COMENTARIU Crenguţa Nicolae: Viitorul gardurilor pentru nevaccinaţi sub guvernul Ciucă

Aceasta nu e doar o insultă la adresa pacienţilor respectivi, suspectaţi la grămadă că sunt vaccinaţi „la chiuvetă” şi deci de asta au ajuns la ATI, ci şi o sugestie fină că până la urmă frauda e aşa mare, încât practic cifrele vaccinării nu mai contează şi ar fi mai bine să nu ne mai legăm deloc de ele. Mai mult, propaganda a început să insiste şi pe cazurile medicilor de familie care declară fals în platformele oficiale pacienţi cu teste rapide pozitive, pentru ca aceştia să aibă şi concediu medical, şi certificat verde de trecere prin boală. Desigur că asemenea fraude există, ca şi la vaccinare. Şi nu numai în România există. Numai că, la un moment dat, urmarea va fi că în comunicatele Grupului va fi relativizată şi testarea, pe motiv că sunt prea multe raportări frauduloase de teste pozitive, aşa încât ar fi bine să nu se mai plângă nimeni că în România se testează prea puţin şi apar oficial mai puţine cazuri decât în realitate.

Ideea că sunt multe vaccinări false e de folos cui vrea să mintă populaţia că vaccinaţii nu se pot îmbolnăvi; ideea că sunt multe teste false e de folos cui vrea să mintă UE şi finanţatorii externi că România a reuşit să învingă pandemia chiar şi cu o rată mică a vaccinării. Guvernul Cîţu, în spiritul căruia s-ar fi lansat aceste minciuni, a dispărut însă, iar prima sarcină a noului premier Nicolae Ciucă şi a noului ministru al sănătăţii, Alexandru Rafila, e să vorbească sincer şi despre testare, şi despre vaccinare, şi despre certificatele verzi. Deocamdată, Rafila a promis o abordare lipsită de agresivitate în privinţa certificatelor verzi, ceea ce e o muzică nouă pentru nişte urechi obişnuite până acum cu minciuni triumfaliste, cu campanii de demonizare a nevaccinaţilor sau cu planuri la propriu criminale (PNL, USR) de a-i pune pe nevaccinaţi să-şi plătească spitalizarea.

Certificatele verzi au fost concepute iniţial ca un mijloc de a facilita circulaţia oamenilor şi socializarea, nu de a o restrânge, urmând să scutească de testare periodică şi de carantină turiştii care călătoresc în străinătate. Aplicat pe plan intern, iniţial în ţări ca Danemarca, certificatul ar fi trebuit să ofere pur şi simplu o cale mai comodă decât testarea pentru a limita numărul de cazuri grave de Covid rezultate din socializarea în spaţiile aglomerate sau închise unde apar de obicei focare de infecţie (meciuri, concerte, evenimente cu sute şi mii de oameni, cluburi de noapte, baruri şi restaurante, spitale, cămine de bătrâni, închisori). Pe parcurs însă, în ţări ca Franţa şi Italia, n-a mai prevalat doar dorinţa de a limita infectările, ci şi de a accelera vaccinarea, motiv pentru care certificatul a devenit un instrument de coerciţie, o condiţie pentru a putea munci sau a avea acces în unele magazine şi mijloace de transport.

În România, pe vremea guvernului Cîţu, certificatul verde urma să fie un instrument direct opresiv, menit să-i împiedice pe nevaccinaţi, fie ei testaţi sau nu, să intre inclusiv în magazinele alimentare şi farmacii. Acum, ministrul Rafila promite că legea va limita clar condiţiile în care certificatul verde poate fi aplicat, în aşa fel încât să se evite şi riscul de a crea o falie în societate între vaccinaţi şi nevaccinaţi, şi riscul ca uzul certificatului să se eternizeze. La audierile din parlament, Rafila zicea că, de pildă, se poate introduce certificatul după 3 săptămâni de creştere constantă a infectărilor şi se poate renunţa la el când incidenţa scade sub 1 sau 0,5 – evident însă, cu condiţia ca raportările să fie corecte (şi în general să existe raportări publice de date relevante, spre deosebire de noua tactică a INSP de a dosi situaţia detaliată cu subvariantele noi de coronavirus care circulă în România, pe motiv că oricum toate sunt variante de Delta).

Ar fi de aşteptat şi ca, odată ce Ministerul Sănătăţii îşi va lua înapoi de la CNSU atribuţiile în privinţa măsurilor de combatere a pandemiei, să dispară şi combinarea stupidă a unor măsuri din filme diferite, cum a fost impunerea certificatului verde în „magazinele neesenţiale” din malluri, cu consecinţa că au apărut celebrele garduri ridicole de sârmă care separă la Kaufland culoarul pentru vaccinaţi de intrarea pentru nevaccinaţi. Diferenţa dintre magazinele esenţiale şi cele neesenţiale a fost aplicată în unele ţări atunci când era carantină, cu scopul de a reduce în general circulaţia oamenilor şi aglomeraţia. În cazul certificatului verde – care, încă o dată, nu are ca scop reducerea circulaţiei, ci facilitarea ei – diferenţa este însă irelevantă, ba mai mult, un magazin neesenţial are de obicei o probabilitate mai mică de a fi aglomerat şi deci de a produce un focar de infecţie.

Mai departe, ceea ce trebuie să fie capabil să transmită noul guvern e că popoarele şi indivizii care au înţeles cel mai repede că utilitatea vaccinurilor actuale nu e ferirea de infecţie, ci reducerea riscului de boală gravă şi deces cheltuiesc acum cele mai puţine resurse emoţionale şi financiare pentru pandemie. La fel, autorităţile care au evitat să facă din certificatul de vaccinare un mijloc de pedepsire a nevaccinaţilor şi l-au folosit doar ca măsură de limitare a cazurilor grave de boală au mai puţine bătăi de cap cu respectarea de către cetăţeni a măsurilor de protecţie sanitară în general. De asta se laudă acum Marea Britanie că o duce mai bine decât Europa, deşi acolo certificatele verzi nu au fost impuse până acum decât în Scoţia şi Ţara Galilor (şi numai pentru cluburi de noapte sau la evenimente cu public numeros), iar vaccinarea obligatorie a fost impusă numai la angajaţii din căminele de bătrâni şi urmează să fie introdusă în 2022 şi la personalul medical din prima linie.

Din punct de vedere economic, noul guvern ar putea să vorbească sincer despre cât de mult contează vaccinarea în felul cum toţi investitorii şi finanţatorii judecă şansele fiecărei ţări de a se relansa după pandemie şi de a obţine bani de pe pieţele externe. Un singur exemplu: în raportul din octombrie cu previziuni pentru 2022 al Crédit Agricole, unul din cele mai mari grupuri bancare din Europa, vaccinarea e menţionată ca factor de bază în redresarea SUA şi a Japoniei, pe acelaşi plan cu măsurile fiscale şi de investiţii luate de guverne. Pentru economiile emergente, ieşirea din pandemie încă figurează ca temă relevantă pentru 2022, „din cauza decalajelor mari în progresul vaccinării”, în special în zonele din Asia şi Africa unde ratele mici de vaccinare „au ca rezultat o vulnerabilitate specifică în materie de sănătate publică şi deopotrivă de creştere economică, dacă viitoare noi valuri ale pandemiei vor face necesare din nou măsuri de distanţare socială”.

Despre perspectiva pe termen mediu şi lung, autorii raportului notează că „ne aşteptăm ca o creştere constantă a numărului celor vaccinaţi să susţină rezistenţa economiei globale la variantele actuale şi viitoare ale virusului”. Acelaşi accent pe vaccinare îl punea şi FMI în raportul din august despre România, când afirma că „asigurarea unui progres rapid al vaccinării este cea mai importantă politică economică cu care trebuie abordată pandemia, aşa încât este necesar ca pentru aceasta să fie asigurate constant resurse financiare generoase, iar măsurile de sprijin trebuie direcţionate spre cele mai afectate sectoare economice şi spre grupurile de populaţie dezavantajate”. (Chestiunea cu resursele financiare generoase nu se referea nicidecum la cumpărarea de vaccinuri; FMI nota pe atunci că România are deja asigurate stocuri de vaccin care acoperă mai mult decât dublul populaţiei şi că guvernul are ca ţintă ca până în septembrie să vaccineze 70% din populaţie.)