Coduri galben şi portocaliu de caniculă în România. Temperaturi de până la 37 de grade şi nopţi tropicale

Meteorologii au emis noi coduri galben şi portocaliu de caniculă. Miercuri, maximele pot ajunge şi până la 37 de grade Celsius şi vor fi nopţi tropicale.

855 afișări
Imaginea articolului Coduri galben şi portocaliu de caniculă în România. Temperaturi de până la 37 de grade şi nopţi tropicale

Val de caniculă peste România. Temperaturi de până la 37 de grade, noapte tropicală

Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată ţara. În nordul Crişanei, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei şi Dobrogea continentală, temperaturile maxime se vor situa în general între 32 şi 35 de grade şi local va fi caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură umezeaă (ITU) atingând şi depăşind uşor pragul critic de 80 de unităţi.

Local, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

Tot miercuri, va intra în vigoare un cod portocaliu în Banat, Oltenia, jumătatea de vest a Munteniei, precum şi în sudul Crişanei şi sud-vestul Transilvaniei, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată.

Maximele se vor situa, în general, între 33 şi 37 de grade, va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

În zilele viitoare valul de căldură va persista în cea mai mare parte a ţării, iar disconfortul termic se va menţine accentuat.

În ce priveşte Capitala, miercuri, vremea va fi caniculară, cu disconfort termic ridicat şi un indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperatura maximă va fi de 35...36 de grade, iar cea minimă de 17...21 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici