Articolele autorului Andi Manciu
-
Cernea: Pentru a apăra drepturile minorităţilor discriminate mă consider homosexual, femeie ori evreu
Deputatul independent Remus Cernea a declarat, luni, jurnaliştilor aflaţi pe holul Parlamentului, că se consideră homosexual, femeie, evreu, rom, maghiar sau membru al unei comunităţi religioase minoritare pentru a apăra drepturile minorităţilor discriminate în societatea românească. citeşte tot
-
Antonescu: Sperăm că Fenechiu va fi declarat nevinovat pe 4 iulie, de ziua sa şi a Statelor Unite
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat vineri că speră ca pe 4 iulie, la termenul de judecată, Relu Fenechiu să fie declarat nevinovat, precizând că atunci este atât ziua de naştere a ministrului, precum şi ziua SUA, dar şi că-şi menţine declaraţiile privind consecinţele condamnării. citeşte tot
-
Antonescu: Din păcate, la rectificarea bugetară nu pot fi alocate sume considerabile pentru sănătate
Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, vineri, că, "din păcate", cu ocazia rectificării bugetare nu vor putea fi alocate "sume considerabile" pentru sistemul de sănătate, în ciuda faptului că "nemulţumirea medicilor are o bază reală", dar nu-l consideră pe Eugen Nicolăescu vinovat de aceasta. citeşte tot
-
Fenechiu: Privatizarea CFR Marfă, "cu pistolul la tâmplă". Sper să aibă un viitor precum Petrom
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat, vineri, că privatizarea CFR Marfă a avut loc "cu pistolul la tâmplă", însă au fost respectate toate prevederile legale şi speră ca viitorul companiei să-l urmeze pe cel al Petrom, chiar dacă sunt transferate datorii de 100 de milioane de euro. citeşte tot
-
Fenechiu a prezentat, alături de Antonescu, bilanţul la şase luni în fruntea Transporturilor
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, şi-a prezentat, vineri, bilanţul la şase luni de la preluarea acestui portofoliu, în prezenţa preşedintelui PNL, Crin Antonescu, punctând asupra deblocării POS Transporturi şi a privatizării CFR Marfă. citeşte tot
-
Antonescu: Să nu ne pierdem umorul. Criza cu Coreea de Nord a fost depăşită, o să trecem şi de cea cu PC
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat vineri, comentând poziţia exprimată de PC despre ACD, că nu trebuie pierdut simţul umorului nici în momentele grele, el adăugând: "Omenirea a putut depăşi criza creată la un moment dat de Coreea de Nord(...), o să putem şi noi depăşi această criză cu PC" citeşte tot
-
Traseul proiectului de revizuire a Constituţiei până la aprobarea prin referendum
Proiectul de revizuire a Constituţiei a trecut de comisia parlamentară special constituită în acest scop, însă până la a fi supus aprobării cetăţenilor, prin referendum, acesta trebuie să treacă de Parlament şi să fie avizat, în cel puţin două rânduri, de Curtea Constituţională. citeşte tot
-
Antonescu: Referendumul lui Băsescu nu poate fi împiedicat. Ponta: Referendumurile consultă populaţia
Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, miercuri, că referendumul dorit de şeful statului nu poate fi împiedicat, dar nu va influenţa actuala revizuire a Constituţiei, el adăugând, împreună cu Victor Ponta, că în Germania nu se fac referendumuri pentru că Hitler şi-a impus puterea prin referendumuri. citeşte tot
-
Antonescu: Deocamdată Băsescu nu poate da jos Guvernul. USL nu-l rupe Băsescu, ci doar noi
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că "deocamdată" şeful statului nu poate "să dea jos guvernul actual", dar a ţinut să sublinieze că ruperea USL poate fi realizată doar de PSD şi PNL, menţionând că Traian Băsescu va continua "războiul" politic. citeşte tot
-
Proiectul de revizuire a Constituţiei va fi tradus în limba engleză şi transmis forurilor europene
Proiectul de revizuire a Constituţiei va fi tradus în limba engleză şi transmis forurilor europene care sunt interesate de modificarea legii fundamentale din România, între acestea numărându-se Comisia de la Veneţia sau Comisia Europeană. citeşte tot
-
Chiuariu: Comisia de la Veneţia se va pronunţa pe revizuirea Constituţiei în octombrie, dar vom lucra pe un draft
Senatorul PNL Tudor Chiuariu a declarat miercuri, la finalul lucrărilor comisiei de revizuire a Constituţiei, că din partea Comisiei de la Veneţia va exista un punct de vedere oficial în luna octombrie, însă până atunci partea română va putea cunoaşte conţinutul draft-ului. citeşte tot
-
Antonescu: O primă discuţie pe revizuire cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia, în 4-5 iulie
Preşedintele comisiei de revizuire a Constituţiei, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că o primă discuţie cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia în legătură cu proiectul de modificare a Legii fundamentale va avea loc în 4-5 iulie, însă nu este nevoie de "calitatea de cenzor" a acestui for. citeşte tot
-
