- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (29.03.2016, 12:35)
- Monica Stoica
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video REPORTAJ - "Aferim! ", despre Ţara Românească "în alb-negrul ei sublim", a primit belşug de trofee Gopo - VIDEO
Filmul "Aferim!", ce înfăţişează Ţara Românească în verva, decadenţa, îndrăcirea, dramatismul şi cruzimea de secol XIX, a primit douăsprezece statuete Gopo la ceremonia de luni, în uralele publicului de leat 2016, căci tot norodul românesc, şi juriul asemeni, a preţuit povestea conului Radu Jude.
Urmărește
847 afișări
Bineînţeles că "Aferim!" a câştigat belşug de trofee la Gala Gopo 2016, toată seminţia românească a vrut să vadă cum se desfătau şi se voiniceau şi se pedepseau autohtonii în Ţara Românească, au zăbovit la cinematograf şi au văzut oroarea şi sublimul poveştii despre Valahia. Juriul de la Gopo a fost unit în cuget şi simţiri cu toată lumea, căci aşa peliculă de soi, ce ilustrează paradoxul românesc de "râsu-plânsu", ruptă din raiul şi iadul românesc, e demnă de ovaţii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
România se alătură pe deplin spațiului Schengen începând cu ianuarie 2025
-
Ciucă: Al doilea zbor privat plătit de Nordis pentru Ciolacu, acum la Madrid. Menţin apelul să se retragă
-
Alegeri prezidenţiale 2024. Ce arată cele mai recente sondaje publicate. Cine ar putea intra în turul doi
-
Bucureştenii decid viitorul oraşului: Referendum crucial în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale. Iată ce trebuie să ştii
"Aferim" e pelicula jupânului Radu Jude despre un zapciu şi fiul său din Ţara Românească, ce pleacă pe urmele unui rob fugar. Subjugatul şi aservitul ţigan, care din nesocotinţă s-a culcat cu muierea unui boier, e capturat şi în final, castrat. Povestea ce se despleteşte în universul secolului XIX recompus de Jude, e "alb-neagră", căci hazul e eclipsat de necaz, viciul de jalea chefurilor, oamenii de omenie de confraţii lor neomenoşi, învinuiţii pedepsiţi în vrăşmăsie, femeia supusă şi clasele de jos subordonate celor sus-puse. Aşadar, filmul închipuie o poveste ce ilustrează paradoxul românesc vizibil şi la leatul 2016, lumea când frumoasă şi comică, când slută şi hapsână din trecutul valah, lume ce aşa a fost şi aşa va să fie pe plaiul nostru de la origini până în prezent. Amin! Sau mai degrabă, "Aferim!" (înseamnă "Bravo!" în limba veche românească).
Luni, la apus de primăvară timpurie în Bucureştiul irizat de raze solare răzleţe, celebrităţile au păşit cu pompă pe covorul roşu întins pentru Gala Gopo 2016 la TNB, în ţinute “all black”. Carevasăzică, vedetele din România au vrut să fie în ton cu fastul şi trend-ul de la Oscaruri, căci tot negre au fost veşmintele divelor de la prestigioasă gală hollywoodiană petrecută anul acesta la Los Angeles.
Actriţele au zâmbit larg şi emfatic aparatelor de fotografiat, în rochii croite după modă clasică, ce le picau, cum altfel se putea, impecabil pe trup. Doar câteva dintre vedete au ales să poarte, prin contrast, culori vii, de neon, galben fosforescent, albastru cerneală sau verde de iarbă, precum nişte licurici în mulţimea de haine de-un negru nocturn.
Bărbaţii s-au spilcuit cu grijă, şi-au etalat papioane roşii sau albastre, combinate cu cămăşi albe şi costume negre, galanţi, stilaţi, ba chiar pudraţi.
În negrele costume sobre, actorii şi actriţele, directorii de imagine, sunetiştii, producătorii, monteurii şi creatorii de modă s-au destins copios la un cocktail cu vin şi mizilicuri, în foaierul Teatrului Naţional, printre paparazzi cu blitzuri luminoase, înainte de a-şi ocupa scaunele tapisate în roşu imperial din sala mare de la TNB.
