INTERVIU: Profesorii Ioan Muraru si Nicolae Popa: Dreptatea sub lupa Constituţiei

Inclusiv Mediafax a publicat comentarii pe această temă. Dezbaterea în jurul acestui subiect a crescut în intensitate în împrejurările în care CNSAS, atribuind calitatea de colaborator unor personalităţi din prim-planul vieţii publice, a deschis procese în instanţă. Cum, în toate aceste analize si comentarii, au fost exprimate opinii si poziţii dintre cele mai diferite, unele întemeiate pe cunoştinţe de drept mai mult ori mai puţin solide, altele pe judecăţi impresioniste, inevitabil s-au aglomerat inexactităţi si confuzii. Paradoxal, deruta a fost favorizată si de schimbările în cascadă al căror rol era de fapt tocmai ordonarea legii.

Legea din 1999 a rezistat numai şase ani, fiind modificată în 2006 printr-o ordonanţa de urgenţă. Iar în ianuarie 2008 Curtea Constituţională a “şters tabla”, desfiinţând ambele legi ca neconstituţionale. Guvernul a fost obligat astfel să adopte o nouă ordonanţă de urgenţă pentru a acoperi vidul legislativ – ordonanţă în vigoare si azi. Dar si acest act legislativ a fost la rându-i modificat si completat de mai multe ori în anii următori, inclusiv prin intervenţii ale CCR. În 2019, o nouă lege, care si-a propus să schimbe conţinutul unor decizii ale CNSAS cu putere de lucru judecat, a fost integrată în ordonanţa din 2008, fapt ce a generat si generează noi controverse si confuzii.

Pentru a încerca să înţelegem logica acestei dinamici sinuoase, Mediafax a invitat, într-un simultan, doi jurişti cu experienţă în teoria si practica Dreptului Constituţional: Prof. Univ. Dr. Ioan Muraru – cu un mandat de Presedinte al Curţii Constituţionale si două mandate ca Avocat al Poporului şi Prof. Univ. Dr. Nicolae Popa – cu un mandat de Presedinte al Curţii Constituţionale si un mandat de Presedinte al Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie.

Prezentăm integral interviul:

Mediafax: Domnule profesor Muraru, în ianuarie 2008, când CCR a făcut gol legislativ, desfiinţând legile ce priveau atunci activitatea CNSAS, vi s-a cerut un punct de vedere...

Profesorul Ioan Muraru: ...nu mi s-a cerut mie, ca profesor de Drept Constituţional. Atunci eram Avocat al Poporului, iar punctul de vedere, care a plecat la CCR cu semnătura mea, a fost al Instituţiei.

Mediafax: Iar cele două legi au fost declarate neconstituţionale. O idee din documentul Avocatului Poporului, care a fost încorporat în decizia judecătorilor constituţionali, a rămas în memoria timpului. Citez: “Ambele legi conţin venin neconstituţional, iar Curtea Constituţională are datoria să-l extragă printr-o decizie dreaptă si înţeleaptă”. Venin care, desigur, era conţinut si în dispoziţia legală din 2006, potrivit căreia Colegiul CNSAS putea să se pronunţe din oficiu oricând ar fi apărut noi probe cu privire la o persoană asupra căreia s-a pronunţat anterior. Care era pericolul dacă acest articol ar fi rămas în vigoare si ar fi produs efecte juridice?

I. M.: Opinia mea este mai puţin importantă. În această privinţă avem punctul de vedere al Curţii Constituţionale. Iar verdictul a fost drastic: “Legea nesocoteste evident puterea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate de instanţe în soluţionarea contestaţiilor formulate”.

Mediafax: Formulate de cine?

I. M.: De către cei care, după ce erau verificaţi de către CNSAS, primeau decizii de al căror conţinut nu erau mulţumiţi. Sau de către cei care ceruseră verificările dar nu acceptau verdictul dat. Asa că toţi cei nemulţumiţi aveau dreptul să înainteze contestaţii. Unde? În instanţele indicate expres de lege. Iar ce hotârau instanţele avea putere de lucru judecat.

