Video ŞTIRILE MEDIAFAX

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri.

Urmărește
601 afișări

Dezbatere pe noua carte de identitate | Nu vrem CIP-uri în noi! Oamenii pot fi urmăriţi excesiv/ Pe actualul document, pe poza din dreapta scrie CARD, care citit de la dreapta la stânga rezultă DRAC/ Reacţia MAI

Zeci de cetăţeni au participat miercuri la dezbatarea privind noua carte de identitate pe care Ministerul de Interne doreşte să o introducă de anul viitor. Majoritatea s-au declarat împotriva acestui document care va putea conţine datele biometrice ale deţinătorului.

Angajaţii unei companii din Wisconsin, Statele Unite, vor avea implantate microcipuri în mână

Three Square Market, compania care activează în domeniul automatelor pentru vânzarea produselor, le oferă angajaţilor şansa de a avea un microcip implantat în mână, pe care îl pot folosi pentru a cumpăra gustări, pentru a se autentifica într-un sistem sau pentru a folosi xeroxul, scrie Reuters.

Crucea de pe Caraiman va fi restaurată. Cât costă proiectul

Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial, situată pe Vârful Caraiman din Munţii Bucegi, va fi restaurată. Valoarea proiectului ajunge la 19 milioane de lei, din care 16 milioane fonduri europene, cofinanţarea asigurată de MApN fiind de 3 milioane lei.

Ministrul Adrian Ţuţuianu anunţă că România va plăti în noiembrie prima rată pentru rachetele Patriot. Un prim sistem va ajunge în ţară anul viitor

Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a precizat, miercuri, că România îşi canalizează energiile pentru achiziţia sistemului de rachete Patriot, el menţionând că în acest sens se va încheia un acord între guvernele României şi SUA, iar în noiembrie se va face prima plată.

Un militar a murit după ce s-a prăbuşit cu paraşuta în apropierea Aerodromului Zărneşti, în timpul unui exerciţiu. Ancheta în acest caz a fost preluată de Parchetul Militar

Un bărbat a murit după ce a căzut miercuri cu paraşuta între localităţile Râşnov şi Tohanul Nou, din Braşov, incidentul având loc în apropierea Aerodromului Zărneşti.

DOSARUL "Diplome de licenţă fără studii". 106 percheziţii la profesori şi studenţi ai două universităţi/ Peste 10.000 euro, găsiţi în maşina unui intermediar/ Ministrul Pop: Faptele angajaţilor denotă iresponsabilitate. Nu tolerăm | FOTO

Parchetul General a făcut miercuri dimineaţa 106 percheziţii la cadre didactice şi studenţi din cadrul a două universităţi, în dosarul numit "Diplome de licenţă fără studii". Anchetatorii susţin că mai mulţi studenţi străini ar fi plătit să promoveze examenele la Universităţile "Vasile Goldiş" şi "Aurel Vlaicu" din Arad. 36 de persoane sunt cercetate.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici