Perturbări ale orarului de zbor la nivel global din cauza penei informatice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află în străinătate şi intenţionează să călătorească pe cale aeriană că vineri în multe aeroporturi din străinătate au fost înregistrate perturbări ale orarului de zbor cauzate de o pană informatică a sistemului Microsoft.

Urmărește
225 afișări
Imaginea articolului Perturbări ale orarului de zbor la nivel global din cauza penei informatice

Perturbări ale orarului de zbor la nivel global din cauza penei informatice

Potrivit MAE, românii care se află în străinătate şi intenţionează să călătorească pe cale aeriană vineri trebuie să ia în calcul că în multe aeroporturi din străinătate au fost înregistrate perturbări ale orarului de zbor cauzate de o disfuncţionalitate a sistemelor de tehnologie a informaţiilor aviatice la nivel global.

Astfel, au fost înregistrate întârzieri semnificative ale curselor aeriene în mai multe aeroporturi internaţionale, iar din raţiuni de siguranţă, unele companii aeriene au dispus sistarea tuturor zborurilor până la remedierea situaţiei.

În acest context, MAE recomandă cetăţenilor români care se află în aeroporturile afectate sau care au programate zboruri din/către astfel de aeroporturi să verifice orarul de zbor şi să menţină legătura cu reprezentanţii companiilor aeriene pentru obţinerea unor informaţii actualizate cu privire la potenţialele modificări ale orarului de zbor.

MAE reaminteşte cetăţenilor români care se confruntă cu o situaţie de urgenţă că pot contacta misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în circumscripţia cărora se află, pentru a beneficia de asistenţă/ protecţie consulară. Lista completă a misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României în străinătate poate fi consultată accesând: https://www.mae.ro/romanian-missions.

Cetăţenii români pot obţine informaţii şi solicita sprijin la numerele de telefon ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare în a căror circumscripţie se află, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

MAE reaminteşte cetăţenilor români că pot obţine informaţii suplimentare cu privire la drepturile pasagerilor afectaţi de întârzierile/ anularea curselor aeriene accesând: https://europa.eu/youreurope/citizens/travel/passenger-rights/air/index_ro.htm

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici