- Home
- Stirile zilei
- BUCUREŞTI, (20.11.2017, 00:14)
- Denis Şchiopu
Grigor Dimitrov l-a învins pe David Goffin şi a câştigat Turneul Campionilor
Jucătorul bulgar Grigor Dimitrov, locul 6 ATP, a câştigat Turneul Campionilor de la Londra, după ce l-a învins, duminică, scor 7-5, 4-6, 6-3, pe belgianul David Goffin, locul 8 ATP.
Urmărește
982 afișări
Grigor Dimitrov l-a învins pe David Goffin şi a câştigat Turneul Campionilor
Bulgarul s-a impus la capătul unui meci strâns, care a durat două ore şi jumătate. În debutul partidei Dimitrov şi-a pierdut serviciul de două ori, dar apoi a reuşit trei break-uri şi şi-a adjudecat primul set. Următoarele două seturi au fost decise de câte un break.
La final, Dimitrov şi-a felicitat adversarul şi a ţinut să mulţumească echipei şi familiei lui pentru sprijinul de care a avut parte de-a lungul turneului.
"Au fost două săptămâni fantastice pentru mine. Este o mare onoare pentru mine să joc aici. Lăsând tenisul la o parte, David este un băiat extraordinar. De asemenea, loveşte mingea foarte bine şi merită felicitări. A reuşit să progreseze foarte mult în ultimele luni şi, mai ales, în această săptămână. Sunt extrem de mândru că am jucat împotriva lui în finală.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Nu am cuvinte. Echipa mea a fost fantastică, familia la fel. O persoană care a jucat un rol important a fost prietena mea Nicole (n.r. - cântăreaţa americană de pop Nicole Scherzinger). Este undeva pe aici, ascunzându-se", a afirmat Dimitrov, la finalul partidei.
În urma câştigătorii Turneului Campionilor, Dimitrov va urca în premieră pe locul 3 în clasamentul mondial. La 26 de ani, Grigor Dimitrov s-a aflat la prima participare la această competiţie.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ce a găsit Roman Babițchi, soțul Monalisei, când s-a întors la salonul de înfrumusețare: 'Au încercat să ascundă crima'
CANCAN.RO
Zodiile aflate sub protecția lui Dumnezeu în 2025. MINERVA: oportunități și succes pe toate planurile
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe