Articolele autorului Adrian Petculescu
-
Locul 3 WTA ocupat de Simona Halep nu mai este ameninţat, românca poate urca pe 2
Eliminarea jucătoarelor Agnieszka Radwanska, locul 4 WTA, şi Maria Şarapova, 5 WTA, în optimile turneului de la Wimbledon, a făcut ca Simona Halep să nu-şi piardă poziţia a treia mondială după aceste turneu, însă românca mai poate urca un loc, până pe 2, dacă se califică în finală. citeşte tot
-
Maria Şarapova, eliminată în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon
Rusoiaca Maria Şarapova, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 5, a fost eliminată, marţi, în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon, fiind învinsă de germanca Angelique Kerber (locul 7 WTA şi cap de serie numărul 9), cu scorul de 7-6 (4), 4-6, 6-4. citeşte tot
-
Simona Halep s-a CALIFICAT în sferturile turneului de la Wimbledon. Românca a învins-o cu 6-3, 6-0 pe Zarina Dias (Kazahstan) şi o va întâlni pe Sabine Lisicki
Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a învins-o, marţi, cu scorul de 6-3, 6-0, pe sportiva Zarina Dias din Kazahstan, poziţia 72 în ierarhia mondială, calificându-se în premieră în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon. citeşte tot
-
Burleanu: Sandu nu va mai putea intra în clădirea FRF în care avea biroul
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, sâmbătă, după Adunarea Generală a forului, în urma căreia i s-a invalidat contractul de rentă viageră preşedintelui de onoare Mircea Sandu, că acesta nu va mai avea acces în biroul său din clădirea ce aparţine federaţiei. citeşte tot
-
Sandu se simte trădat de membrii FRF şi îl acuză pe Lupescu că îi vrea locul în CEx al UEFA
Preşedintele de onoare al FRF, Mircea Sandu, se consideră trădat de membrii Federaţiei Române de Fotbal, care au votat, sâmbătă, cu largă majoritate invalidarea rentei sale viagere, şi îl acuză pe fostul său colaborator Ionuţ Lupescu că îi vrea locul în Comitetul Executiv al UEFA. citeşte tot
-
Burleanu: Articolul 54 din statut a fost eliminat, CS Universitatea Craiova are dreptul de a promova în Liga I
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, sâmbătă, după Adunarea Generală extraordinară, că articolul 54 din Statutul federaţiei a fost eliminat, astfel că gruparea CS Universitatea Craiova are dreptul de a promova în Liga I. citeşte tot
-
Renta viageră şi celelalte beneficii ale preşedintelui de onoare al FRF Mircea Sandu, anulate de Adunarea Generală
Renta viageră de 50.000 de euro pe an şi celelalte beneficii stabilite, la 5 martie, de Comitetul Executiv al FRF pentru preşedintele de onoare Mircea Sandu au fost anulate de Adunarea Generală extraordinară a federaţiei, care are loc, astăzi, la Casa Fotbalului. citeşte tot
-
Halep s-a calificat în turul 3 la Wimbledon, cea mai bună performanţă din carieră la acest turneu
Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a învins-o, vineri, cu scorul de 6-3, 4-6, 6-4, pe ucraineanca Lesia Ţurenko, locul 170 WTA. Românca a acces pentru prima dată în carieră în turul trei al turneului de Grand Slam de la Wimbledon, unde o va întâlni pe Belinda Bencic, locul 71 WTA. citeşte tot
-
Incidente în Franţa după calificarea Algeriei în optimile de finală ale Cupei Mondiale - FOTO
Mii de algerieni au celebrat în Franţa, în noaptea de joi spre vineri, calificarea istorică a naţionalei africane în optimile de finală ale Cupei Mondiale, o sărbătoare umbrită de incidente în urma cărora au fost reţinute 74 de persoane, conform poliţiei. citeşte tot
-
Capello: Nu am mai văzut în cariera mea o Cupă Mondială atât de puternică
Selecţionerul Rusiei, italianul Fabio Capello, a declarat că acutala ediţie a Cupei Mondiale este "fără dubii" cea mai bună competiţie pe care a văzut-o, din punct de vedere al nivelului echipelor şi al calităţii fotbalului. citeşte tot
-
Africa este reprezentată pentru prima dată de două selecţionate în optimile Cupei Mondiale
Nigeria şi Alegeria au reuşit calificarea în optimile de finală ale Cupei Mondiale din Brazilia, fiind pentru prima dată în istoria competiţiei când continentul african este reprezentat de două selecţionate între cele mai bune 16 echipe din lume. citeşte tot
-
Pariuri: 167 de persoane au mizat pe faptul că Luis Suarez va muşca pe cineva la CM
Gestul atacantul uruguayan Luis Suarez de a-l muşca pe italianul Giorgio Chiellini i-a făcut fericiţi pe 167 de pariori în lume, care au mizat pe o astfel de agresiune, a anunţat, miercuri, agenţia de pariuri Betsafe. citeşte tot
