Ce riscă liber-profesioniştii care activează pe platforme online? Comisia Europeană pregăteşte o nouă Directivă

Creşterea de aproximativ 500%, din ultimii cinci ani, a veniturilor din aplicaţiile online de ride-sharing şi livrare la domiciliu existente în Uniunea Europeană, până la 28 miliarde euro în 2021, dar şi faptul că 90% dintre platformele digitale active în această regiune le clasifică pe cele 28 de milioane de persoane care lucrează prin intermediul lor ca liber-profesionişti au determinat Comisia Europeană să emită o propunere de Directivă, care să lămurească statutul acestor lucrători. În urma analizei relaţiei lor reale cu platformele de lucru, e posibil ca anumite persoane să fie recalificate în angajaţi. În felul acesta, statele membre vor beneficia de venituri bugetare mai mari, prin colectarea impozitelor şi contribuţiilor sociale. Ce efecte ar putea avea implementarea Directivei în România asupra unui astfel de model de business?

Creştere de 11 miliarde de euro în doar 4 ani

Ca întotdeauna, cifrele vorbesc. În studiul realizat de Comisia Europeană, pentru a vedea dacă există justificare pentru proiectul de Directivă, se arată că veniturile din activitatea platformelor existente în statele membre ale Uniunii Europene au crescut spectaculos în ultimii cinci ani. O estimare conservatoare avansează o creştere de la 3 miliarde euro în 2016 la 14 miliarde euro în 2020, trei sferturi din aceste venituri provenind din platformele de transport şi livrare. Mai mult, având în vedere prelungirea perioadei pandemice, viitorul pare că va aduce în continuare creşteri ale acestor valori.

În acelaşi timp, după cum observa Comisia, platformele online nu au angajaţi, ci lucrează cu liber-profesionişti, PFA-uri sau micro-întreprinderi, cum apar şi în legislaţia noastră. 55% dintre cele 28 de milioane de persoane care lucrează prin intermediul platformelor obţin un venit mai mic decât salariul minim net orar din ţara în care lucrează şi petrec în medie 8 ore/săptămână îndeplinind sarcini neplătite (căutând şi aşteptând sarcini). Astfel, ca urmare a clasificării greşite a statutului lor de muncă, este posibil ca unele persoane care lucrează prin platforme să nu fie acoperite de drepturile şi protecţia acquis-ului UE şi naţional în materie de muncă.

Pentru statele membre ale UE, clasificarea greşită a persoanelor care lucrează prin intermediul platformelor, implicit a veniturilor obţinute de acestea, înseamnă de fapt mai puţini bani care ajung în bugetele publice. Persoanele care desfăşoară activităţi independente tind să plătească taxe mai mici şi rareori să plătească în sistemele de securitate socială. Lipsa siguranţei juridice în ceea ce priveşte statutul de angajare împiedică statele membre să respecte normele de muncă, de securitate socială şi fiscale. Astfel de provocări sunt resimţite mai ales în ţările cu ponderi mai mari de oameni care lucrează prin intermediul platformelor (Germania, Franţa, Italia, Spania, Ţările de Jos, Polonia şi România), care sunt, până în prezent, şi cele mai active în ceea ce priveşte acţiunile politice relevante (alături de Austria, Belgia, Danemarca, Grecia, Irlanda, Luxemburg şi Portugalia). Încercările viitoare ale statelor membre de a aborda provocările muncii pe platforme online sunt limitate, printre altele, de dificultatea de a obţine informaţii despre locul în care se desfăşoară activitatea pe platformă şi de către cine, mai ales dacă platformele au sediul într-o ţară şi funcţionează prin intermediul unor persoane cu sediul în altă parte.

Jucători noi pe piaţa românească

În plus, Directiva propune ca persoanele care lucrează prin intermediul platformelor digitale de ocupare a forţei de muncă să aibă un statut de angajare determinat corect, în funcţie de relaţia lor reală cu platforma de lucru şi să beneficieze de drepturile de muncă şi securitate socială cuvenite. Drept urmare, platformele digitale care în prezent exercită un anumit control asupra lucrătorilor ar putea fi nevoite să-şi ajusteze termenii şi condiţiile, în aşa fel încât lucrătorii să aibă parte de autonomie deplină, presupusă de activitatea independentă, adică să-şi dezvolte propria clientelă sau să-şi stabilească tarifele.

În România, doar în ultimele luni am asistat la intrarea pe piaţă a platformelor online de retail a unor jucători noi.

Ce va însemna pentru România şi pentru colaboratorii platformelor on-line de la noi intrarea în vigoare a Directivei? Cum va corela legiuitorul român actualele prevederi despre relaţia de independenţă (i.e., criterii de independenţă, principiul substanţei care prevalează asupra formei) cu prevederile Directivei, în ce măsură vor putea autorităţile fiscale să reclasifice relaţiile de business cu platformele de lucru, cât de pregătite vor fi platformele de lucru să-şi asume riscuri de business cu privire la o potenţială reclasificare a relaţiei într-o relaţie de angajare?

Evident, în baza acestui proiect de Directivă, este încă prematur să avem răspunsuri la aceste întrebări. Ne aşteptăm însă ca autorităţile fiscale, în condiţiile accentului pus pe întărirea colectării şi pe nevoia de bani la buget, să aibă în vedere extinderea spectrului de controale fiscale către persoane fizice (de ex., persoanele fizice care câştigă bani din social media) care obţin venituri din aplicaţiile online de ride-sharing şi livrare la domiciliu, dar şi către platformele online cu care persoanele colaborează.

În concluzie, recomandăm platformelor online care desfăşoară activităţi în România să urmărească îndeaproape cadrul legal actual (şi Directiva transpusă, când va fi cazul) pentru condiţiile de independenţă în cazul modelului lor de business (PFA, micro-întreprinderi) şi să facă o analiză a îndeplinirii acestora. O astfel de analiză realizată în mod proactiv poate reduce riscurile fiscale de reîncadrare în activităţi dependente în cazul unui control fiscal, încheie analiza.

Intertitlurile aparţin redacţie