Premierul Dacian Cioloş a declarat, luni, în plenul reunit al Parlamentului, că Guvernul nu intenţionează, până la sfârşitul acestui mandat, să majoreze nicio taxă şi niciun impozit.
Inundaţii pe mai multe străzi din Arad, canalizarea nu face faţă cantităţii mari de apă – VIDEO
Mai multe străzi din municipiul Arad au fost inundate, luni, în condiţiile în care, în urma ploilor, canalizarea nu a făcut faţă cantităţii mari de apă, iar în zona care leagă un cartier de centrul oraşului apa depăşeşte 50 de centimetri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Piaţa farmaceutică a scăzut cu 4,4% în ultimul an, la 11,94 mld. lei
În perioada iulie 2015-iunie 2016, valoarea medicamentelor eliberate către pacienţii din România a atins nivelul de 11,94 mld. lei, în scădere cu 4,4% comparativ cu perioada iulie 2014-iunie 2015, arată un studiu al companiei de cercetare de piaţă Cegedim Romania.
Finanţări de până la 90% din valoarea subvenţiilor acordate fermierilor
Fermierii pot obţine finanţări de la BCR de până la 90% din valoarea subvenţiilor pe care urmează să le încaseze de la APIA, în urma unei convenţii încheiate între Banca Comercială Română (BCR), Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi Fondurile de Garantare.
Un islamist american de origine afgană, Ahmad Khan Rahami, este principalul suspect în ancheta privind atentatul comis sâmbătă seară în New York, anunţă primarul oraşului, Bill de Blasio.