Mediafax: Domnule Profesor Popa, aţi fost Presedinte al Înaltei Curţi. Nu era cumva o nedreptate pe care legea din 2019 a înlăturat-o? În sensul că, prin Decizia din 2008 a CCR, era confirmată puterea de lucru judecat hotărârilor date de instanţe, în timp ce deciziile CNSAS necontestate aveau un statut inferior.

Profesorul Nicolae Popa: Nicidecum! În primul rând, statutul inferior nu exista, pentru că CCR s-a pronunţat fără echivoc: deciziile emise de CNSAS, dacă nu erau contestate, dobândeau de asemenea putere de lucru judecat. Prin necontestare. Apoi, în cazul ipotetic, desigur, în care legiuitorul, adoptând o lege nouă, a considerat că CCR ar fi făcut o nedreptate si si-a propus s-o îndrepte, ar fi trebuit să constate că nu are prerogative în acest sens. Dacă, totusi, a trecut peste limitele competenţelor sale si a nesocotit o dispoziţie dintr-o decizie a CCR, soluţia finală tot la CCR va fi dată. Pentru că o lege cu dispoziţii în contradictoriu cu o decizie dată de CCR în cauză va ajunge tot în faţa judecătorilor constituţionali, prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta este un aspect de ordin general. În speţă, nu cu o diferenţă de statut avem de-a face si, prin urmare, nu e nevoie în această privinţă de vreo îndreptare. Pentru că legea din 2019 se referă, în egală măsură, atât la deciziile date în baza legii din 1999, cu modificări si completări, care nu au fost contestate, cât si la hotârârile pronunţate de instanţe în legătură cu deciziile CNSAS contestate.

Mediafax: Dar care ar fi baza juridică, în cazul unor decizii ale CNSAS necontestate, ca să li se atribuie putere de lucru judecat la fel ca unor hotărâri date de instanţe?

N.P: Tot legea! Legea din 1999, înainte să fi fost modificată în 2006. CCR, în 2008, a desfiinţat si legea din 1999, si OUG din 2006, care modifica si completa prima lege, declarându-le neconstituţionale. A căzut legea din 1999, dar nu si deciziile CNSAS, care au fost date în virtutea statutului dublu ce-i fusese conferit. CNSAS avea, ca si acum, atribuţii administrative, dar legea îi dăduse si atribuţii jurisdicţionale, pe care le-a pierdut în anul 2008. Până să le fi pierdut însă, deciziile necontestate ale CNSAS aveau putere de lucru judecat. Si cum ordonanţa din 2008, ce venea să pună în aplicare decizia CCR din acelasi an, a produs efecte juridice numai pentru viitor, dar nu si pentru trecut, deciziile CNSAS din trecut, date între 2000 si 2006, nu au pierdut puterea de lucru judecat. Si nu au pierdut-o pentru că nu CNSAS le conferise această putere, ci legea. De asemenea, nici efectele juridice introduse în legea din 2006 nu au fost anulate de către OUG din 2008. După ce legea – mă refer la OUG din luna martie 2008, act normativ aprobat prin legea din decembrie acelasi an – a pus pe rol o nouă paradigmă, CNSAS a rămas doar cu atribuţii administrative. Dar istoria nu poate fi schimbată, asa că deciziile date în contextul vechilor paradigme ( cea dintre 1999 si 2006 si cea dintre 2006 si 2008) îsi menţin atributele dobândite prin lege.

