Copiii încep să folosească telefoanele şi tabletele în primii trei ani de viaţă

  • Părinţii îşi lasă copiii în “grija” device-urilor când nu pot să le acorde timp
  • Auzul, văzul şi somnul copiilor pot fi afectate de telefoanele folosite în exces
  • La maturitate, cei mici vor ajunge experţi în folosirea smartphone-ului
Urmărește
300 afișări

Daniela, o fetiţă de doar 3 ani, este unul dintre copiii care stă cu ochii în telefon chiar şi câte 8 ore pe zi. Descarcă zilnic pe telefonul mamei jocuri şi alte aplicaţii despre care a aflat prima dată când avea doar doi ani. Mama fetiţei recunoaşte că telefonul este o salvare atunci când nu-i poate acorda timp copilei. Nu este însă o soluţie, spune pediatrul Valeria Herdea, care susţine că smartphone-urile pot afecat negativ comportamentul celor mici. Tehnologia îi izolează de restul lumii, iar în loc să-şi dezvolte abilităţile de comunicare şi să înveţe să intercţioeze cu semenii lor, copiii devin axioşi, iritaţi şi puţin interesaţi de ce se întâmplă în jurul lor, mai spune pediatra.

Opt din zece copii din România pun pentru prima dată mâna pe telefon înainte de a împlini 3 ani.

Ionela, mama Danielei: Descarcă foarte multe jocuri, cred că are vreo 30 pe telefon. Îi place foarte mult .

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici