Prima pagină » Sport » Jorge Jesus, antrenor Sporting Lisabona: Cred că este un rezultat fals

Jorge Jesus, antrenor Sporting Lisabona: Cred că este un rezultat fals

După ce FCSB a remizat pe terenul lui Sporting Lisabona, scor 0-0, în manşa tur a play-off-ului Ligii Campionilor, antrenorul portughez, Jorge Jesus, a declarat că nu este de acord cu rezultatul obţinut de elevii săi.
Jorge Jesus, antrenor Sporting Lisabona: Cred că este un rezultat fals
Claudiu Giurgea
16 aug. 2017, 15:07, Sport

Potrivit abola.pt, acesta nu crede că rezultatul de aseară reflectă cu adevărat ceea ce s-a întâmplat pe parcursul celor 90 de minute pe stadionul José Alvalade.

’’Cred că este un rezultat fals. Pentru ce am făcut noi, puteam părăsi terenul cu o victorie. FCSB a avut una sau două ocazii periculoase, dar nimic special. Sporting de asemenea nu şi-a creat atâtea oportunitâţi, dar am fost mai aproape de victorie decât au fost ei’’, a declarat antrenorul lui Sporting după meciul de marţi seară.

A doua manşă a play-off-ului UEFA Champions League se va disputa pe Naţional Arena pe 23 august, iar Jorge Jesus crede în calificarea echipei sale pe terenul advers.

’’Am început să avem o formă bună, am fost puternici din punct de vedere defensiv, a fost important că nu am primit goluri. Obiectivul este să nu primim goluri. Am lăsat calificarea deschisă pentru ambele echipe. Suntem două echipe cu valori asemănătoare’’, a încheiat Jorge Jesus