REPORTAJ: Hochei Club Sportul Studenţesc - echipa care refuză să moară - FOTO

Pentru a pleca spre Galaţi, la ultimul turneu al sezonului, se întâlnesc dimineaţa în faţa (de acum defunctului) Patinoar Mihai Flamaropol. O dubă mai mare, "nici autocar dar nici maşină mică" după cum o descrie antrenorul emerit Ioan Martin, îi aşteaptă cuminte în parcare. Foaia pusă în parbriz cu mesajul "Cursă neregulată" e total nepotrivită - la intervale de timp stabilite prin calendarul competiţional, aceeaşi maşină îi duce către fericirea lor, gheaţa. Care din Bucureşti a dispărut odată cu închiderea patinoarului. A mai rămas însă în câteva locuri prin ţară, pe la Galaţi, pe la Gheorgheni, Braşov, dar şi la Cârţa. Un sat din Harghita cu 2688 de locuitori. "Le trebuia ălora din Cârţa patinoar aşa cum mi-ar trebui mie o bubă în c..", mă lămureşte destul de plastic unul dintre jucătorii Sportului spre haiul general.

Hocheiştii Sportului sunt chiar "mişto", par o gaşcă unită, acum la greu, care ştie sau măcar încearcă să treacă peste o perioadă dificilă. O simt şi ei destul de bine. Ştiu că nu au cîştigat nici măcar un punct în campionatul actual, dar au speranţe pentru viitor.

Pe rând îl salută pe antrenorul secund şi totodată colegul lor "Nea Cristi". Pentru un puşti de 17 ani, venit de la echipa de juniori Husky, Cristian Daia, multiplu campion cu Steaua şi cu opt prezenţe la campionatele mondiale, e o legendă. La aproape 47 de ani, Daia are un băiat, fotbalist, mai mare decât mulţi colegi de-ai săi de echipă. "E un om de toată încrederea, mă ajută foarte mult la echipă", e descrierea succintă a antrenorului Martin. De ce continuă? "Din pasiune", vine rapid şi fără drept la replică răspunsul lui Daia. Adevărul e că suma de 300 de lei pe care o o primeşte lunar un hocheist de la Sportul Studenţesc chiar nu poate constitui o motivaţie.

Mihai Stoiculescu, la 44 de ani, cu 10 prezenţe la campionatele mondiale, rămâne la fel de indignat de starea sportului pe care îl iubeşte, de parcă acum ar fi pus prima dată patinele în picioare. Îi e ciudă, şi pe bună dreptate, că un oraş mare ca Bucureşti nu are un patinoar, că două echipe care au mai rămas să ţină steagul sus, Sportul şi Steaua, sunt obligate să joace doar în deplasare.

"Hai băieţi, luaţi crosele şi bannerul şi hai să facem nişte poze", vine îndemnul antrenorului Martin. Unul strigă "Crosele sus!". "Ca spartanii!", îl completează altul. E dimineaţă, dar le arde de glume. Deşi îi aşteaptau 250 de km până la Galaţi, apoi urmau să intre pe gheaţă, şi să încaseze 11 boabe de la Gheorgheni. Ideea de a face fotografii şi pe fostul patinoar e din nou subiect de băşcălie: "Da, ar fi bine să facem nişte poze şi pe gheaţă...Cum care gheaţă? Aia din frapiere". Agită din nou crosele, dar şi bannerul cu un slogan care a devenit pentru Sportul Studenţesc singura motivaţie din ultimul an "Jucăm, deci existăm!"

Echipa de hochei a Clubului Sportul Studenţesc, aflat în subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării s-a născut odată cu Patinoarul Mihai Flamaropol, în 1958. Patinoarul a murit, dar echipa se încăpăţânează să trăiască.

Şi Martin, antrenorul şi sufletul echipei de 25 de ani ştie cum să o ţină în viaţă, dar strigă după ajutor ca un salvamar căruia îi lipseşte colacul şi îi e greu să aducă turistul aventurier la mal. "Au mai fost perioade grele, când era patinoarul închis, când erau probleme cu gheaţa, dar ca acum, când banii sunt mai puţini, când e bob numărat, spunem mersi că existăm. În Bucureşti hocheiul e în moarte clinică. De ce în Harghita se poate? Acolo nu ai cinemtograf, nu ai teatru, nu ai alt sport. Oamenii ştiu că de două ori pe săptămână văd hochei, altceva ce să vadă? Păduri, cât or ai fi şi alea. Cum să nu reuşească, dacă orice SRL din Miercurea Ciuc dă bani pentru hochei? Aici am pus şi eu bannerele sponsorilor pe mantinelă, dar nu e nimeni în patinoar. Dacă nu se intervine, să se facă patinoarul ăla, primarul, Ţiriac, oricine, suntem morţi", a declarat Martin pentru MEDIAFAX.

Antrenorul e obligat să dea indicaţii tehnice doar la tablă: "Noi suntem echipa cea mai oropsită. Am încercat varianta cu patinoarul descoperit de la Moghioroş, dar nu se poate juca hochei acolo. Am făcut vreo trei antenamente. Nu e lumină, te primeşte doar noaptea, tragi la poartă îl omori pe portar. La Buzău e un patinoar acoperit cu o prelată, e frumos. Dar nu e de hochei, tragi cu pucul şi se duce prin mantinelă. La AFI la fel, nu ne primesc pentru că mantinela e subţire şi se poate rupe. Ne prezentăm în campionat de la un meci la altul. Intrăm pe gheaţă doar la meciuri. Facem în fiecare zi antrenamente de întreţinere, la sala Apolo. Dar nu putem merge toţi odată că le dăm programul peste cap. Nu facem altceva decât să alergăm şi pregătire fizică generală. Tactic, la tablă, Le spun «Ţii fundaşul, iei pucul, ţii extremă la extremă», dar nu poţi face reptări. Nu poţi face scheme de joc. E dezastru, te doare capul şi ficatul. Nu putem face pregătire tehnică. Îmi bat gura înainte de meci, dar e greu. Dacă îi iei o pereche nouă de pantofi, te dor picioarele? Gândeşte-te la o pereche de patine, la tot echipamentul pe care îl ai pe tine... E tragedie. Şi accidentările te rup în două".

Afectează lipsa antrenamentelor pe gheaţă rezultatele echipei? "Păi cum să nu afecteze? Noi nu am luat niciun punct în campionatul ăsta. La noi e zero în dreptul punctelor. Noi ne bucurăm să nu ne dea peste 10 goluri. Anii trecuţi când aveam patinoarul ăsta mergeam şi noi mai bine, mai câştigam şi noi câte un meci. În trecut am avut şi rezultate, am ajuns şi în play-off. Ne făceam treaba. Acum e greu, dar nici nu mai contează domnule. E bine că ne prezentăm. Trebuie să ţinem steagul sus. Nu renunţăm, de ce să renunţăm? Eu am şi altă meserie, mă descurc şi altfel dar îmi place foarte mult ce fac şi ducem steagul mai departe", povesteşte antrenorul Martin.

În actulele condiţii obiectivul echipei pare a fi dintr-o altă poveste: "Să participăm, altceva ce să fie? Toate celelalte echipe au stranieri în echipă, eu nu am niciunul. Ai lor nici nu se dau jos din pat pentru 300 de lei cât iau ai mei. Ce obiectivi să stabileşti când Galaţiul are cinci cehi, şapte de la Miercurea Ciuc, Radu Viorel în poartă? Gheorgheniul are un lituanian, un georgian, Steaua are un canadian şi un ucrainean. Eu ce am, nu am nimic. Eu nu am nici gheaţă. Săi fac un obiectiv, trebuie să am măcar unde să mă antrenez. Eu sper să treacă sezonul ăsta şi la toamnă să avem un patinoar. Abia apoi putem fixa un obiectiv, să vină altă generaţie, să ridicăm nivelul echipei. Ce să fac? Ce să investesc dacă bani nu sunt? Ca la Dunărea Galaţi, dacă mâine nu le mai dă Marius Stan bani, ce fac ei mâine? Că ei nu au grijă de viitor. Ce fac ei dacă nu le Marius Stan bani? Mai pot să-i plătească e Radu Viorel şi pe Geru?"

Ca antrenor emerit, Martin câştigă 1300 de lei şi îi e ciudă că din cauza unei boli care l-a ţinut în spital mai multe luni nu a putut să se lupte pentru echipa sa: "La Sportul Studenţesc e totul centralizat, nu există probleme din punct de vedere financiar. Nu îţi dă să te lăfăi în bani, dar ţi-i dă pe toţi cei care au fost drămuiţi. De exemplu noi mâncăm de 50 de lei pe zi şi îi împărţim şi noi. Eu vin la patinoar în fiecare zi că aşa m-am obişnuit. E frig ca afară, stăm cu lanterna după noi, asta e. Nu mă cheamă nimeni, dar eu vin în fiecare zi. Ca antrenor emerit am 1300 de lei salariu, nu stau pentru bani, fac asta pentru că îmi place, e viaţa mea. Şi dacă nu aş fi fost bolnav acum doi ani, când era să mor, nu ajungeam în situaţia asta. Mă strângeam de gât cu ăştia şi nu-i lăsam".

Antrenorul are însă speranţe pentru viitor: "Avem, normal că avem, că de asta continuăm. Acum însă depinde de Oprescu, Ţiriac şi ceilalţi. Dar eu nu credeam că Oprescu ne lasă. A jucat şi el hochei la Dinamo la juniori. L-am prins şi eu, sunt mai mic cu cinci ani decât el. M-am mai întâlnit cu el şi mi-a promis că rezolvă, dar... La copii, problema e aceeaşi, mergi cu ei la sala de forţă, dar nu poţi pune greutate pe ei că îşi strâmbă coloana, le afectează creşterea. La Huski, echipa mea de juniori, abia am strâns 15 jucători. Acum, ne gândim să facem şi grupe de începători, dar unde să-i înveţi să patineze, pe lac atunci când îngheaţă?"

Speranţele se leagă însă de supravieţuire, nu crede că România mai poate ajunge în elita hocheiului mondial, aăa cum se găsea la mijlocul anilor '70: "Când ajungem din nou în elita hocheiului? Păi în condiţiile astea niciodată. Hocheiul este o industrie pentru ţările dezvoltate. A ajuns să se joace la meciuri de liga a treia cu patinoarele pline şi noi nu avem un patinoar măcar. Înainte ne luptam de la egal la egal cu marile puteri, apoi, după anii '80 ne-am dus în picaj".