Lovitură pentru Elon Musk: Demisie la nivel înalt în compania SpaceX

  • Unul dintre directorii executivi ai SpaceX pleacă din cadrul companiei spaţiale a lui Elon Musk, a aflat CNBC.
  • Tom Ochinero, vicepreşedintele senior al SpaceX pentru afaceri comerciale, a demisionat luni.
Urmărește
651 afișări
Imaginea articolului Lovitură pentru Elon Musk: Demisie la nivel înalt în compania SpaceX

Demisie la nivel înalt din compania spaţială a lui Elon Musk

Ochinero a lucrat în companie timp de peste un deceniu şi a fost "personal responsabil de venituri anuale de peste un miliard de dolari", potrivit unei biografii de la o conferinţă a industriei spaţiale de la sfârşitul anului trecut.

Ochinero pleacă pentru a se ocupa de o problemă medicală de familie, potrivit surselor, care au cerut să nu fie menţionate.

SpaceX nu a răspuns la solicitarea CNBC de a comenta plecarea lui Ochinero.

Ochinero, la fel ca mulţi dintre cei aproximativ 12 directori executivi de rang înalt ai SpaceX, lucrează în companie de peste un deceniu. El şi-a început cariera la SpaceX ca inginer, ajutând la proiectarea conului din vârful rachetelor Falcon 9 şi Falcon Heavy.

De când a preluat conducerea vânzării rachetelor SpaceX şi a zborurilor cu astronauţi în 2019, mandatul lui Ochinero a inclus extinderea constantă a cotei de piaţă a companiei în ceea ce priveşte lansarea de sateliţi comerciali, precum şi mai multe acorduri pentru zboruri spaţiale cu echipaj privat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici