Becali despre sentinţa în cazul sechestrării de persoane: S-a demonstrat adevărul până la urmă

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, vineri, că soţia şi copiii lui au trăit o traumă atunci când el a fost arestat în cazul sechestrării persoanelor care i-au furat maşina, însă consideră că s-a făcut dreptate prin faptul că justiţia l-a achitat.

Urmărește
157 afișări
Imaginea articolului Becali despre sentinţa în cazul sechestrării de persoane: S-a demonstrat adevărul până la urmă

Becali despre sentinţa în cazul sechestrării de persoane: S-a demonstrat adevărul până la urmă (Imagine: Alex Moise/Mediafax Foto)

"Ce este mai urât şi grav e trauma pe care a avut-o soţia mea şi copiii mei. Dar uite că s-a demonstrat până la urmă, au fost nişte judecători de la Curtea Supremă care au zis că România nu e grădina lui satan ci a lui Hristos şi Dumnezeu. A dat achitare şi mă bucur. Dar trebuie să se înveţe din asta", a spus Becali.

Gigi Becali a fost achitat, miercuri, de instanţa supremă pentru sechestrarea celor care i-au furat limuzina, aceeaşi soluţie fiind dată şi în cazul gărzilor sale de corp.

Becali a menţionat că a fost felicitat de acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, după decizia ICCJ. "Copos m-a sunat când eram la Ierusalim. Mi-a zis «Băi Georgică, felicitări, îmi vine să plâng de bucurie». I-am zis că nu aveam nicio emoţie că ar fi altfel. Şi el săracul are nişte probleme şi are emoţii acum, e mai fricos. Are cu loto, moto, nu ştiu cum. Dar nu e normal ca la toţi capitaliştii României să le fie frică de puşcărie", a povestit patronul stelist.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici