Construcţia acestei noi rampe, a unui hangar de asamblare şi a unui centru de control al lansării la instalaţia Tonghae a fost oprită în septembrie 2012, a precizat Institutul americano-coreean al Universităţii Johns Hopkins pe site-ul său de Internet 38 North.
Această instalaţie era destinată lansării unor proiectile de gabarit mai mare decât racheta Unha-3 care a reuşit să plaseze pe orbită un satelit în decembrie.
Institutul Hopkins emite două ipoteze: Coreea de Nord a apreciat că îi este suficientă o singură instalaţie de lansare (la Sohae) sau a „decis să încetinească sau chiar să pună capăt activităţilor sale de proiectare a unei rachete mai mari”, ceea ce ar marca o turnură în politica sa de apărare.
Peninsula coreeană a cunoscut în ultimele luni o reapariţie a tensiunilor din cauza unui tir de rachetă reuşit din partea Coreei de Nord în decembrie şi a celui de-al treilea test nuclear realizat în februarie, faţă de care comunitatea internaţională a răspuns cu noi sancţiuni.
Phenianul susţine că programul său spaţial urmează o traiectorie pur ştiinţifică în timp ce Seulul şi aliaţii săi, în special Statele Unite, acuză regimul că dezvoltă rachete intercontinentale, încălcând sancţiunile ONU.
După testul său nuclear, Coreea de Nord a declarat că a „utilizat un dispozitiv miniaturizat şi mai uşor”, susceptibil să fie fixat pe ogiva unei rachete cu rază lungă de acţiune. Apoi a ameninţat cu un „război termonuclear” şi cu un atac preventiv asupra Washingtonului.
Majoritatea experţilor susţin totuşi că Phenianul nu dispune de capacitate intercontinentală şi nici nu stăpâneşte miniaturizarea bombei atomice.