Articolele autorului Ana Petrescu
-
Senatul dezbate şi votează, luni, moţiunea simplă prin care Opoziţia cere demisia ministrului Finanţelor
Senatul are pe ordinea de zi a plenului de luni, pentru dezbatere şi vot, de la ora 16.00, moţiunea simplă a USR şi PNL la adresa ministrului Finanţelor, intitulată „Eugen Teodorovici – românii îţi cer să demisionezi!”. citeşte tot
-
Vosganian anunţă că ALDE va cere premierului şi Ministerului Justiţiei o centralizare legată de abuzurile în justiţie
Varujan Vosganian a anunţat, sâmbătă la Piatra Neamţ, că grupurile parlamentare ale ALDE vor solicita premierului Viorica Dăncilă şi Ministerului Justiţiei o centralizare cu cifre şi date exacte, cu nume şi prenume, privind abuzurile care au avut loc în ultimii ani în justiţia din România. citeşte tot
-
Eugen Teodorovici neagă că s-a discutat înlăturarea şefei ANAF şi a lui Darius Vâlcov
Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că nu s-a discutat despre înlocuirea preşedintelui ANAF, Mihaela Triculescu sau a consilierului pe probleme economice, Darius Vâlcov, în contextul informaţiilor apărute în spaţiul public. citeşte tot
-
Ambasada SUA din România, mesaj de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: Libertatea de exprimare, statul de drept reprezintă fundamentele statelor democratice
Reprezentanţii Ambasadei SUA la Bucureşti au transmis, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că o presă liberă face ca cetăţenii să fie mai bine informaţi şi mai implicaţi în procesul decizional politic, precizând că libertatea presei, statul de drept sunt fundamentele statelor democratice. citeşte tot
-
Klaus Iohannis participă în Italia la conferinţa „The State of The Union”/ Tema evenimentului: Democraţia în secolul XXI
Preşedintele Klaus Iohannis participă, vineri, de la 12.20, ora României, la conferinţa „The State of The Union”, organizată de Institutul Universitar European de la Florenţa. De asemenea, şeful statului va avea o întrevedere, de la ora 18.10, cu premierul italian Giuseppe Conte. citeşte tot
-
Teodor Meleşcanu anunţă că în cel mult două săptămâni va finaliza analiza în cazul ambasadorului George Maior
Teodor Meleşcanu a declarat, joi pentru MEDIAFAX, că în maximum două săptămâni va fi finalizată analiza MAE în cazul lui George Maior. Ministrul de Externe a adăugat că analiza ar putea include şi concluzii precum propunerea de rechemare a acestuia din funcţia de ambasador al României la Washington. citeşte tot
-
USR şi PNL au sesizat Curtea Constituţională asupra modificării Legii medierii şi Legii prevenirii faptelor de corupţie
USR a anunţat, joi, că a depus două sesizări la CCR, una privind Legea medierii şi o alta referitoare la Legea pentru prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, obiecţiile de neconstituţionalitate fiind semnate şi de parlamentari ai PNL. citeşte tot
-
Iohannis a trimis Parlamentului, la reexaminare, Legea privind autorizarea lucrărilor de construcţii
Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, spre reexaminare, Legea 50/1991 privind autorizarea executărilor lucrărilor de construcţii. Şeful statului susţine că sunt categorii de lucrări, printre care şi cele de interes public, ce pot fi executate fără autorizaţie sau care nu mai atrag răspundere penală. citeşte tot
-
Dăncilă, despre participarea la Marşul Internaţional al Vieţii: Ca premier trebuie să mă implic, la nivel european, în lupta împotriva antisemitismului
Premierul Viorica Dăncilă a afirmat că, din perspectiva funcţiei pe care o deţine, trebuie să se implice la nivel european în combaterea antisetismului, pe mandatul Preşedinţiei române a Consiliului UE, astfel încât „vocea noastră să fie auzită în celelalte state membre ale UE”. citeşte tot
-
Viorica Dăncilă anunţă că şedinţa comună de Guvern România-Israel, care a fost amânată de mai multe ori, va avea loc în viitorul apropiat
Viorica Dăncilă a declarat că şedinţa comună de Guvern România-Israel, de la Bucureşti, alături de Benjamin Netanyahu, care a fost amânată de mai multe ori, va avea loc în curând. Prim-ministru român a adăugat că va fi primul eveniment organizat, după ce omologul israelian va forma Guvernul. citeşte tot
-
Cronica unui „război de tranşee”. Statul de drept: Avertismentele oficialilor europeni versus reacţia partidelor din România
Liderii europeni au avertizat Guvernul de la Bucureşti asupra modificărilor în domeniul justiţiei, însă coaliţia PSD-ALDE a acuzat un dublu standard. Totodată, un Eurobarometru al CE arată că doar 40% dintre români au o percepţie bună asupra independenţei justiţiei, faţă de media UE, care e la 56%. citeşte tot
-
Liviu Dragnea: Mi-au spus că medicamentul la noi nu are substanţă activă la fel ca le ei
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a povestit, joi seara, făcând referire la dublul standard al produselor din UE şi din România, că a mers la Bruxelles într-o farmacie unde a aflat că un medicament vândut la liber la noi, acolo este eliberat doar pe reţetă, deoarece are o calitate mai bună. citeşte tot
-
Restructurarea Guvernului prin votul Parlamentului. Dragnea: Nu îmi permit să forţez un premier/ Dăncilă: Eu am fost împotriva restructurării. Nu mă voi răzgândi
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, joi seara, că există o majoritate confortabilă în Parlament şi premierul Viorica Dăncilă poate apela oricând la varianta restructurării prin votul Parlamentului, dar că nu îşi permite să forţeze premierul, dacă nu vrea varianta menţionată. citeşte tot
-
Liderul PSD, despre Augustin Lazăr: Nu cred că va păţi ceva. A trecut prin viaţă cum a vrut, a fost un torţionar
Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat că aşteaptă de la ministrul Muncii să iniţieze un proiect prin care foştii deţinuţi politici să primească pensii mai mari. Despre Augustin Lazăr, liderul PSD a precizat că acesta a „trecut prin viaţă cum a vrut, a fost un torţionar" şi nu a păţit nimic. citeşte tot
-
Dragnea, reacţie pe tema referendumului: Nu cred că îl interesează pe Iohannis acele două întrebări/ Liderul PSD: De ce nu a pus şi alte întebări? Despre omor, viol, terorism?
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, joi seara, că preşedintele Klaus Iohannis nu este interesat de fapt de temele iniţiate la referendum, ci se foloseşte de acest demers pentru a ajuta partidele din jurul lui. citeşte tot
-
Tăriceanu propune modificarea Constituţiei: Un preşedinte să nu mai pună în practică orice fantezie
Călin Popescu Tăriceanu a declarat că este de acord cu schimbarea Constituţiei, pentru ca un şef de stat care visează nişte întrebări „fără subiect şi predicat pentru un referendum inutil” să nu mai poată pune în practică, pe banii românilor, orice fantezie. citeşte tot
-
Liderul grupului ALDE din Parlamentul European cere EXCLUDEREA „cât mai repede posibil” a partidului lui Tăriceanu/ Reacţia politicianului român
Liderul grupului ALDE din Parlamentul European Guy Verhofstadt a transmis, joi, într-un mesaj pe Twitter, că se aşteaptă ca ALDE european să excludă oficial partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu, motivând că situaţia României continuă să regreseze. citeşte tot
-
Oficial german îi cere lui Jean-Claude Juncker activarea articolului 7 în cazul României | DOCUMENT
Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag Gunter Krichbaum i-a transmis, miercuri, o scrisoarea şefului Comisiei Europene Jean-Claude Juncker să activeze articolul 7 din Tratatul UE pentru România, motivând că din 2016 guvernele române au împiedicat sistematic lupta anticorupţie. citeşte tot
-
Fost judecător la CCR: Pentru utilitatea referendumului ar trebui un al doilea referendum
Secretarul general al Guvernului Toni Greblă (fost judecător la CCR) a afirmat că întrebările la referendumul pe justiţie care va avea loc pe 26 mai, odată cu alegerile europarlamentare, ar implica ulterior modificarea Constituţiei în Parlament şi apoi să existe un al doilea referendum pentru revizuirea Legii fundamentale. citeşte tot
-
Ştefănescu, prima reacţie din PSD faţă de întrebările la REFERENDUM: Iohannis face pur şi simplu băşcălie de români/ Cazanciuc: Preşedintele nu este preocupat în mod real de probleme
Secretarul general al PSD Codrin Ştefănescu a declarat că, prin întrebările la referendum anunţate de Administraţia Prezidenţială, preşedintele Klaus Iohannis „face pur şi simplu băşcălie de români”. citeşte tot
-
În prag de Paşti: Aleşii vor majorarea la 960.000 euro a sumei pentru Schitul „Prodromu” de la Muntele Athos şi compară situaţia alocărilor cu cea pentru Notre-Dame
Parlamentari ai PSD-ALDE, precum şi de la partidele de Opoziţie au depus la Senat, în procedură de urgenţă, un proiect care prevede creşterea de la 250.000 euro la 960.000 euro a sprijinului financiar acordat de statului român Schitului românesc „Prodromu” de la Muntele Athos din Grecia. citeşte tot
-
Băsescu preconizează activarea Articolului 7 din Tratatul de la Lisabona: Ăsta da succes. Am înfrânt!
Traian Băsescu a declarat că PSD-ALDE duce de peste doi ani un război pentru a pune sub control politic justiţia, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu dorind salvarea selectivă a propriei clientele de partid. El a precizat că nu mai e mult până coaliţia va „reuşi” activarea Articolului 7. citeşte tot
-
CEx al PSD se reuneşte astăzi la Parlament: Remanierea guvernamentală şi decizia în privinţa lui Toader, printre temele de discuţie
Comitetul Executiv al PSD va avea şedinţă, miercuri la Parlament, începând cu ora 12.00. Printre temele de discuţie ale social-democraţilor ar putea fi remanierea guvernamentală, cât şi calea de acţiune cu privire la Tudorel Toader, au declarat surse politice, pentru MEDIAFAX. citeşte tot
-
Plenul reunit al Parlamentului votează solicitarea lui Iohannis pe referendum
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului va vota, miercuri, de la ora 10.00, scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la consultarea Parlamentului pentru organizarea unui referendum pe justiţie. citeşte tot
-
Tăriceanu îi ia apărarea lui Toader: Nu cred că nu a făcut treabă. Nu a făcut destul, poate după unii/ Ce spune despre cererea DNA
Călin Popescu Tăriceanu a spus că nu crede că Tudorel Toader nu a făcut treabă la Ministerul Justiţiei, precizând că doar unii cred că poate nu a făcut destul. Liderul ALDE a precizat că nu a discutat, la întâlnirea miercuri în Parlament, cu Liviu Dragnea despre posibila remaniere a lui Toader. citeşte tot
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:21
Uciderea rabinului din Emiratele Arabe Unite. Trei suspecţi din Uzbekistan au fost arestaţi
-
astăzi, 13:07
LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape 2200 de voturi diferenţă. Marja se măreşte / Călin Georgescu, primul cu 22,95%