- Home
- Externe
- HAGA, (30.04.2013, 10:13)
- Stefan Costin Anghel , Valentin Vidu - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
SĂRBĂTOARE ÎN OLANDA: Prinţul Willem-Alexander a devenit cel mai tânăr monarh european
Prinţul Willem-Alexander al Olandei a devenit, marţi la ora 10.10 (11.10 ora României), la vârsta de 46 de ani, cel mai tânăr suveran din Europa, după semnarea de către mama sa, regina Beatrix, a actului de abdicare. Evenimentul este sărbătorit de olandezi cu mare fast într-o sărbătoare portocalie.
Urmărește
2435 afișări
Willem-Alexander şi regina Beatrix (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Willem-Alexander, în vârstă de 46 de ani, devine primul dintr-o generaţie nouă de suverani europeni care urcă pe tron, precum şi primul moştenitor de sex masculin ce devine rege din 1890.
Actul de abdicare a fost semnat, ulterior, de către noul rege şi reprezentanţi ai Guvernului, inclusiv premierul Mark Rutte.
Ceremonia a fost transmisă în direct pe ecrane uriaşe în Dam Square, piaţa din faţa Palatului Regal. Mulţimea prezentă, aproximativ 25.000 de persoane, cânta "Mulţumesc Bea" şi a aclamat-o puternic în momentul în care Beatrix a apărut pe ecrane.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
Fiica mai mică a cuplului regal, Catharina-Amalia, în vârstă de nouă ani, este de-acum prinţesa-moştenitoare a regatului.
Willem-Alexander este primul dintr-o nouă generaţie de monarhi europeni, a căror medie de vârstă este de 71 de ani, ce a devenit rege în urma unei abdicări.
Tânărul suveran urmează să adopte un stil mai destins decât mama sa. Într-un interviu difuzat de televiziunea publică, înainte cu două săptămâni de încoronare, el a declarat că vrea să fie un "monarh al secolului XXI", conciliind tradiţia şi modernitatea şi, mai ales, să nu fie un "fetişist al protocolului".
Willem-Alexander va fi, între altele, primul reprezentant al unei noi generaţii de monarhi europeni, a căror vârstă medie este în prezent de 71 de ani, care accede la tron. După 33 de ani de domnie, regina Beatrix va semna actul adbdicării, predând ştafeta unei noi generaţii.
Viitorul monarh a declarat deja în cadrul unui interviu că atât el, cât şi soţia sa argentiniană, Maxima, în vârstă de 41 de ani, nu sunt "fetişişti ai protocolului".
El a mai spus că nu este în mod special ataşat de titlul de "majestate", spre deosebire de mama sa. "Oamenii îmi pot spune cum vor, pentru a se simţi relaxaţi", a declarat el, afirmând că doreşte să fie un monarh de secol XXI, care să împace tradiţia cu modernitatea.
Rolul monarhului a evoluat de la crearea, în 1815, a Regatului Olandei, care avusese până atunci statutul de republică.
Începând cu anul 2012, suveranul nu mai participă la formarea guvernului, Parlamentul preluând acest rol. El păstrează însă atribuţia de semnare a legilor. Willem-Alexander a dat asigurări că ar accepta un rol strict ceremonial, în eventualitatea în care Parlamentul ar decide acest lucru.
Noul rege va depune jurământul în faţa celor două camere ale Parlamentului, reunite într-o biserică din Amsterdam, aflată în apropierea Palatului Regal. El va fi întronat dar nu şi încoronat, o nuanţă care traduce separarea între Biserică şi monarhie, în Olanda.
Dacă întronarea reginei Beatrix din 1980 a fost marcată de proteste violente în contextul crizei locuinţelor, aceea a lui Willem-Alexander nu ar trebui să fie perturbată de probleme.
Oraşul Amsterdam are prevăzute şase locuri destinate protestelor antiregaliste, însă până în prezent doar unul a fost rezervat de către republicanii care doresc un protest paşnic, cu steaguri albe.
Aceştia protestează îndeosebi pentru a obţine reducerea indemnizaţiei regale, salariul anual fiind de 825.000 de euro.
Aprig criticat pentru versurile sale şi amestecul de stiluri, cântecul oficial al procesului de întronare va fi intonat cu atenţie. Marţi seara, 17 milioane de olandezi au fost invitaţi să îl intoneze în cor.
Un număr mare de concerte, serate şi sărbători în stradă sunt planificate în întreaga ţară, printre care se numără şi concertul în aer liber al cunoscutului DJ olandez Armin van Buuren, la Amsterdam.
Două absenţe vor fi simţite în această zi importantă, aceea a familiei Maximei şi cea a fratelui lui Willem-Alexander, Johan Friso.
Din cauza trecutul său de secretar de stat în timpul dictaturii argentiniene a lui Jorge Videla, tatăl Maximei Jorge Zorreguieta nu este binevenit la această ceremonie oficială. El va lipsi de la întronare, la fel cum a lipsit şi de la nunta fiicei sale, care a avut loc în 2002.
Al doilea dintre cei trei fii ai reginei Beatrix, Johan Friso, este în comă în urma unui accident de ski, din februarie 2012, astfel încât nu îl va putea vedea pe fratele său mai mare cum devine rege.
Lista de invitaţi nu a fost încă publicată, însă protocolul stipulează că niciun alt monarh nu poate fi prezent. Doar prinţii şi prinţesele moştenitoare pot asista la ceremonia de întronare, în presă vorbindu-se deja despre participarea Prinţului Charles al Marii Britanii, Felipe al Spaniei sau Naruhito al Japoniei.
Cele trei fete ale cuplului regal vor fi alături de părinţii lor întreaga zi. În vârstă de nouă ani, fiica cea mare Catharina-Amalia va deveni oficial prinţesa moştenitoare.
După ce Regina Beatrix anunţase, la 28 ianuarie, de Ziua Reginei, sărbătoarea naţională a Olandei, că va abdica, Catharina-Amalia l-ar fi întrebat pe tatăl său cât timp va mai dura până ce va deveni regină, a mărturisit Willem-Alexander.
Acesta i-ar fi răspuns zâmbind: "dacă ai ştii..."
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: STATISTICĂ: Familiile monarhice ale Europei
Citește și: Principalele abdicări ale suveranilor în lume
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Jennifer Lopez dezvăluie „dificultățile” pe care le întâmpină ca părinte care are gemeni: „Vrei să dai tot ce ai mai bun pentru ei. Vrei să îi ridici”
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe