Video Ce au făcut parlamentarii în timpul şedinţei solemne NATO - FOTO, VIDEO

O mare parte din aleşii prezenţi la şedinţa solemnă a Parlamentului pentru celebrarea a 10 ani de la aderarea la NATO şi-au petrecut acest răstimp pe reţelele de socializare, pe portalurile de ştiri ori discutând în paralel cu discursurile de la tribună.

Urmărește
2527 afișări

Şedinţa solemnă pentru aniversarea a 10 ani de apartenenţă a României la NATO i-a reunit în aceeaşi sală, într-un cadru protocolar, atât pe preşedintele Traian Băsescu, cât şi pe premierul Victor Ponta, pe şefii serviciilor secrete, şeful statului major general, foştii preşedinţi ai României, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, foşti premieri, reprezentanţi ai ambasadelor şi principesa Margareta.

Şefului statului i-a fost rezervat un loc special de către cei de la serviciul de protocol al Camerei Deputaţilor, un jilţ de lemn sculptat, aşezat central, în faţa prezidiului.

Traian Băsescu i-a putut urmări pe fiecare dintre vorbitori din profil spate şi nu a întârziat să-i aplaude pe fiecare. Totuşi, preşedintele a putut fi observat în momentul în care şi-a dat jos ceasul de la mână, aşezându-l în faţa sa pe o masuţă, el fiind programat să-şi susţină discursul la finalul reuniunii.

Dacă premierul Victor Ponta a omis să-l salute pe preşedintele Traian Băsescu, în debutul discursului său, adresând salutări doar "preşedinţilor", actualul şef al statului i-a nominalizat în persoană atât pe Ion Iliescu, cât şi pe Emil Constantinescu, iar la Victor Ponta s-a referit doar cu titulatura de "premier".

În paralel cu discursurile de la tribună, una dintre cele mai active prezenţe din sală a fost deputatul Elena Udrea. Ea s-a întreţinut în primă instanţă cu deputatul Clement Neguţ, care i-a fost coleg de bancă parlamentară pentru o perioadă îndelungată. În acest timp, Udrea a folosit permanent telefonul mobil şi tableta, schimbând ocazional câteva vorbe cu Neguţ, dar postând pe o pagină de socializare un articol în care îi ura "La mulţi ani!" lui Victor Ponta de 1 aprilie. "Ziua păcălelilor îl defineşte cel mai bine pe premier", comenta Udrea pe Facebook.

La un moment dat, Neguţ s-a mutat pe un alt scaun, pentru ca liderul PMP Eugen Tomac să-i ia locul, iar discuţiile dintre cei doi colegi de pupitru să ia amploare. În timpul discursului lui Traian Băsescu, Udrea i-a făcut o fotografie lui Tomac cu tableta personală.

De altfel, preocupat de telefonul mobil sau tabletă au fost şi premierul Victor Ponta, dar şi Mircea Geoană, în momentul în care la tribuna Parlamentului vorbea preşedintele PDL, Vasile Blaga.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, nu a fost preocupat de telefonul mobil, însă a vorbit cu Puiu Haşotti sau Dan Motreanu, în timpul discursurilor.

Unii parlamentari au fost ocupaţi în mod constant cu telefoanele mobile sau tabletele, între aceştia numărându-se deputatul PDL Roberta Anastase, care răsfoia digital un tabloid. Alţii au răsfoit o carte distribuită mai multor parlamentari, intitulată "Atlas Istoric al Românilor, cu cetiri istorice pentru uzul şcoalelor secundare şi normale".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici