transparentă flexibilă, un strat cu diode de silicon, un alt strat, care reflectă particulele de lumină şi, în cele din urmă, suprafaţa exterioară, compusă din elemente care îşi pot schimba culoarea.

Noul material inventat are capacitatea de a imita culorile din mediul înconjurător, numai în momentul în care elementele care alcătuiesc stratul superior sunt încărcate electric. Acest proces se realizează folosindu-se coloranţi sensibili la căldură, ce îşi pot schimba structura în numai două-trei secunde.

"Vatec" reprezintă un concept dezvoltat de o echipă de cercetători din cadrul Universităţii din Illinois şi ai Insitutului Tehnologic din Massachusetts, SUA. Oamenii de ştiinţă susţin că, în cel mult cinci ani, tehnologia inventată de ei va fi folosită nu numai pentru a camufla soldaţii de pe câmpurile de luptă, ci şi vehiculele militare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici