Articolele autorului Alina Novaceanu
-
Blaga, către Ponta: Ce am fost am demostrat în noiembrie, când v-am scos din politica înaltă. REPLICA lui Ponta
Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, marţi, în plenul Paramentului, că nu se bucură de răul lui Victor Ponta şi că omeneşte îl înţelege, el replicând acuzaţiilor aduse de premier şi spunându-i că el l-a scos din politica înaltă în noiembrie anul trecut. citeşte tot
-
Gorghiu: Am pe masă demisia lui Dan Motreanu
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a precizat, marţi, în plenul Parlamentului, răspunzând acuzaţiilor lui Victor Ponta la adresa liberalilor, că are pe masă demisia liberalului Dan Motreanu. citeşte tot
-
Parlamentarii nu vor mai primi autoturisme pentru transportul în teritoriu. Vor primi în loc o sumă forfetară
Parlamentul a adoptat, marţi, modificarea Statutului deputaţilor şi senatorilor în sensul ca parlamentarii să nu mai beneficieze de autoturisme în colegiile şi circumscripţiile electorale, iar, în schimb, să primească o sumă forfetară de 1.400 lei pentru acoperirea cheltuielilor de transport. citeşte tot
-
Dragnea: Suntem prezenţi la moţiune, dar nu votăm. PNL trebuie să-şi aducă oamenii să voteze
Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, după şedinţa grupurilor parlamentare ale coaliţiei, că parlamentarii PSD vor fi prezenţi în sală la dezbaterea moţiunii de cenzură a PNL, dar nu votează, arătând că cei care au făcut acest demers trebuie să-şi aducă oamenii la vot. citeşte tot
-
Gorghiu, despre mitingul din Parcul Izvor: Vor fi 10.000 oameni, bucureşteni şi parlamentari liberali
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, luni, că la mitingul organizat în Parcul Izvor cu ocazia moţiunii de cenzură vor participa 10.000 de oameni, arătând că vor fi prezenţi toţi parlamentarii partidului, vor fi discursuri, "ca la o moţiune de cenzură în stradă". citeşte tot
-
Gorghiu: Le solicit lui Dragnea şi Oprea să se delimiteze de afirmaţiile calomnioase ale lui Ponta
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu le cere liderilor PSD şi UNPR Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea să se delimiteze de afirmaţiile premierului Victor Ponta referitoare la posibila implicare a preşedintelui Klaus Iohannis în timiterea acestuia în judecată, considerându-le "calomnioase". citeşte tot
-
Firea: Nu m-am împăcat cu Băsescu. Am acceptat doar o discuţie preliminară privind medierea
Senatorul PSD Gabriela Firea a declarat, joi, că nu a luat o decizie de a accepta sau nu cererea de mediere a lui Traian Băsescu, în dosarul de ameninţare, arătând că nu este vorba despre o împăcare şi că ar trebui să existe o recunoaştere publică a faptului că a greşit în privinţa ei. citeşte tot
-
Proiect: Distanţa minimă între antenele GSM şi unităţile de învăţământ să fie de 500 metri
Deputatul PNL Diana Tuşa a depus, joi, o iniţiativă legislativă care prevede o distanţă minimă de 500 metri între reţelele de comunicaţii electronice care realizează procesarea şi transportul semnalelor prin suport electromagnetic şi unităţile de învăţământ, sanitare sau centre de plasament. citeşte tot
-
Negoiţă, despre presiuni pentru renunţarea la candidatura la şefia PSD: Arăt eu a om care să cedeze?
