În perioada 14 – 27 august au fost confiscate şi retrase de la vânzare 545 de kg de produse alimentare improprii consumului uman, produse care au fost dirijate către o unitate de neutralizare. Inspectorii au emis o ordonanţă de suspendare temporară a activităţii pentru un restaurant, precum şi două ordonanţe de interzicere a activităţii pentru un bufet şi o unitate tip fast-food, potrivit Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Un restaurant din Mamaia a fost amendat cu 2.000 de lei, iar activitatea unui restaurant din Eforia a fost suspendată temporar după ce a fost amendat cu 2.000 de lei şi au fost retrase de la comercializare 340 de kg de produse alimentare nedestinate consumului uman, produse care au fost dirijate către o unitate de neutralizare.
Inspectorii sanitari au aplicat 36 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 79.000 de lei, după ce au constatat neconformităţi cu privire la manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare, comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar-veterinar, nerespectarea condiţiilor de igienă în spaţiile de producţie, etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, depozitarea în condiţii necorespunzătoare a acestora, nedemonstrarea trasabilităţii produselor alimentare, folosirea în unităţile alimentare a ambalajelor, ustensilelor, recipientelor şi utilajelor în stare insalubră.
Controalele s-au desfăşurat în 199 de restaurante, 7 pizzerii, 36 de unităţi tip fast-food, 14 braserii, 30 de unităţi tip bufet, 21 de baruri, două cafe baruri, 5 cantine din tabere şcolare, o pensiune, 74 de magazine alimentare, 5 cofetării/patiserii, 17 laboratoare cofetărie patiserie, 7 rulote, 5 unităţi de comercializare a produselor congelate, două tonete şi două depozite alimentare.
Inspectorii au verificat 427 de unităţi localizate în Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia, în perioada 14 – 27 august.