Mediafax: Revin la dvs. domnule profesor Muraru. Legea din 2019 reproduce o dispoziţie legală din 2006. O dispoziţie care prevedea reluarea verificărilor dacă apăreau probe noi. Reluarea verificărilor făcea însă posibil un alt verdict, contrar celui ce dobândise statut legal între anii 1999 si 2006. Iar răsturnarea lui acum este posibilă numai prin ignorarea puterii lucrului judecat atât a deciziilor CNSAS date în perioada 1999 – 2006, a celor rămase necontestate, cât si a hotărărilor instanţelor judecâtoresti în cazul deciziilor contestate. CCR a criticat dur această dispoziţie, pe care a calificat-o ca fiind neconstituţională si a desfiinţat-o odată cu întreaga lege. Si iată că, în 2019, o lege nouă readuce în actualitate această dispoziţie, pe care CCR o declarase neconstituţională. Revigorarea acelei dispoziţii, actualizarea ei prin legea din 2019, nu înseamnă că s-a produs un transfer de “venin neconstituţional”?

I.M: Afirmaţia dvs. poate fi interpretată, teoretic însă, drept o prezumţie de neconstituţionalitate. Pentru că dezbaterea noastră este una teoretică. Pe celălalt taler al balanţei, în schimb, atârnă mai greu o prezumţie de constituţionalitate, pe care o are legea la care v-aţi referit. Această lege fiind în vigoare. Constituţia prevede expres căile de atac prin care o lege, înainte de promulgare, poate fi trimisă spre reexaminare în faţa judecătorilor CCR. Or, aceste căi legale n-au fost accesate. Legea a ajuns în Monitorul Oficial, a intrat în vigoare si astfel a dobândit prezumţia de constituţionalitate. Dar asta nu înseamnă că legea a fost bătută în cuie. A rămas deschisă calea unui proces. A unui proces intentat de CNSAS unei persoane din lista celor indicate de lege, care din oficiu sau la cerere a fost verificată si constatându-i-se calitatea de colaborator, este chemată în judecată pentru a i se confirma ori infirma această constatare. Dacă, domnule Oancea, persoana în cauză va gândi ca dvs. în legătură cu transferul de venin neconstituţional, si va aduce probe în acest sens, Curtea de Apel Bucuresti - unde legea a decis că se judecă procesele deschise de CNSAS - va sesiza CCR.

N. P: Dreptatea, prin lege, e o cale deschisă. Multele schimbări prin care au trecut, din 1999 si până azi, normele juridice privind activitatea CNSAS constituie dovada elocventă că legile făcute de oameni – spre deosebire de legităţile obictive, de cele ale naturii si de dreptul natural – pot fi desfăcute si refăcute continuu, într-un nesfârit proces ce se desfăşoară sub autoritatea Constituţiei. Iar în speţă, obiectivul fiind drepturile omului, Parlamentul, Guvernul si, în ultimă instanţă Curtea Constituţională, au avut si au ca preocupare constantă rafinarea legislaţiei în materie. De altfel, în toate ţările ieşite din strănsoare sistemului comunist, au fost declanşate acţiuni pentru găsirea unor soluţii, atât legislative cât şi politice, ca să fie puse în discuţie publică realităţi ce au grevat viaţa socială, economică, politică, ideologică în deceniile anterioare, de cănd s-a sfărsit Al Doilea Război Mondial si până la evenimentele din 1989.

Mediafax: Realităţile din aceste ţări, din perioada comunistă, cu evidente particularităţi, au fost totusi în mare măsură asemănătoare. Soluţiile găsite au fost si ele asemănătoare?

N. P: Răspunsul este negativ. Mai cu seamă că evoluţiile din toate aceste ţări nu fost, ca înainte de 1989, asemănătoare în esenţă. Dimpotrivâ, au evidenţiat particularităţi puternice. Era de aşteptat ca si soluţiile privind colaborarea cu fostele servicii de represiune să fie diferite. În Germania, bunăoară, s-a ajuns la concluzia că este bine să fie publicate pe un site numele tuturor celor care au făcut parte din fosta structură a securităţii. Si tot acolo să fie făcută publică situaţia celor care nu au fost încadraţi în structurile de represiune, dar au colaborat în diverse forme cu aceste structuri. A fost un fel de lustraţie, de luare la cunoştinţă publică generală, în aşa fel încât oamenii implicaţi, cei care au făcut parte din structuri, cei care au susţinut sub diverse forme aceste structuri, ca informatori, colaboraţionişti, să nu mai poată să candideze în viitor pentru structurile noi ale societăţii post-comuniste. În Cehia, rezolvarea a fost aproximativ asemănătoare. La fel în Slovacia.

