-
25 apr 2017
Ioana Valmar, fosta soţie a lui Călin Popescu Tăriceanu, audiată la instanţa supremă ca martor în dosarul preşedintelui Senatului
-
Update!
25 apr 2017
Vremea va fi frumoasă. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi
-
25 apr 2017
Marius Vulpe, directorul ANP: Un penitenciar de 1000 de locuri costă 140 milioane euro. E nevoie de opt penitenciare
-
Update!
25 apr 2017
Parchetul de pe lângă Judecătoria Haţeg cere ajutorul Parchetului ICCJ să preia dosarul AVALANŞEI din Retezat şi invocă complexitatea cazului/ Parchetul General a preluat dosarul
-
25 apr 2017
Răspunsul Protecţiei Copilului la întrebările despre existenţa unui abuz asupra celor doi copii, campioni la alpinism, morţi în avalanşa din Masivul Retezat
-
25 apr 2017
Preşedinte ÎCCJ, despre decizia CEDO: În 6 luni nu se poate rezolva ce nu s-a rezolvat în 20 de ani/ Eugen Nicolicea, preşedintele Comisiei Juridice: Vedeţi că avem dreptate?
-
25 apr 2017
Schimbarea echipei manageriale de la Spitalul Sfântul Pantelimon, luată în calcul de ministrul Sănătăţii
-
25 apr 2017
Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 va merge în paralel cu ancheta Parchetului, după un amendament al lui Eugen Nicolicea
-
25 apr 2017
Marius Peştină, ANAF: De la 1 iulie 2019, casele de marcat vor transmite informaţii către ANAF/ Creşte numărul vânzătorilor şi servisanţilor de case de marcat
-
Update!
25 apr 2017
MOMENTUL când copilul căzut în fântână a fost salvat. Misiune dificilă şi riscantă/ Cel mic a fost transportat cu elicopterul la Bucureşti
-
25 apr 2017
Deputaţii au modificat Codul Penal. Sintagma "Conflict de interese", înlocuită
-
25 apr 2017
Directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, după ultimatumul CEDO: Graţierea sau arestul la domiciliu nu rezolvă problema din penitenciare
-
25 apr 2017
Sporul de risc şi solicitare neuropsihică de 50%, eliminiat din Statutul Funcţionarilor Publici
-
25 apr 2017
Edilii îşi schimbă portofelele: Salariile primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de CJ, majorate cu 30%. Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaţilor
-
25 apr 2017
DIZGRAŢIAŢII. România, de 10 ori mai multe condamnări la CEDO în ultimii 3 ani
-
25 apr 2017
Florin Iordache: PSD va mobiliza cetăţenii la referendumul de revizuire a Constituţiei privind familia
-
25 apr 2017
Wikipedia îşi lansează site de ştiri: Jimmy Wales, cofondatorul enciclopediei online, anunţă crearea platformei Wikitribune ce va combate fenomenul "fake news"
-
25 apr 2017
FOTO Ambulanţă din Gorj aflată în misiune, implicată într-un accident provocat de o căprioară
-
25 apr 2017
Benjamin Netanyahu ameninţă cu anularea discuţiilor programate cu ministrul german de Externe-surse
-
25 apr 2017
GALERIE FOTO Trei adolescenţi, cercetaţi pentru că ar fi profanat morminte în Cimitirul Evreiesc
-
Update!
25 apr 2017
CEDO: Condiţiile din penitenciarele româneşti contravin Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului. Curtea dă termen ROMÂNIEI ca în 6 luni să prezinte măsuri adecvate/ Angajamentul premierului Grindeanu
-
25 apr 2017
DECLARAŢIA ZILEI Sorin Grindeanu, atac voalat la adresa lui Tudorel Toader: Am avut discuţii cu ministrul Justiţiei. Ritmul meu, mai ALERT decât a fost obişnuit Toader
-
25 apr 2017
"Jaful secolului": Circa 50 de membri ai unei presupuse grupări criminale braziliene au comis un jaf armat în Paraguay. BANDIŢII au furat o sumă COLOSALĂ de bani
-
25 apr 2017
VIDEO Doi ofiţeri români, la bordul unui distrugător britanic pentru misiuni în Marea Mediterană
-
25 apr 2017
Donald Trump încheie primele 100 de zile cu un record: devine cel mai puţin popular preşedinte. În schimb, liderul de la Casa Albă se laudă cu ratinguri peste atentatele 9/11