Franţa este campioană la spionaj industrial în Europa
Franţa, mai mult decât China şi Rusia, este ţara cea mai activă în materie de spionaj industrial asupra aliaţilor săi europeni, a anunţat marţi cotidianul norvegian Aftonposten, în baza telegramelor diplomatice obţinute de WikiLeaks.

Franţa este campioană la spionaj industrial în Europa (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Spionajul francez este atât de extins, încât pagubele (pe care le provoacă) economiei germane, în totalitatea lor, sunt mai importante decât pagubele provocate de China sau Rusia", se arată într-o telegramă nedatată a Ambasadei Statelor Unite la Berlin.
Aftenposten, care a obţinut prin mijloace necunoscute, în decembrie, toate cele 250.000 de documente diplomatice ale WikiLeaks, reproduce, de asemenea, în norvegiană, declaraţiile în acest sens ale patronului unui grup german, citat într-o notă a Ambasadei.
"Franţa este Imperiul Răului în ceea ce priveşte furtul tehnologiilor, iar Germania ştie acest lucru", ar fi declarat, în octombrie 2009, Berry Smutny, directorul general al unei mici companii producătoare de sateliţi, OHB Technology.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ucraina şi SUA sunt în faza „finală” a negocierilor pentru un acord privind mineralele ucrainene
-
DNA a declanşat cele mai ample percheziţii din ultimii ani în Portul Constanţa. Şpăgi de milioane de euro / Firme care au gestionat proiectul de extindere a plajelor pe litoralul românesc, sub „lupa” DNA
-
Ministerul Sănătăţii cere ANPC-ului lui Piedone să oprească controalele ilegale
OHB Technology a devenit cunoscută public în ianuarie 2010, când a câştigat, în faţa Astrium, o filială a gigantului EADS, un contract pentru construirea mai multor sateliţi destinaţi programului de navigaţie Galileo, viitorul GPS european.
Aftenposten a dezvăluit, luni, o concurenţă franco-germană în materie de sateliţi de spionaj.
Potrivit notelor obţinute de WikiLeaks, Germania încearcă să dezvolte, cu ajutorul Statelor Unite, propriul său program de sateliţi de observaţie optică (HiROS), în pofida obiecţiilor Franţei, care conduce eforturile europene în acest domeniu, cu sateliţii Helios.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