Mediafax: O miză pe lustraţie a fost si la noi. Fără succes însă.

N. P: La noi a învins această idee, a organizării unei structuri specializate, sub forma unui consiliu naţional pentru studierea activităţii fostei securităţi, cu accent pe găsirea unor formule inedite. A apărut o lege în 1999, care a organizat activitatea de studiere a arhivelor securităţii. Până atunci, dosarele s-au aflat tot în administrarea organelor de informaţii. Apoi, a urmat ordonanţa de urgenţă din 2006, care a modificat şi completat legea din 1999.

Mediafax: Ambele desfiinţate în 2008, prin decizia Curţii Constituţionale. Ce a generat o decizie atât de radicală?

N. P: Curtea Constituţională nu se autosesizează, ea trebuie să fie sesizată. Excepţia a fost ridicată în cadrul unui proces. Cu privire la câteva articole. CCR a extins însă atât cadrul analizei, cât si al deciziei. S-a făcut gol legislativ.

I. M: CNSAS era, până atunci, o instituţie puternică, cu influenţă mare, foarte mare. OUG din 2008, după ce Guvernul luase act de conţinutul Deciziei CCR din ianuarie, i-a tăiat aripa jurisdicţională. Rămasă cu atribuţii administrative, nu a mai dat verdicte cu putere de lucru judecat. Desigur, deciziile date până în martie 2008 nu si-au pierdut statutul. Din 2008 însă constatările făcute au avut nevoie de validare la Curtea de Apel Bucuresti. Dar nu în procese de drept civil, cum erau judecate contestaţiile, ci la Secţia de contencios administrativ si fiscal. Cu reexaminare la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie.

N.P: Curtea Constituţională a constatat că activitatea CNSAS nu se încadra în niciuna din jurisdicţiile prevăzute şi admise de Constituţia României. Jurisdicţia exercitată de CNSAS şi de Colegiul Consiliului nu era de natură administrativă. Pentru că nu era facultativă, aşa cum cere articolul 21 alineat 4 din Constituţia României, ci obligatorie. Părţile nu puteau fi asistate de avocat, ceea ce, oricând, constituie afectarea dreptului la apărare… Această confuzie între funcţia de anchetă şi funcţia de judecată contravenea articolului 21 alineat 3, articolului 24 alineat 2 din Constituţie şi principiului statului de drept. Probele pe care se întemeiau deciziile Colegiului proveneau din arhivele securităţii şi organelor de informaţii, al căror depozitar era (si este) CNSAS, fapt care de asemenea era de natură să pună la îndoială imparţialitatea organului de decizie. Care era unul si acelasi!

Mediafax: După ce a apărut ordonanţa 2006, Colegiul se pronunţa din oficiu când apăreau probe noi. De drept si de fapt, puterea de lucru judecat a deciziilor CNSAS se topise. Deciziile puteau să fie rescrise.

N. P: Articolul în cauză, din 2006, a cântărit greu în decizia CCR?

I. M: A cântărit foarte greu. Ca să fie clar ce s-a întâmplat atunci, este nevoie să ne plasăm în timp, în anul 2003, când a fost revizuită Constituţia. La revizuirea Constituţiei a fost dominant un spirit nou. Am apelat la tradiţia românească, la dreptul constituţional interbelic. Până în 2003 exista o tendinţă de abuz de putere din partea instituţiilor puternice. Dacă cineva voia să-şi creeze nişte reguli prin care să devină mai puternic, făcea o lege. Legea trecea prin Parlament. Din aceste cauze am introdus un text nou în Constituţie, care a fost foarte puternic si a descurajat instituţiile tentate să producă dezordine în stat. Au fost operate multe corecţii, dar câmpul dezordinilor nu a fost asanat în totalitate. Pentru că atunci lumea nu se ridica împotriva lor, cum o face acum. Dacă s-ar fi ridicat, noi găseam o soluţie şi atunci…Dar, asa cum s-a explicat deja, Curtea Constituţională nu are drept de autosesizare. Trebuie să fie sesizată! Asta ţine de cultura juridică a societăţii. În această direcţie, este încă mult de lucru. Si dvs, Media, puteţi fi si sunteţi de multe ori un generator de cultură juridică.