Pleiada de staruri din generaţia de aur a teatrului şi filmului şi belşug de starlete cochete şi tineri cinematografisti distinşi au întregit suita de la Gopo. Îi amintesc pe regizorii Tudor Giurgiu, Dan Chişu, Felix Alexa, Dorian Boguţă, Emanuel Pârvu, Andrei Creţulescu, Laurenţiu Damian, actorii Florin Piersic, Constanţi Drăgănescu, Oana Pellea, Tatiana Iekel, Florin Cercel, Ioana Bulcă, Vlad Ivanov, Mihai Constantin, Ana Ularu, Laurenţiu Damian, Tudor Giugiu, Toma Cuzin, Ada Condeescu, Monica Bârlădeanu, Bogdan Dumitrache, Diana Dumitrescu, Radu Iacoban, Ana Ularu, Andreea Vasile, Emilian Oprea, Dorina Lazăr, Alin Florea, Andi Vasluianu, Mihai Constantin, Ioana Flora, Teodor Corban, Sorin Leoveanu, Mihaela Sârbu, Oana Pellea, directorul de imagine Marius Panduru, producătorul Ada Solomon, cântăreaţa Corina Chiriac, violonistul Alexander Bălănescu şi cascadorul Paul Fister.
Doar conul Radu Jude a fost aclamat "in absentia".
Comedianul Alexandru Bogdan, gazdă nostimă a galei, a făcut gimbuşlucuri, şi cu o vorba trivială, "mişto" de industria cinematografică din România, la început de gală. Nimeni n-a cârtit, suflarea n-a strâmbat din nas şi n-a ridicat din sprâncene, glumele au fost ovaţionate, căci actorul a transfigurat subit atmosfera cu haz balcanic. I-a imitat cu duioşie şi fără sfadă pe Ion Caramitru, pe Victor Rebenciug, pe Smiley, chiar pe Maia Morgenstern.
Apoi, împreună cu alţi doi actori a cântat aşa: "Vino în România, Spielberg, hai, vino în România, să vezi cinematografia", sau, cu aluzie la filmele nominalizate, astfel: "Acasă la tată/ ţi se pune pata/ pe fată de la prăvălie/ o vezi din fotografie. Acasă la tată/femeia se ofileşte/ are grijă de copii/ spală şi găteşte. Acasă la tată, te întorci că te-ai ratat/ Te pocneşte Vasluianu că-i gelos şi beat. Acasă la tată, Zamfirescu doar la început apare/Fiindcă altfel depăşeau bugetul de filmare". N-a fost omis din schiţa comică nici "Aferim!", pentru că, aşa cum au intonat umoristic actorii: "Aferim a luat Ursul la Berlin/ că alb-negru e sublim/ Puteai să-ţi baţi femeia/ de trăiai în vremea aceea/ Aferim/ Nu-i Jamie Foxx, este Cuzin/ rasismul e ok/ că nu e mileniul trei."
Marele câştigător al serii a fost Aferim!- care şi-a adjudecat premiile pentru cel mai bun film, cea mai bună regie şi cel mai bun scenariu, pelicula fiind premiată şi pentru cea mai bună imagine (Marius Panduru), cel mai bun montaj (Cătălin Cristuţiu), cel mai bun sunet (Momchil Bozhkov, Dana Lucreţia Bunescu, Cristinel Şirli), cele mai bune costume (Dana Paparuz) şi cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură (Petya Simeonova, Bianca Boeroiu, Domnica Bodogan), cel mai bun rol principal masculin (Teodor Corban), cel mai bun rol secundar feminin (Mihaela Sârbu), cel mai bun actor într-un rol secundar (Alexandru Dabija) şi cele mai bune decoruri (Augustina Stanciu).
Seara a început într-o notă europeană, primul premiu Gopo fiind acordat celui mai bun film din Europa distribuit în România, trofeu câştigat de distribuitorii de la Voodoo Films, pentru "Leviathan / Leviatan" (Rusia) - Regia: Andrey Zvyagintsev.
"Povestitorul din umbră în cinema", minuţiosul şi subtilul monteur Cătălin Cristuţiu a primit Premiul Gopo pentru montajul filmului "Aferim!". Cristuţiu a spus aşa: "Sidney Lumet spunea că montajul unui film poate fi apreciat doar după ce ai văzut filmul şi tot materialul brut filmat, va mulţumesc pentru votul de încredere."
Premiul publicului (pentru filmul românesc cu cel mai mare succes la box office în 2015) a fost acordat în cadrul galei tot peliculei "Aferim!", aşa cum s-a şi anunţat din vreme. Acest film a avut 76.693 de spectatori şi încasări de 980.144,27 lei.
