Articolele autorului Andi Manciu
-
Frunzăverde: Băsescu a redevenit arogant din cauza USL. Trebuie începute demersurile de suspendare
Vicepreşedintele PNL Sorin Frunzăverde, a declarat, pentru MEDIAFAX, că ieşirea publică a şefului statului arată că acesta a "redevenit arogant", iar acest lucru i-a fost permis de USL, motiv pentru care trebuie începute demersurile unei nou suspendări din funcţia a lui Traian Băsescu. citeşte tot
-
Antonescu: Decidem săptămâna viitoare viitorul ministru al Transporturilor. Silaghi e o variantă
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că la începutul săptămânii viitoare va avea loc şedinţa conducerii PNL care va decide numele viitorului ministru al Transporturilor, iar Ovidiu Silaghi este una dintre variantele luate în calcul pentru acest portofoliu. citeşte tot
-
Antonescu despre Fenechiu: Nu regret nicio clipă că un om competent a fost desemnat ministru de PNL - AUDIO
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că Relu Fenechiu a fost "un ministru competent", care "şi-a făcut datoria", iar el nu regretă "nicio clipă" faptul că un om competent a fost desemnat de către partid în funcţia de ministru al Transporturilor. citeşte tot
-
Cine este Relu Fenechiu, ministru al Transporturilor până în ziua condamnării, când părăseşte Guvernul Ponta
Liberalul Relu Fenechiu părăseşte Guvernul Ponta în ziua în care a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul "Tranformatorul", după ce a fost susţinut până în ultima clipă atât de către preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, cât şi de premierul Victor Ponta. citeşte tot
-
Voicu: Fenechiu a fost un ministru bun, beneficiază încă de prezumţia de nevinovăţie
Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a declarat, pentru MEDIAFAX, comentând decizia justiţiei în cazul Relu Fenechiu, că acesta "a fost" un ministru bun şi că beneficiază încă de prezumţia de nevinovăţie. citeşte tot
-
Bilanţul ministrului Cristian David la 6 luni de mandat: A avut loc o substanţiere a rolului statului faţă de diaspora
Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, şi-a prezentat, joi, bilanţul activităţii la 6 luni de la ocuparea portofoliului şi a afirmat că în acest timp a avut loc o substanţiere a relaţiei statului român cu diaspora, referindu-se la "o schimbare de substanţă" în domeniu. citeşte tot
-
Geoană, despre Predoiu, nou lider al PDL: E bine şi pentru Guvern ca opoziţia să aibă o voce robustă
Senatorul PSD Mircea Geoană a apreciat, luni, desemnarea lui Cătălin Predoiu drept premier al guvernului alternativ al PDL, precizând că este bine şi pentru Guvern ca opoziţia să aibă "o voce mai critică" şi "mai robustă", deoarece altfel lipsa de opoziţie îndeamnă la "lenevie". citeşte tot
-
Băsescu a decorat patru personalităţi israeliene, la aniversarea a 65 de ani de relaţii diplomatice
Preşedintele Traian Băsescu a semnat vineri decretele pentru decorarea a patru personalităţi israeliene, cu ocazia aniversării a 65 de ani de relaţii diplomatice România-Israel, pentru activitatea în domeniul medical, precizează un comunicat remis MEDIAFAX. citeşte tot
-
Delegaţia Comisiei de la Veneţia reclamă poziţia dominantă a Guvernului în legiferare - surse
Delegaţia Comisiei de la Veneţia şi-a exprimat o serie de nemulţumiri, în discuţiile cu membrii Comisiei de revizuire a Constituţiei, în special în ceea ce priveşte poziţia dominantă a Guvernului în procesul de legiferare, faţă de cea a Parlamentului, au declarat surse participante pentru MEDIAFAX. citeşte tot
-
Secretarul Comisiei de la Veneţia: Nu avem nicio obiecţie de principiu privind întărirea parlamentarismului faţă de preşedinte
Secretarul Comisiei de la Veneţia, Thomas Markert, a declarat, vineri, că în ceea ce priveşte limitarea puterilor preşedintelui şi scoaterea acestuia din sfera executivă prin întărirea Parlamentului nu există din partea Comisiei "nicio obiecţie de principiu". citeşte tot
-
Secretarul Comisiei de la Veneţia: Suntem bucuroşi că revizuirea nu va fi adoptată anul acesta
Secretarul Comisiei de la Veneţia, Thomas Markert, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele Senatului, Crin Antonescu, că este bucuros că a aflat că revizuirea Constituţiei este puţin probabil a fi adoptată anul acesta, rămânând mai mult timp pentru dezbatere. citeşte tot
-
Secretarul Comisiei de la Veneţia: CC trebuie să decidă dacă se aplică referendumul din 2009
Secretarul Comisiei de la Veneţia, Thomas Markert, a declarat, vineri, răspunzând unei întrebări, că o decizie privind aplicabilitatea referendumului din 2009 privind Parlamentul unicameral cu 300 de parlamentari trebuie să vină din partea Curţii Constituţionale din România. citeşte tot
-
Zegrean, Minea, Morar: Reducerea pragului înfrânge suveranitatea poporului, alterează legitimitatea
Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, şi judecătorii CC Daniel Morar şi Ştefan Minea susţin, în opinia separată la decizia de constituţionalitate a modificărilor Legii referendumului, că acestea duc la înfrângerea suveranităţii şi la alterarea legitimităţii deciziilor. citeşte tot
-
LEGEA REFERENDUMULUI - Opinie separată a lui Zegrean, Morar, Minea: CC nu se poate substitui Parlamentului, amânând legea
Preşedintele CC, Augustin Zegrean, şi judecătorii CC Daniel Morar şi Ştefan Minea susţin, în opinia separată la motivarea deciziei pe Legea referendumului, că reducerea cvorumului este neconstituţională, dar şi că CC nu se poate substitui Parlamentului amânând aplicarea unei legi. citeşte tot
-
Curtea Constituţională: Cele două condiţii puse referendumului respectă recomandările Comisiei de la Veneţia
Curtea Constituţională susţine în motivarea asupra sesizării de neconstituţionalitate pe modificările aduse legii referendumului că reducerea cvorumului la 30% şi introducerea condiţiei votului a 25% din alegători respectă legea fundamentală, jurisprudenţa şi recomandările Comisiei de la Veneţia. citeşte tot
-
CC: Modificarea cvorumului la referendum, după un an, pentru a respecta statul de drept
Curtea Constituţională susţine în motivarea asupra contestaţiei faţă de modificările aduse Legii referendumului că reducerea cvorumului poate fi aplicată abia după un an de zile pentru că altfel nu ar fi respectate principiile statului de drept şi recomandările Comisiei de la Veneţia. citeşte tot
-
Trupul neînsufleţit al fostului premier Radu Vasile va fi depus joi la Senat
Trupul neînsufleţit al fostului premier Radu Vasile, care a încetat din viaţă marţi noaptea, va fi depus joi, la ora 12.00, la Senat. citeşte tot
-
Chiuariu: Consiliul Legislativ trebuia să înţeleagă că aşezarea sistemului politic este o decizie politică - AUDIO
Senatorul PNL Tudor Chiuariu a declarat pentru MEDIAFAX că avizul Consiliului Legislativ asupra revizuirii Constituţiei a analizat chestiuni de "oportunitate politică", în special în ceea ce priveşte atribuţiile executive ale şefului statului, fiind comise şi o serie de erori de interpretare. citeşte tot
-
EXCLUSIV - Consiliul Legislativ semnalează probleme în proiectul de revizuire privind Parlamentul, referendumul şi preşedintele. Ce spun parlamentarii
Consiliul Legislativ semnalează o serie de inadvertenţe sau propuneri contradictorii în proiectul de revizuire a Constituţiei, atât în ceea ce priveşte Parlamentul, cât şi în cazul referendumului sau raporturilor dintre şeful statului şi Legislativ, precum şi în cazul regimului proprietăţii. citeşte tot
-
Toni Greblă: Majoritatea observaţiilor Consiliului Legislativ sunt pertinente
Senatorul PSD Toni Greblă, membru al Comisiei de revizuire, a declarat marţi pentru MEDIAFAX că majoritatea observaţiilor Consiliului Legislativ sunt pertinente, precizând însă că şeful statului este parte a puterii executive, fie că este menţionat în Constituţie sau nu acest lucru. citeşte tot
-
Iordache: Vom ţine cont de o parte din observaţiile Consiliului Legislativ pe revizuire, vom decide prin vot
Deputatul PSD Florin Iordache a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că observaţiile şi propunerile Consiliului Legislativ vor fi analizate de comisia parlamentară înainte de a fi sesizată Curtea Constituţională, iar o parte dintre acestea ar putea fi acceptate. citeşte tot
-
Blaga: Consiliul Legislativ ne dă dreptate în avizul asupra revizuirii Constituţiei
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, marţi, că punctul de vedere al Consiliului Legislativ asupra proiectului de revizuire a Constituţiei confirmă criticile PDL în ceea ce priveşte modificările propuse, în special în ceea ce priveşte preşedintele parte a puterii executive şi referendumul. citeşte tot
-
EXCLUSIV - Consiliul Legislativ face observaţii asupra normelor constituţionale propuse în cazul presei şi informării publice
Consiliul Legislativ face o serie de observaţii, în avizul asupra proiectului de revizuire a Constituţiei obţinut de MEDIAFAX, asupra propunerilor care vizează regimul presei şi al informării publice în cazul adoptării actelor normative, solicitând clarificări ale textului. citeşte tot
-
EXCLUSIV - Consiliul Legislativ: Şeful statului este parte a puterii executive, alături de premier. Nu poate pierde acest statut
Consiliul Legislativ apreciază, în avizul asupra proiectului de revizuire a Constituţiei obţinut de MEDIAFAX, că şeful statului este parte a puterii executive, alături de premier, şi nu poate pierde acest statut, solicitând parlamentarilor să renunţe la teza privind definirea puterilor în stat. citeşte tot
-
EXCLUSIV - Consiliul Legislativ: Proiectul Constituţiei reglementează situaţii care trebuie trecute în legi subsecvente
Consiliul Legislativ precizează în avizul favorabil asupra proiectului de revizuire a Constituţiei, obţinut de MEDIAFAX, că acesta reglementează situaţii care nu ar face obiectul legii fundamentale, ci al legilor subsecvente, menţionând că textul Constituţiei nu trebuie încărcat inutil cu detalii. citeşte tot