- Home
- Stirile zilei
- (29.08.2020, 07:58)
- Gabriela Antoniu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ion Cristoiu: Cum a devenit PNL-ist de frunte baronul local PSD-ist Mihai Chirică
- Ion Cristoiu: Mihai Chirică nu era la ora parvenirii sale în Olimpul PNL-ist un necunoscut. Fusese pînă în februarie 2018 un baron local de faimă al PSD. În februarie 2017 e folosit de Binomul SRI-DNA ca berbece împotriva Ordonanţei 17.
- Ion Cristoiu: Mulţi demnitari apelează la fii, mame, ibovnice pentru a-şi trece pe numele lor averi pentru care nu vor să fie luaţi la întrebări privind originea. Mihai Chirică nu face excepţie cu odrasla sa, pe cale de a deveni bogat încă din scutece
- Ion Cristoiu: La botezul fiului lui Mihai Chirică au primit invitaţii toţi cei calculaţi de demnitari că vor aduce un plic cu o sumă babană.S-au grăbit să vîre banii în plic toţi cei dependenţi de primarul Mihai Chirică: De la angajaţii primăriei pînă la oamenii de afaceri legaţi de primărie prin contracte cu cîntec
Urmărește
2881 afișări
on Cristoiu: Cum a devenit PNL-ist de frunte baronul local PSD-ist Mihai Chirică
Publicistul Ion Cristoiu remarcă transformarea lui Mihai Chirică dintr-un pesedist dubios, nefrecventabil într-un fel de Bălcescu al Diviziei Presă şi al municipiului Iaşi odată cu înscrierea sa în PNL şi în cursa pentru un nou mandat de primar din partea liberalilor, făcându-i concurenţă până şi incoruptibilului Nicuşor Dan. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:
„Pe 8 august 2020, Mihai Chirică devine preşedintele organizaţiei municipale Iaşi a PNL. Se înscrisese în PNL cu cinci luni în urmă, în martie 2020, însoţindu-şi gestul de o cobzăreală în public a lui Klaus Iohannis. Mihai Chirică e şi candidatul PNL pentru primăria Iaşi. Un tip care ajunge atît de sus în structurile unui partid în care fiecare funcţie are cel puţin o sută de pretendenţi e presupus a fi o uriaşă valoare pînă atunci neştiută, un diamant pe care conducerea PNL, în frunte cu Ludovic Orban, l-a descoperit sub un munte de gunoi, munte care nu poate fi decît politica noastră postdecembristă. Mihai Chirică nu era la ora parvenirii sale în Olimpul PNL-ist un necunoscut. Fusese pînă în februarie 2018 un baron local de faimă al PSD. Bine plasat din partea PSD în structurile Primăriei Iaşi (acel gen de şmecheraş folosit de ştabi pentru afaceri murdare cu mîna altora) Mihai Chirică intră oficial în PSD în 2012, ca om de casă, lacheu adică, al fostului primar Gheorghe Nichita, în prezent condamnat definitiv pentru corupţie. Cum Gheorghe Nichita avea nevoie de un om de al său în structurile puterii locale, Mihai Chirică a ajuns viceprimar. În 2016 a parvenit la funcţia de primar, prin arestarea Patronului. Ca să scape de DNA pentru complicitate la afacerile lui Gheorghe Nichita, Mihai Chirică apelează la trucul deja cunoscut al politicienilor corupţi:
ULTIMELE ȘTIRI
-
Armistițiul de Crăciun a reprezentat un moment istoric în timpul Primului Război Mondial. Cum s-a produs acest lucru
-
Avertismentul unor lideri europeni: NATO nu poate apăra Europa fără SUA în faţa Rusiei
-
Cel puţin 32 de persoane au supravieţuit prăbuşirii avionului în Kazahstan
-
Un avion de pasageri s-a prăbuşit în Kazahstan / Cel puţin 32 de persoane au supravieţuit
Devine un fan al Binomului SRI-DNA.
Sub acest semn în februarie 2017 e folosit de Binom ca berbece împotriva Ordonanţei 17.
Şi astfel se ajunge la un paradox tipic acestei ţări pline de umor.