Cascadorul de excepţie din generaţia de aur a cinematografiei româneşti, o forţă nativă, ieşită din comun, pe nume Paul Fister, a fost răsplătit cu un premiu special. Aventurosul maistru al meseriei de cascador locuieşte în acelaşi loc astăzi, la Buftea, ca un haiduc, alături de caii săi pe care îi îngrijeşte ca pe nişte copii. Spune că sunt singurele fiinţe care nu te înşală.
Într-un film scurt proiectat la gala Gopo, Dorel Vişan spune despre cascador: "Paul este un om minunat care ştie că înseamnă hărnicia, munca, perseverenţa. Se vedea Iacob (Vişan vorbeşte despre filmul regizat de Mircea Daneliuc, "Iacob" – n.r.) cum stă pe sârmele funicularului la o înălţime de 100 şi ceva de metri. Paul Fister a fost foarte riguros, are o fire aparte, momentul lui în film s-a legat foarte bine cu ce am făcut eu la o înălţime mai mică şi cu corfă la pământ."
Radu Jude a apărut şi el în sfârşit, nu în carne şi oase, ci pe ecran, pentru a povesti despre cum l-a distribuit pe Paul Fister în "Aferim!": "Are un rol mic, dar esenţial în economia poveştii. Căutând, l-am văzut pe cascador într-o fotografie, mi-a plăcut prezenţa pe care o avea. Mi s-a părut că are o putere şi o autenticitate care m-au cucerit din prima şi atunci l-am distribuit imediat, fără să caut actori profesionişti."
Cascadorul, îmbrăcat ca un pandur a urcat apoi pe scena Teatrului Naţional şi destăinuind că n-are talent oratoricesc, a citit câteva rânduri întru mulţumire pentru premiu: "Mă simt onorat şi fericit. Prin nominalizarea mea, colegii mei cascadori au fost asimilaţi în marea familie a cinematografistilor, alături de marii corifei, Amza, Ciobanu, Beligan, Dinică, Gopo şi de contemporanii Piersic, Găitan, Mălăele. Pe câmpul de luptă am cunoscut reale veleităţi regizorale, cum ar fi Radu Jude, Alexandru Maftei şi alţi tineri regizori cărora le urez profesionalism şi mult noroc. Să iubim cinematografia, trăiască cinematografia.”
Mihaela Sârbu, care a câştigat premiul pentru cea mai bună prestaţie în rol secundar, după ce a jucat o boieroaică ce-l înşală pe stăpân cu un ţigan în filmul lui Radu Jude a martursit: "Nu mă aşteptăm, sincer. Cred că acest premiu este mai mult al filmului decât al meu, dar va mulţumesc că m-aţi votat."
A fost în continuare omagiat actorul Constantin Drăgănescu care, cu umor, a înşfăcat statueta Gopo pentru întreaga activitate, spunând: "Promit că mâine o să umblu prin Piaţa Amzei cu statueta, că la 80 de ani, ce dracu să mai faci?"
Teodor Corban a înmânat premiul pentru cea mai bună actriţa în rol principal, punctând că, "în teatru sau film, să fii actor principal înseamnă să tragi după tine echipa ca o locomotivă". Irina Flora a fost cea mai bună actriţă, în filmul lui Andrei Kohn, "Acasă la tată", distincţie pentru care i-a mulţumit regizorului şi actorilor ce au făcut-o să pară vrednică de apreciere în acest rol.
Teodor Corban a fost desemnat cel mai bun actor într-un rol principal, pentru rolul zapciului brutal, grobian şi îngâmfat din "Aferim!": "Vreau să menţionez două entităţi în mod special, pe Azimir şi pe Jamiro, doi cai frumoşi. Azimir, care ne-a părăsit după câteva zile de filmare, m-a ajutat pentru pregătirea filmării, un andaluz superb care se contopea cu cinematografia românescă, din ultimii 25 de ani, un cal pe care mă simţeam stând ca pe un Harley Davidson. Al doilea cal, cu care am făcut practic filmul, m-a învăţat mai mult decât instructorul de echitaţie, avea o răbdare, o nobleţe şi un tact cu mine, încât m-am îndrăgostit de Jamiro. O notiţă din partea mea: Cred că totuşi am fost puţin mai sus ca actor în “Un etaj mai jos”," a spus Corban.