Mediafax: Legat de persistenţa unui “câmp al dezordinii”, oare o lege în vigoare, acum, care a preluat într-o altă formă conţinutul unei dispoziţii legale mai vechi, declarată atunci neconstituţională, nu este un produs al acestui câmp?

N. P: Astfel de cazuri sunt multe. Constituţia are un antidot: sesizarea CCR. Desigur, în condiţiile legii. Trebuie să existe însă un proces în care o parte să ridice excepţia de neconstituţionalitate. Iniţiativa o poate avea si Avocatul Poporului. Care are si drept de autosesizare. Un drum mai lung, pentru că el trebuie să dovedească faptul că sunt încălcate nişte drepturi ale omului, şi trebuie să aibă un inventar documentar în acest sens. Cea mai simplă cale este ca partea interesată - într-un proces, în faţa unei instanţe de judecată - să dea curs dreptului său, legal, de a contesta o astfel de lege, invocând excepţia de neconstituţionalitate Desigur, cu probe!

Mediafax: Si totusi, înainte de a vorbi despre dreptul cetăţeanului la contestaţie, el, cetăţeanul, are dreptul mai întâi la o lege dreaptă. Faptul că “veninul neconstituţional” dintr-o lege desfiinţată de CCR este “transferat” într-o nouă lege – fără să fi fost sesizat la trecerea prin filtrul Parlamentului – nu este si acesta un simptom de deficit de cultură juridică?

N. P: Măria Sa Dreptul, în lunga sa evoluţie, si-a dezvoltat anticorpi pentru a corecta erori. Cel mai puternic fiind controlul constituţional. Soluţiile Curţii Constituţionale sunt obligatorii. Nota Bene: în primul rând, pentru Legiuitor! Atunci când introduce din nou reglementări care ar conţine un asemenea precedent neconstituţional! Si, desigur, pentru instituţiile si demnităţile cărora legea le dă dreptul să sesizeze Curtea. Drept ce implică o obligaţie morală. Abia în ultimă instanţă - pentru că îndreptarea unei legi strâmbe nu se prescrie niciodată – va interveni, între-un proces, partea interesată. Solicitând instanţei sesizarea Curţii Constituţionale. Există principii de jurisprudenţă ale Curţii şi principii constituţionale şi legale care dispun că deciziile sunt obligatorii pentru toată lumea şi au efecte pentru viitor. Decizia e decizie, a intrat în fondul jurisdicţional al Curţii Constituţionale şi rămâne ca atare pentru ca toate celelalte măsuri legislative care se vor lua să ţină cont de soluţia aceea.

Mediafax: Dar legea nu ar trebui să fie simplă si clară, sa nu dea loc la interpretări?

N. P: Sunt lucruri care ţin de tehnica legislativă şi care sigur că pot fi acuzate de oricine, mai ales de destinatarii normelor juridice, de oameni şi instituţii. De aceea, chestiunile care ţin de calitatea legii sunt actuale. Legea trebuie să aibă trăsături de claritate, de predictibilitate, o lege trebuie să fie înţeleasă de toată lumea. Dar aceasta este o chestiune veche, care ţine de o anumită relaţie între voinţa legii şi litera legii. De multe ori Curtea Constituţională evocă ca motiv pentru o eventuală neconstituţionalitate calitatea îndoielnică a legii. Avem mari dificultăţi, de multe ori, în a înţelege mesajul legii, pentru că este ascuns în detalii şi ştim că veninul acesta se ascunde şi în detalii.