Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Iaşi, Elena Troia, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că aeronava Wizz Air nu a decolat la ora 13.50 spre Catania, aşa cum ar fi trebuit, din cauza unei defecţiuni tehnice.
„Este vorba despre o defecţiune tehnică depistată de pilot înainte ca pasagerii să fie îmbarcaţi. Aeronava trebuia să decoleze la 13.50. Cei 180 de pasageri ar putea fi îmbarcaţi în aceeaşi aeronavă imediat ce problema depistată va fi remediată”, a declarat corespondentului Troia.
Potrivit acesteia, o echipă tehnică de la Budapesta este aşteptată pentru a repara aeronava.
La rândul lor, reprezentanţii companiei Wizz Air au transmis că zborul a decolat la ora 17.55.
„Zborul Wizz Air W6 368 de la Iaşi spre Catania din data de 18 august a avut o întârziere cauzată de o inspecţie tehnică neprogamată a aeronavei. Zborul a decolat la ora 17.55 (ora locală). Toţi pasagerii au fost informaţi şi li s-a acordat asistenţă în conformitate cu reglementările UE în vigoare şi cu politica Wizz Air. Wizz Air îşi cere scuze tuturor pasagerilor ale căror planuri de călătorie au fost afectate de această situaţie, dar siguranţa lor, a echipajului şi a aeronavelor este prioritatea companiei”, spun reprezentanţii companiei.