Antonescu: Reacţia PDL şi PPDD de a boicota lucrările comisiei de revizuire a fost jenantă
Preşedintele comisiei de revizuire a Constituţiei, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, după acordarea votului final pe proiectul de modificare a Legii fundamentale, că atitudinea PDL şi PPDD a fost una "jenantă" atunci când au părăsit lucrările nemulţumiţi de menţinerea bicameralismului. citeşte tot
-
NOUA CONSTITUŢIE: Comisia de revizuire introduce o nouă prevedere privind transparenţa decizională
Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat, miercuri, înainte de votul final asupra proiectului de modificare a legii fundamentale, un amendament propus de senatorul PNL Tudor Chiuariu, care prevede obligativitatea instituţiilor publice de a supune dezbaterii publice actele normative. citeşte tot
-
Antonescu, despre poziţia PSD pe votul pentru referendum: Nu e adevarat, am convenit contrariul
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că ceea ce au anunţat grupurile parlamentare PSD privind votul de marţi asupra referendumului propus de Traian Băsescu "nu este adevărat' şi că a fost convenit "contrariul". citeşte tot
-
NOUA CONSTITUŢIE: Comisia de revizuire a adoptat ultimele amendamente, înainte de votul final
Comisia de revizuire a adoptat, marţi, ultimele amendamente privind modificarea Legii fundamentale, înainte de a fi dat votul final asupra proiectului de revizuire a Constituţiei, între acestea fiind aduse o serie de completări şi modificări rămase restante. citeşte tot
-
NOUA CONSTITUŢIE: Curtea Constituţională nu se va mai pronunţa asupra hotărârilor Parlamentului
Comisia de revizuire a Constituţiei a eliminat marţi, la propunerea PSD, o prevedere din articolul legii fundamentale care priveşte Curtea Constituţională, astfel încât judecătorii CC nu se vor mai putea pronunţa asupra hotărârilor Parlamentului. citeşte tot
-
NOUA CONSTITUŢIE: Comisia a adoptat un amendament BNR legat de transferul de prerogative şi adoptarea euro
Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat un amendament al BNR, susţinut de Forumul Constituţional, care completează prevederile actuale privind funcţionarea şi organizarea Băncii Naţionale şi menţionează atât posibilitatea transferului unor prerogative către BCE cât şi trecerea la euro. citeşte tot
-
NOUA CONSTITUŢIE: Preşedintele poate acorda mandat premierului pentru reprezentare externă
Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat, luni, un amendament al USL care oferă posibilitatea preşedintelui de a acorda un mandat de reprezentare premierului chiar şi în chestiunile de politică externă a UE şi securitate, teme care intră în competenţa şefului statului. citeşte tot
-
NOUA CONSTITUŢIE: Comisia a adoptat un amendament privind interzicerea discriminării în "orice situaţie"
Comisia de revizuire a Constituţiei a revenit luni asupra articolului 4 din legea fundamentală, care face referire la discriminare, adoptând un amendament care introduce menţiunea că este interzisă discriminarea în "orice situaţie". citeşte tot
-
Comisia de revizuire elimină competenţa exclusivă a ICCJ în a-i judeca pe parlamentari
Comisia de revizuire a Constituţie a adoptat, luni, un amendament al UDMR prin care este eliminată competenţa exclusivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a judeca speţele parlamentarilor, urmând ca cercetarea acestora să poată fi realizată de instanţele comune. citeşte tot
-
Comisie revizuire: Mandatul membrilor CSM redus la 4 ani, doi membri în plus ai societăţii civile
Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat, luni, o serie de amendamente prin care sunt modificate actualele menţiuni în cazul CSM din legea fundamentală, fiind redus mandatul membrilor CSM, suplimentat numărul acestora şi instituite unele mecanisme de revocare. citeşte tot
-
Noua Constituţie: ICCJ va avea lege proprie de organizare şi funcţionare
Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat, luni, un amendament prin care se precizează că Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie va beneficia de o lege proprie de organizare şi funcţionare. citeşte tot
-
Chelaru: PDL şi PPDD nu au depus niciun document privind retragarea din Comisia de revizuire
Vicepreşedintele Comisiei de revizuire a Constituţiei, Ioan Chelaru, a declarat, luni, la începutul şedinţei acesteia, că nici PDL, nici PPDD nu au depus informări privind retragerea parlamentarilor acestor formaţiuni de la lucrările comisiei. citeşte tot
-
Liderii USL au convenit să amâne votul din Senat pe Constituţie pentru septembrie
Liderii USL au convenit să amâne votul din plenul Senatului asupra proiectului de revizuire a Constituţie pentru începutul lunii septembrie, în condiţiile în care avizul Curţii Constituţionale ar putea veni după încheierea actualei sesiuni parlamentare, au declarat pentru MEDIAFAX surse din USL. citeşte tot