Articolele autorului Adelina Dragomir
-
Vlădescu: La momentul creşterii TVA a fost evident că între mine şi Boc există o ruptură conceptuală
Fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu a declarat, la emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică de Pro TV, că între el şi premierul Emil Boc, ca şi între primul ministru şi preşedintele Traian Băsescu, a existat "o ruptură conceptuală" în privinţa unor decizii guvernamentale. citeşte tot
-
Vlădescu: Preşedintele Băsescu m-a susţinut, ceea ce nu a funcţionat a fost relaţia mea cu premierul
Fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu a declarat, în emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică de Pro TV, că preşedintele Traian Băsescu l-a susţinut pentru funcţia de ministru al Finanţelor, dar ceea ce nu a funcţionat a fost relaţia sa cu prim-ministrul Emil Boc. citeşte tot
-
UNPR: Guvernul susţine adoptarea proiectului de lege privind taxa de solidaritate asupra averilor
Guvernul susţine adoptarea iniţiativei legislative a UNPR privind taxa de solidaritate asupra averilor, un punct de vedere în acest sens fiind emis în şedinţa de miercuri a Executivului, conform unui comunicat al Uniunii. citeşte tot
-
BIOGRAFIE: Valeriu Tabără revine la Ministerul Agriculturii, pe care l-a mai condus în Guvernul Văcăroiu
Deputatul PDL Valeriu Tabără, nominalizat pentru a-l înlocui pe Mihail Dumitru în funcţia de ministru al Agriculturii, a mai deţinut acest portofoliu în Guvernul Văcăroiu, între 1994 şi 1996. citeşte tot
-
Antonescu: Între PNL şi PDL, grupare cu comportament specific găştilor mafiote, nu poate fi colaborare
Liderul liberal Crin Antonescu precizează că PNL nu susţine niciun fel de negociere cu PDL pentru intrarea la guvernare alături de acest partid, respingând din nou posibilitatea unei colaborări între cele două formaţiuni. citeşte tot
-
Băsescu: Sunt beţişoare de urechi care au vată la un singur capăt, le am acasă, le folosesc
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la RRA, referitor la comentariile generate de declaraţia sa potrivit căreia a avut nevoie de consultaţie la ORL după ce şi-a băgat invers în ureche un beţişor cu vată, că există beţişoare care au vată la un singur capăt, le are acasă şi le foloseşte. citeşte tot
-
Voiculescu i-a scris lui Boc, recomandând un calendar pentru impozitarea suplimentară a averilor mari
Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, i-a adresat o scrisoare premierului Emil Boc, în care precizează că susţine "fără rezerve" iniţiativa Guvernului de a introduce un impozit suplimentar pentru marile averi şi recomandă un calendar pentru aplicarea măsurilor. citeşte tot
-
Videanu i-a scris primarului din Cogealac, invocând riscul unor sancţiuni de la UE
Ministrul Economiei a intervenit în cazul proiectului de la Cogealac, transmiţând, în aprilie, o scrisoare primarului comunei, în care salută iniţiativa Continental Wind Partners, relatează ziarul "Gândul", Adriean Videanu argumentând demersul prin faptul că se ajunsese la "dispute diplomatice". citeşte tot
-
Oprea îşi exprimă "profundul regret" pentru pierderea vieţii celor şapte militari în catastrofa aeriană
Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, îşi exprimă profundul regret pentru pierderea vieţii celor şapte militari aflaţi la bordul elicopterului prăbuşit, luni, în masivul Bucegi şi transmite condoleanţe familiilor îndoliate. citeşte tot
-
Băsescu: Puţini oameni politici îşi asumă să fie cinstiţi pe subiecte ca pensiile, o să-mi duc crucea
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că înţelege frustrarea pensionarilor în legătură cu declaraţiile sale, menţionând că puţini oameni politici îşi asumă să fie cinstiţi pe astfel de subiecte şi subliniind că el o să-şi ducă crucea, pentru că şi-a asumat acest lucru. citeşte tot
-
Băsescu: Nu trebuie să creştem nivelul de îndatorare al României doar pentru consum
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că una din deciziile extrem de importante care trebuie luate imediat este "să cheltuim atât cât producem", subliind că România are un nivel de îndatorare mai scăzut faţă de alte ţări şi că "nu trebuie să ne batem joc" crescându-l doar pentru consum. citeşte tot
-
Băsescu: Viziunea mea, autonomie egală pentru toţi cetăţenii români, indiferent de etnie
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la tabăra de la Băile Tuşnad, că are aceeaşi viziune ca întotdeauna, respectiv "autonomie egală pentru toţi cetăţenii români, indiferent de etnie". citeşte tot
-
UNPR: Declaraţiile lui Laszlo Tokes reprezintă o sfidare inacceptabilă a Constituţiei
UNPR susţine că este de datoria fiecărui partid şi demnitar "să descurajeze tentaţiile autonomiste şi să limiteze derapajele" lui Laszlo Tokes, inclusiv prin solicitarea retragerii acestuia din funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European. citeşte tot
-
UNPR: Orice discuţie privind suspendarea preşedintelui este un demers pur politicianist
UNPR nu va susţine nici suspendarea preşedintelui Traian Băsescu şi nici alte demersuri ce pot duce la instabilitate politică, guvernamentală, economică sau socială, se arată într-un comunicat al formaţiunii. citeşte tot
-
Voiculescu vrea discuţie în BP la Senat pe oportunitatea unei proceduri de suspendare a lui Băsescu
Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a cerut conducerii Senatului să discute oportunitatea începerii procedurilor premergătoare suspendării preşedintelui Traian Băsescu, însă pentru iniţierea suspendării şefului statului sunt necesare semnăturile a o treime din numărul parlamentarilor. citeşte tot
-
Băsescu cere Parlamentului reexaminarea Legii parteneriatului public-privat
Preşedintele Traian Băsescu a trimis vineri Parlamentului o cerere de reexaminare a Legii parteneriatului public-privat, susţinând că OUG 34/2007 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică are un conţinut mult mai cuprinzător decât cel al acestei legi. citeşte tot
-
Blaga: Udrea are o şansă la Primăria Capitatei
Secretarul general al PDL Vasile Blaga a declarat, la Antena 3, că Elena Udrea, recent desemnată preşedinte interimar al organizaţiei Bucureşti, are "o şansă" în privinţa alegerilor pentru Primăria Capitalei, deşi actualul primar general Sorin Oprescu este "un contracandidat serios pentru oricine". citeşte tot
-
Năstase: Mi se pare că Mircea Geoană ar fi cel mai potrivit candidat al PSD pentru prezidenţiale
(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial marţi, 31 martie) citeşte tot