Articolele autorului Andi Manciu
-
Băsescu spune că merge de 1 Decembrie la Arcul de Triumf: Ştiu că pregătesc fluieraşii
Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, marţi seară, că ştie că reprezentanţii USL "pregătesc fluieraşii" pentru ceremonia de 1 Decembrie de la Arcul de Triumf din Capitală, precizând că va lua parte la manifestaţii. citeşte tot
-
Băsescu: Apreciez că Guvernul nu a luat măsuri populiste excesive. A făcut ce se angajase deja Boc
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, că apreciază faptul că Guvernul condus de Victor Ponta nu a luat "măsuri populiste excesive" în perioada dinaintea alegerilor parlamentare, precizând că au fost aplicate măsuri la care se angajase deja Guvernul Boc. citeşte tot
-
Băsescu: În ultimul CSAT a fost vorba de creşterea finanţării armatei, lucru refuzat de premier
Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, marţi, că subiectul disputei din ultima şedinţă CSAT nu ar fi fost "megaministerul" contestat de premierul Victor Ponta, ci faptul că acesta s-ar fi împotrivit alocării de sume suplimentare pentru Armată, susţinută de şeful statului şi ministrul Apărării. citeşte tot
-
Băsescu: E greu ca un preşedinte să desemneze premierul care a participat la suspendarea sa
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că este greu pentru un şef al statului să mai numească o dată premier un prim-ministru care a luat parte la suspendarea sa din funcţie şi a susţinut demiterea sa. citeşte tot
-
Ponta: Merkel merge des la Moscova, eu dacă trec prin faţa ambasadei aud că sunt vândut Moscovei
Premierul Victor Ponta a declarat că România nu mai poate fi în situaţia de a exporta gaz românesc în timp ce importă gaz rusesc la un preţ triplu, el precizând, în acest context: "Doamna Merkel merge foarte des la Moscova, eu şi dacă trec prin faţa ambasadei (...) aud că sunt vândut Moscovei". citeşte tot
-
Ponta: Hava cere pentru 1 Decembrie de trei ori mai mult ca în Bucureşti, are comision de partid
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că dacă primarul din Alba Iulia, Mircea Hava, cere pentru manifestările de 1 Decembrie de trei ori mai mult decât în Capitală, înseamnă că acesta suma este cu "comision" şi nu va acorda bani publici pentru "afaceri de partid". citeşte tot
-
Ponta, despre numirea procurorilor şefi: O audiere de mascaradă. Băsescu a semnat şi cu aviz negativ
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că audierea celor propuşi de ministrul Justiţiei pentru DNA şi Parchet a fost o "mascaradă", menţionând că şeful statului a mai numit procurori cu aviz negativ de la CSM, respectiv pe Laura Codruţa Kovesi. citeşte tot
-
Ponta: Lucrez la structura noului Guvern, dar nu o prezint înainte de alegeri
Premierul Victor Ponta a declarat luni că lucrează la structura noului Guvern al USL, însă nu va prezenta public cum va arăta Cabinetul înainte de alegeri, precizând că portofoliile vor fi împărţite egal între Alianţa de Centru Dreapta şi Alianţa de Centru Stânga, dar şi că nu este timpul să vorbească despre "pielea ursului din pădure". citeşte tot
-
Ponta: Videanu şi Roibu tot pornesc executări silite la Oltchim prin firme controlate. Am sesizat DNA
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că democrat-liberalul Adriean Videanu, fost ministru al Economiei, şi fostul director Oltchim Constantin Roibu "tot pornesc aşa zise executări silite, prin firme off-shore" pe care le controlează împotriva combinatului. citeşte tot
-
Antonescu: Nu e cazul unui scandal în PNL legat de Tăriceanu. Nu mă simt ameninţat
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a susţinut, luni, că nu are loc un scandal în partid ca urmare a unor afirmaţii ale lui Călin Popescu Tăriceanu, menţionând totodată cu nu se simte ameninţat de fostul lider al PNL. citeşte tot
-
Ponta: Băsescu să-şi folosească şarmul cu doamna Merkel pentru următorul summit. Eu mă ocup de restul
Premierul Victor Ponta a declarat luni, la finalul şedinţei USL, că şeful statului ar trebui să se folosească de "şarmul" şi de "respectul" de care se bucură în Germania pentru a obţine condiţii mai avantajoase pentru România în cazul bugetului UE, afirmând că el se va ocupa de celelalte ţări. citeşte tot
-
Diaconu: Procurorul Şelaru m-a anunţat că nu a găsit un prejudiciu, dar mă trimite în judecată
Senatorul PNL Mircea Diaconu a susţinut vineri că a fost anunţat în urmă cu două săptămâni de către procurorul Şelaru că nu a găsit un prejudiciu în cazul său, dar că va fi trimis în judecată pentru conflict de interese. citeşte tot
-
Slovenia sprijină poziţia României privind bugetul UE şi aderarea la Schengen în 2013
Ministrul sloven al afacerilor externe, Karl Erjavec, a declarat joi, după o întâlnire cu ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, că ţara sa sprijină aceeaşi poziţie ca şi România în cadrul negocierilor de la Bruxelles privind bugetul UE, dar şi aderarea la spaţiul Schengen în 2013. citeşte tot