-
Perechea Mergea/Draganja, eliminată în primul tur la Wimbledon
Perechea Florin Mergea/Marin Draganja (România/Croaţia) a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 6-7 (4), 6-1, 6-2, 3-6, 6-1, de cuplul spaniol Marcel Granollers/Marc Lopez, cap de serie numărul 6, după un meci de două ore şi 45 de minute, disputat în primul tur al probei de dublu de la Wimbledon. citeşte tot
-
"Cazierul" lui Luis Suarez: Simulant, rasist şi "canibal"
Gestul atacantului Luis Suarez de a-l muşca pe fundaşul Giorgio Chiellini la meciul Uruguay - Italia de la Cupa Mondială din Brazilia se înscrie într-un lung şir de acte lipsite de fair-play comise de fotbalistul sud-american, din care nu lipsesc insultele rasiste şi simulările. citeşte tot
-
Sorana Cîrstea, eliminată de Victoria Duval, locul 114 WTA, în turul întâi la Wimbledon
Jucătoarea Sorana Cîrstea, locul 29 WTA şi cap de serie numărul 29, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-4, 3-6, 6-1, de americanca Victoria Duval, 18 ani, locul 114 WTA, venită din calificări, în turul întâi al turneului de la Wimbledon. citeşte tot
-
Irina-Camelia Begu s-a calificat în turul doi la Wimbledon
Jucătoarea Irina-Camelia Begu, locul 81 WTA, a învins-o, marţi, cu scorul de 1-6, 6-4, 7-5, pe franţuzoaica Virginie Razzano, locul 97 WTA, în primul tur al turneului de tenis de la Wimbledon. citeşte tot
-
Andrea Mitu, eliminată de Agnieszka Radwanska, la Wimbledon
Andreea Mitu, locul 213 WTA, jucătoare venită din calificări, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-2, 6-1, de sportiva poloneză Agnieszka Radwanska, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4, după 48 de minute de joc, în primul tur al turneului de la Wimbledon. citeşte tot
-
Victor Hănescu a fost eliminat în primul tur al turneului de la Wimbledon
Jucătorul Victor Hănescu, locul 104 ATP, a fost învins, luni, cu scorul de 6-7 (5), 6-1, 6-4, 6-3, de cehul Tomas Berdych, locul 6 ATP şi cap de serie numărul 6, în turul întâi al turneului de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului. citeşte tot
-
ANALIZĂ: Mercedes îşi reia "monologul" în Formula 1
Piloţii Nico Rosberg şi Lewis Hamilton au readus echipa Mercedes la "comanda" Formulei 1, după ce au ocupat în această ordine primele două poziţii în Marele Premiu al Austriei, disputat, duminică, pe circuitul de la Spielberg. citeşte tot
-
Rosberg a câştigat Marele Premiu al Austriei. Hamilton, pe locul al doilea
Germanul Nico Rosberg de la Mercedes a câştigat, duminică, Marele Premiu al Austriei, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, el fiind urmat de coechipierul lui, Lewis Hamilton (Marea Britanie), şi de finlandezul Valtteri Bottas de la Williams. citeşte tot
-
Simona Halep o poate întâlni pe Sorana Cîrstea, în turul trei al turneului de la Wimbledon
Jucătoarele române cel mai bine clasate în ierarhia WTA, Simona Halep, locul 3, şi Sorana Cîrstea, locul 29, se pot întâlni pentru a patra oară în cariera lor, în turul al treilea al turneului de Grand Slam de la Wimbledon, dacă vor ajunge în această fază a competiţiei de la All England Club. citeşte tot
-
Simona Halep o va întâlni pe Teliana Pereira, locul 91 WTA, în primul tur la Wimbledon
Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, va evolua împotriva sportivei braziliene Teliana Pereira, locul 91 WTA, în primul tur al turneului de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi de vineri. citeşte tot
-
Procedură disciplinară deschisă de FIFA împotriva Mexicului
O procedură disciplinară vizând Federaţia Mexicană de Fotbal a fost deschisă de FIFA, în urma comportamentului necorespunzător al suporterilor formaţiei antrenate de Hector Herrera, a declarat, joi, Delia Fischer, şeful departamentului de comunicare al forului mondial. citeşte tot
-
Andreea Mitu a acces pe tabloul principal la Wimbledon, cea mai bună performanţă din cariera ei
Jucătoarea de tenis Andreea Mitu, locul 214 WTA, a accces în premieră pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 6-2, 6-7 (0), 6-2, pe americanca Irina Falconi, locul 173 WTA, fostă numărul 73, în ultimul tur al calificărilor de la Wimbledon. citeşte tot
-
Simona Halep a abandonat meciul din turul doi al turneului de la 's-Hertoghenbosch
Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 1, a abandonat, miercuri, meciul cu germanca Annika Beck, locul 55 WTA, la scorul de 7-5, 2-3, din cauza unor dureri la omoplatul drept, în turul doi al tunreului de la 's-Hertoghenbosch (Olanda). citeşte tot