Bustul lui Eminescu, sculptat de un pensionar în zăpadă| FOTO

Un pensionar din oraşul Galaţi, pasionat de sculptura în zăpadă, a realizat un bust al poetului Mihai Eminescu. Bărbatul spune că face sculpturi în gheaţă pentru a-i învăţa istorie pe copiii din cartier.

Urmărește
750 afișări
Imaginea articolului Bustul lui Eminescu, sculptat de un pensionar în zăpadă| FOTO

Bustul lui Eminescu, sculptat din zăpadă de un pensionar din oraşul Galaţi

Petru Darie realizează în fiecare iarnă cel puţin o statuie din zăpadă şi gheaţă. Sculptorul de 77 de ani spune că prima „operă” în zăpadă a realizat-o în urmă cu aproape 40 de ani şi că a reuşit să aloce mai mult timp pasiunii sale după ce a devenit pensionar.

Zilele trecute, el s-a apucat de treabă şi, pentru că se apropie ziua poetului naţional, a decis să facă un bust al lui Mihai Eminescu.

„Bustul lui Eminescu l-am făcut prima dată acum 45 de ani, undeva în valea oraşului, avea fetiţa trei ani, se juca în curte cu zăpada, cu copii de vârsta ei. Pe lângă ei m-am apucat să fac un om de zăpada. Până la urmă <hai să-l fac pe Eminescu>. Când am ieşit la pensie, aveam mult timp liber şi m-am gândit să mă apuc din nou de sculptat în zăpada. Îmi place, mă simt liber atunci când modelez zăpada. Trebuie să recunosc că atunci când creez sunt inspirat şi de versurile marelui poet. Preferatele mele sunt poeziile <Pe lângă plopii fără soţ> sau <Luceafărul>”, a explicat sculptorul amator, Petru Darie.

Bărbatul spune că face sculpturi în gheaţă pentru a-i învăţa istorie pe copiii din cartier.

„E un nepereche, un poet nepereche, am adoptat această replică. Şi un om deosebit, păcat că a trăit aşa puţin. Din păcate mulţi copii habar nu au cine a fost Eminescu. Mă gândesc că prin aceste sculpturi le ofer şi o lecţie de literatură”, a povestit Petru Darie.

Pentru că temperaturile variază de la o zi la alta, sculptorul gălăţean este nevoit să retuşeze în permanenţă creaţiile sale. El este ajutat şi de vecini care se mândresc cu sculpturile din faţa blocului.

„L-am ajutat pe nea Petrică, în fiecare an trebuie ajutat. Dacă nu-l ajutăm noi, singur nu poate face. E un romantic şi îl apreciem mult. E frumos, de fiecare dată când venim facem poze”, a spus unul dintre vecinii sculptorului.

De-a lungul anilor, gălăţeanul a realizat numeroase sculpturi în zăpadă şi gheaţă. Printre cele mai reuşite au fost busturile lui Mihai Eminescu şi ale domnitorului Al.I.Cuza, dar şi o replică a sculpturii lui Constantin Brâncuşi, Cuminţenia Pământului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici