Ahmadinejad a fost pălmuit de comandantul Gardienilor Revoluţiei în ianuarie 2010
Preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, a fost pălmuit de un comandant militar, în ianuarie 2010, în cursul unei reuniuni tensionate pentru găsirea metodelor de reprimare a protestelor postelectorale, arată documente dezvăluite de WikiLeaks şi citate de ediţia online a New York Times.

Mohammad Ali Jafari, comandantul Gardienilor Revoluţiei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Incidentul, care se pare că a avut loc în cursul unei reuniuni a Consiliului Suprem de Apărare Naţională la două săptămâni după uciderea mai multor protestatari, a fost descris într-un mesaj diplomatic american trimis la Washington de ambasada americană din Azerbaidjan în februarie 2010.
Potrivit unei surse iraniene, preşedintele Mahmoud Ahmadinejad a fost pălmuit de Mohammad Ali Jafari, comandantul Gardienilor Revoluţiei, pentru că sugerase că unele dintre măsurile restrictive impuse presei ar trebui relaxate.
Potrivit sursei, Ahmedinejad declarase că "lumea se simte sufocată", sugerând acordarea unor drepturi sociale şi personale suplimentare. Mohammed Ali Jafari s-a enervat şi a spus: "Vă înşelaţi! Dumneavoastră aţi creat această dezordine! Iar acum vreţi să daţi mai multă libertate presei?!". Conform oficialului iranian citat în mesajul diplomatic american, Jafarli l-a pălmuit pe Ahmadinejad, iar reuniunea a fost anulată după acest incident.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ucraina şi SUA sunt în faza „finală” a negocierilor pentru un acord privind mineralele ucrainene
-
DNA a declanşat cele mai ample percheziţii din ultimii ani în Portul Constanţa. Şpăgi de milioane de euro / Firme care au gestionat proiectul de extindere a plajelor pe litoralul românesc, sub „lupa” DNA
-
Ministerul Sănătăţii cere ANPC-ului lui Piedone să oprească controalele ilegale


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