Demonstranţii din Piaţa Victoriei sînt sprijiniţi de baronul local PSD Mihai Chirică. Primarul Iaşiului nu fusese un personaj îndrăgit de Divizia Presă. Scopul scuză mijloacele. Mai ales în Unităţile militare. Astfel că Mihai Chirică, pînă atunci PSD-ist dubios, nefrecventabil, devine un fel de Bălcescu al Diviziei Presă. Personaj corupt, implicat în multe afaceri dubioase, Mihai Chirică a fost ţinta atacurilor dinspre PNL cîtă vreme a funcţionat ca lider PSD de Iaşi. Nici el n-a fost mai grijuliu cu PNL. În februarie 2018, cînd a fost exclus din PSD, întrebat dacă se va înscrie în PNL, Mihai Chirică a răspuns:
<Dacă îşi schimbă PNL numele în PSD atunci mai discutăm.>
Despre cine e mai noul liberal Mihai Chirică ne spune următoarea ştire dată de toată presa în 6 iulie 2019:
<Pe numele fiului primarului Mihai Chirică a fost înregistrată o proprietate în zona Sărărie din municipiu, tranzacţia ridicîndu-se la 250.000 de euro.
Întrucât la data semnării contractului copilul avea 11 luni, tranzacţia a fost parafată la notar de mama edilului, în vîrstă de 74 de ani, ea fiind şi cea care a achitat suma. Tranzacţia a avut loc pe 27 august 2018.
Este vorba despre o casă, cu 136 metri pătraţi suprafaţă utilă (cinci camere, două băi, două bucătării, patru holuri, două pivniţe), un garaj de 18 mp şi un teren de 836 mp.
Potrivit jurnaliştilor, pe 10 mai, Ştefan Chirică, copilul primarului, a depus cerere la Primărie pentru demolarea construcţiilor existente, respectiv casă şi garaj. În aceeaşi zi, tot Ştefan Chirică a solicitat certificat de urbanism pentru construire locuinţă individuală şi anexe.>
Ştirea a fost tratată în regim comic. Ca expresie a exotismului din politica noastră. În realitate, ştirea ţine de corupţia care trebuie să intre în atenţia DNA. Mulţi demnitari apelează la fii, mame, ibovnice pentru a-şi trece pe numele lor averi pentru care nu vor să fie luaţi la întrebări privind originea. Mihai Chirică nu face excepţie cu odrasla sa, pe cale de a deveni, încă din scutece, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Iaşi.
Cu prilejul alegerilor locale, presa din vara lui 2020, a trecut în revistă averile primarilor în exerciţiu. Despre Mihai Chirică s-a scris printre altele :
<2018 a fost şi anul în care Chirică şi-a botezat fiul, iar familia a primit 125.000 de euro în urma evenimentului, incluzînd şi cadourile primite de la rudele de gradul I şi II.>
Cunoscătorii într-ale politicii din curţile din dos ale partidelor ştiu că botezurile, nunţile, tăierea moţului sînt tot atîtea surse pentru demnitari de mituire crasă fără a putea fi acuzaţi de asta în chip legal. Invitaţii precum cea pentru botezul fiului lui Mihai Chirică sînt primite de toţi cei calculaţi de demnitari că vor aduce un plic cu o sumă babană, potrivit tradiţiei naţionale, de la fanarioţi încoace. Prin urmare cei 125.000 de euro, o sumă uriaşă pentru botezul unui copil, la care se presupune că se vine cu cadouri simbolice, sînt rezultatul unei mituiri mascate. Au fost invitaţi şi s-au grăbit să vîre banii în plic toţi cei dependenţi de primarul Mihai Chirică:
De la angajaţii primăriei pînă la oamenii de afaceri legaţi de primărie prin contracte cu cîntec.
Mihai Chirică e candidatul PNL pentru primăria Iaşi după aterizarea pe terenul PNL. Dacă PNL ar fi avut un candidat propriu, indiscutabil toate miş-maş-urile lui Mihai Chirică ar fi fost ţinta atacurilor din partea PNL, dar şi din partea presei prezidenţiale. Mihai Chirică a devenit lider PNL de Iaşi. Prin urmare el e acum un fel de Bălcescu al oraşului Iaşi şi chiar al ţării pentru liderii PNL, coleg de bătălie chiar cu Incoruptibilul Nicuşor Dan”.
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro
Citește pe alephnews.ro: „Capace cu suflet” de Crăciun: Cum transformă Anca Tătaru deșeurile în speranță
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Asociația Caiac Smile împarte bucurie persoanelor cu dizabilități. Ionuț Stancovici: „Avem foarte multe proiecte prin care să-i ajutăm pe cei care au nevoie”
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Omul care l-a împușcat pe Ceaușescu rupe tăcerea! Ultima dorință a dictatorului: „Nu doresc nimănui...”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:43
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1036. Drone ucrainene distrug un depozit de muniţie rusesc în regiunea Rostov, potrivit SBU / Rusia lansează un atac masiv cu rachete şi drone asupra Ucrainei în dimineaţa de Crăciun / Kievul simplifică achiziţiile de drone şi echipamente de război electronic
-
astăzi, 14:23
Un avion de pasageri s-a prăbuşit în Kazahstan / Cel puţin 32 de persoane au supravieţuit