Preşedintele PSD Bucureşti Robert Negoiţă a declarat, joi, întrebat dacă au fost făcute peresiuni asupra sa pentru a-şi retrage candidatura la şefia PSD, că nu este genul de om care să se lase intimidat de presiuni. citeşte tot
-
Legea prelucrării datelor cu caracter personal merge la promulgare
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 187 voturi "pentru", 12 "împotrivă" şi 22 abţineri, proiectul legii privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, acesta urmând să fie trimis preşedintelui spre promulgare. citeşte tot
-
Cameră: Aleşii locali condamnaţi cu suspendare nu vor fi exceptaţi de la încetarea mandatului
Camera Deputaţilor a respins, miercuri, proiectul de lege potrivit căruia mandatul aleşilor locali să înceteze de drept doar în cazul unei condamnări definitive la o pedeapsă privativă de libertate cu executare şi nu în situaţiile unor condamnări privative de liberate cu suspendare. citeşte tot
-
Moţiunea de cenzură a PNL a fost citită în plenul Parlamentului - FOTO
Liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolăescu, a citit, miercuri, în plenul Parlamentului, textul moţiunii de cenzură a liberalilor, intitulată “Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta”, semnată de 180 de parlamentari. citeşte tot
-
Blaga, despre întâlnirile pentru susţinerea moţiunii de cenzură: O să discutăm şi cu UNPR
Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, miercuri, că PNL va avea o întâlnire şi cu UNPR pentru a discuta în privinţa susţinerii moţiunii de cenzură, arătând că urmează să se întâlnească şi cu Mircea Geoană şi Daniel Fenechiu. citeşte tot
-
Gorghiu: Interimatul la TVR nu e o soluţie. PNL este deschis la dialog privind situaţia televiziunii
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, miercuri, în plenul Parlamentului, că interimatul la conducerea TVR nu este o soluţie şi că se îndoieşte că Stelian Tănase era membru al vreunui partid astfel încât să fie necesar să fie schimbat. citeşte tot
-
Kelemen, despre moţiune: UDMR se va comporta ca o formaţiune politică de opoziţie "aproape sigur"
Preşedintele UDMR Kelemen Hunor a declarat, miercuri, după o întâlnire cu liderii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, că Uniunea va lua o decizie în privinţa votului la moţiunea de cenzură luni, dar “aproape sigur că se va comporta ca o formaţiune de opoziţie”. citeşte tot
-
PNL depune miercuri proiectul alegerii primarilor în două tururi de scrutin
PNL va depune miercuri un proiect de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, a anunţat vicepreşedintele PNL Mihai Voicu. citeşte tot
-
Mihai Voicu a demisionat de la şefia Comisiei de Cod electoral. Comisia şi-a suspendat şedinţa
Liberalul Mihai Voicu a demisionat din funcţia de preşedinte al Comisiei de Cod electoral, în condiţiile în care membrii comisiei nu au ajuns la un acord privind legea votului prin corespondenţă, liberalii acuzând PSD de tergiversarea adoptării proiectului. În urma demisiei, Comisia de cod electoral şi-a suspendat şedinţa. citeşte tot
-
Gorghiu: Miercuri discutăm cu UDMR despre susţinerea moţiunii. Avem întâlniri fixate şi cu alţi lideri
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, marţi, că va începe, miercuri, discuţiile cu parlamentarii pentru susţinerea moţiunii de cenzură, urmând să aibă o primă întâlnire pe această temă cu liderii UDMR, ea precizând însă că are fixate întâlniri şi cu lideri din arcul guvernamental. citeşte tot
-
Proiectul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, aprobat de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, proiectul de modificare a Legii 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, în varianta adoptată de Senat. citeşte tot
-
Kelemen: Decapitarea TVR nu rezolvă nimic. Nu Stelian Tănase a acumulat datoriile televiziunii
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, că "decapitarea conducerii TVR printr-un vot politic nu rezolvă nimic pentru că nu Stelian Tănase a acumulat datoriile televiziunii publice", adăugând că nici insolvenţa instituţiei nu este o soluţie şi trebuie o rezolvare din partea Guvernului. citeşte tot
-
Kelemen: UDMR va lua o decizie privind moţiunea de cenzură înainte de vot. Probabil că vom susţine
UDMR va lua o decizie privind moţiunea de cenzură depusă de PNL înainte de vot, a declarat, luni, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, arătând că este clar că parlamentarii Uniunii nu vor vota împotriva moţiunii şi, pobabil, că vor susţine demersul PNL. citeşte tot
-
Nicolăescu: PNL va discuta, în perioada următoare, cu toţi parlamentarii pentru susţinerea moţiunii
Liderul PNL Eugen Nicolăescu a declarat, luni, că, în perioada următoare, PNL va discuta cu toţi parlamentarii care nu fac parte din Opoziţie pentru susţinerea moţiunii de cenzură, arătând că încearcă să-i convingă că "sunt în slujba cetăţenilor, nu a lui Victor Ponta". citeşte tot
-
Senatori ai PSD şi UNPR propun interzicerea organizaţiilor politice cu caracter comunist
Mai mulţi senatori PSD şi UNPR au depus la Parlament o propunere legislativă privind interzicerea organizaţiilor politice cu caracter comunist, pentru constituirea unor astfel de organizaţii fiind prevăzute pedepse cu închisoare de la 5 la 10 ani. citeşte tot
-
Aurescu: Ridicarea de garduri care să delimiteze Europa, un gest autist şi inacceptabil
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, după consultările cu omologul olandez, Bert Koenders, că în ceea ce priveşte migraţia trebuie găsite soluţii durabile pentru gestionarea "la sursă" a problemei, el opinând că ridicarea de garduri "este un gest mai degrabă autist şi inacceptabil". citeşte tot
-
Aurescu: Primirea a 1785 refugiaţi - limita fizică pe care o avem la nivel naţional acum
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, sâmbătă, că România îşi menţine poziţia privind numărul refugiaţilor pe care îi poate primi, adăugând că 1785 este limita fizică, dar că îşi poate îmbunătăţi capacităţile în viitor, fiind nevoie de fonduri europene. citeşte tot