-
Crin Antonescu: Nu sar în capul lui Băsescu dacă nu obţinem cât vrem la UE. Nu putem bate cu pumnul în masă
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că nu se va număra printre cei care să "sară în capul" preşedintelui Traian Băsescu dacă România nu obţine ce şi-a propus în ceea ce priveşte fondurile europene pentru 2014 – 2020, afirmând că ţara noastră nu poate să bată cu pumnul în masă. citeşte tot
-
Preşedinte PNL: Nu exclud nici o guvernare cu UDMR. Ţine de anumite condiţii şi de cum ne armonizăm
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că nu exclude ideea unei guvernări împreună cu UDMR, însă acest lucru depinde de anumite condiţii şi de modul în care sunt armonizate poziţiile formaţiunii maghiare cu cele ale USL, care are statutul de mare alianţă. citeşte tot
-
Antonescu: USL sub 50% înseamnă eşecul proiectului politic şi îmi dau demisia din fruntea PNL. Garantez unitatea USL la guvernare până în 2014
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că în situaţia în care USL va obţine la parlamentare un scor sub 50%, acest lucru va însemna "eşecul proiectului politic" format de PSD şi PNL, iar din partea sa va determina demisia din fruntea partidului. citeşte tot
-
Antonescu: Dacă Tăriceanu este desemnat premier de Băsescu, va fi exclus din partid. Iar preşedintele va fi suspendat
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că în situaţia în care Călin Popescu Tăriceanu va fi desemnat premier de către preşedintele Traian Băsescu, în locul lui Victor Ponta, dacă USL are majoritate, atunci liberalul va fi exclus din partid, iar şeful statului va fi suspendat. citeşte tot
-
Antonescu: Tăriceanu este manipulat pe tema poziţiei USL faţă de UE
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că fostul lider PNL Călin Popescu Tăriceanu este manipulat pe tema poziţiei USL faţă de UE, el adăugând că este greu să primeşti sfaturi de la cineva care a anunţat, ca premier, fără consultări, că România nu-şi va respecta unele angajamente. citeşte tot
-
Antonescu: Băsescu şi ai lui s-au purtat în Europa ca nişte slugi. Eu am crescut în cultura europeană
Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, miercuri, că a fost "crescut" şi "educat în cultura europeană", iar lucrurile pe care România trebuie să lea dea Europei trebuie date "cu demnitate", acuzându-l pe Traian Băsescu şi "guvernele lui că s-au purtat în raport cu Europa ca nişte slugi". citeşte tot
-
Alina Gorghiu: Încetarea mandatului lui Diaconu se constată în plenul Senatului, prin hotărâre
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Alina Gorghiu a declarat miercuri că în cazul senatorului PNL Mircea Diaconu încetarea mandatului va avea loc în momentul în care plenul Senatului va constata acest lucru printr-o hotărâre, până în acel moment liberalul menţinându-şi funcţia. citeşte tot
-
Tăriceanu: Atitudinile de "ţâfnă şi arţag" faţă de liderii UE ne aduc într-o poziţie de ţară izolată
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a susţinut, marţi, în plenul celor două Camere ale Parlamentului, că atitudinile de "ţâfnă şi arţag" faţă de liderii UE nu vor face decât ca România să ajungă în postura de ţară "izolată, marginalizată şi frustrată". citeşte tot
-
Băsescu: Nu am stenogramele discuţiei cu Ponta, dar confirm faptul că bugetul propus de Van Rompuy este inadmisibil
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că nu are stenogramele discuţiei cu premierul Victor Ponta privind participarea la Consiliul European, dar a confirmat faptul că în discuţia avută cu acesta a susţinut ideea că propunerea de buget făcută de Herman Van Rompuy este "inadmisibilă". citeşte tot
-
Zgonea: Nu-i impunem preşedintelui Băsescu un mandat pentru Consiliul European, îi recomandăm
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni seară, că Parlamentul nu-i va "impune" preşedintelui Traian Băsescu un mandat pentru Consiliul European, ci îi va "recomanda" unul, el întrebându-se dacă preşedintele va ţine cont de acest punct de vedere, care va fi publicat în MO. citeşte tot
-
Plenul reunit al Parlamentului, convocat marţi la ora 13.00 pentru mesajul adresat de premierul Ponta
Birourile Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au decis, luni seară, convocarea şedinţei de plen reunit, marţi, la ora 13 pentru mesajul adresat de prim-ministrul Victor Ponta pe tema poziţiei României în privinţa bugetului UE 2014-2020, iar deputaţii vor dezbate în plen cazul Trăşculescu la ora 12. citeşte tot
-
Prime de sărbători sau sporuri de "penibilitate": Milioane de lei cheltuiţi fără bază legală de şase administraţii locale
Sume de milioane de lei cheltuite fără bază legală pentru studii de fezabilitate, sporuri de "penibilitate" şi prime de sărbători, apartamente închiriate în străinătate, sponsorizări pentru cluburi de fotbal şi biserici au fost constatate de Curtea de Conturi la nivelul a şase administraţii locale. citeşte tot