Gătit elegant chiar şi la venerabila sa vârstă, Florin Piersic a venit pe scenă pentru a-şi ridica micuţa statuetă Gopo pentru întreaga carieră. Publicul Sălii Mari a TNB l-a ovaţionat minute în şir pe actorul ce a depănat o amintire cu Gopo însuşi, când regizorul a şterpelit franci ca să-şi cumpere o Cola şi i-a depus apoi la loc în farfuriuţa pentru mărunţiş dintr-un avion ce-i purta la Cannes.
"Eu trebuie să va spun că ceea ce am văzut pe ecran e adevărat. Adică vreau să va spun că am avut noroc, că aveam 30 de ani şi că ursul lui Gopo...era ursoaică şi m-a plăcut din prima clipă. Di Caprio nu ştiu cum, dacă s-a bătut cu ursul ăla. Dar oricum americanii sunt americani, noi suntem ăştia. De atunci au trecut foarte mulţi ani. Eu acum am de patru ori 20 de ani. L-am văzut pe Costică Drăgănescu. Mama, când l-am văzut...mai Costică eşti formidabil, dar arăţi mai rău ca mine", a spus Piersic pe un ton glumeţ făcând o comparaţie între o scenă din "De-aş fi...Harap Alb", în regia lui Ion Popescu-Gopo şi una din filmul "The Revenant"- pentru care Leonardo DiCaprio a câştigat premiul Oscar.
"Nu mai ştiu cui să-i mulţumesc pentru premiul Gopo. Ar trebui să-mi mulţumesc mie că am ajuns la vârstă asta matusalemică", a mai spus Florin Piersic, apoi a adăugat în glumă: "N-am de gând asta seară să vorbesc mult. Nu râdeti, de obicei nu vorbesc deloc. Oamenii au scos asta: Piersic a venit, nu mai avem ce spune.", a mai glumit actorul.
Ada Solomon a urcat pe scenă de nenumărate ori ca să strângă mănunchi de trofee cu omuleţul Gopo hărăzite filmului "Aferim!". A înhâţat premiul pentru scenariu, când i-a mulţumit consultantului istoric Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, "fără de care Florin şi Radu n-ar fi citit zecile de mii de pagini pentru a scrie acest scenariu". Prolifica producătoare a făcut o reverenţă în numele tuturor autorilor din epocă, incluşi în film.
Din nou, mignona producătoare Solomon, pe umerii căreia a fost întreaga desfăşurare de forţe din "Aferim!" a urcat treptele către rampă pentru a lua, în numele lui Radu Jude, premiul pentru regie şi, în final, premiul pentru cel mai bun film al anului. A mulţumit publicului pentru că "a poposit în cinematografe să vadă filmul alb-negru, cu un subiect nu tocmai apetisant pentru contemporani".
Deşi prezintă tărâmul nostru de acum două sute de ani, în încadraturi filmice ficţionale, filmul "Aferim!" se acordă în spirit cu România de leat 2016, burlescă, caustică sau înduioşătoare, cu şmecherii ei fuduli, cu cocalari şi cu moguli, ba demonică, ba îngerească, când robită şi funestă, când comică şi boierească.
Citeşte şi: "Aferim! " şi "Comoara", printre filmele care se luptă pentru marele trofeu la gala Gopo 2016
Citeşte şi: Peste 130 de filme, între care "Aferim! ", în cursa pentru nominalizările la Premiile Gopo 2016 - VIDEO
Citeşte şi: Weekend de Oscar, în ianuarie, în Bucureşti. "Aferim", de Radu Jude, printre filmele proiectate
Citește pe alephnews.ro: Gala ZF 2024. Adrian Sârbu: „Oportunitatea ta este România. Trebuie să te implici în câmpul puterii” / Gerard Baker, editor global Wall Street Journal, prezent la Gală, a vorbit despre viitorul economic al Europei și al SUA în urma victoriei lui Trump
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: INTERVIU-Florin Iaru: USR nu poate fi al nimănui, nu e nici al meu, nici al lui Nicolae Manolescu - VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Adrian Sârbu: N-avem pe cine alege Președinte pe 24 noiembrie, dar du-te la vot și pune ștampila pe alb, pe niciunul! E singura formă să le arăți că exiști
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
CANCAN.RO
Cod roșu de viscol și ninsori abundente în România, emis de meteorologii de la Severe Weather Alert
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe