Articolele autorului Andreea Unturica
-
Anchetă la un liceu din Craiova, după reclamaţii că în unitate se fac filme cu caracter pornografic
O anchetă a fost declanşată la Liceul "Henri Conadă", din Craiova, după ce mai mulţi elevi i-au reclamat directorului că în incinta şcolii se vizionează filme cu caracter pornografic făcute chiar în incinta unităţii de învăţământ. citeşte tot
-
Vasile Ianul a murit. Fostul preşedinte al Dinamo Bucureşti avea 68 de ani
Fostul preşedinte al clubului Dinamo Bucureşti şi al clubului Politehnica Iaşi Vasile Ianul, internat la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, a murit, miercuri dimineaţă, în spital, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
Liderul grupării din care făcea parte şi senseiul lui Nuţu Cămătaru, prins în Belgia
Liderul grupării specializate în infracţiuni cu violenţă din care făcea parte şi senseiul lui Nuţu Cămătaru, dat în urmărire europeană, a fost prins în Belgia şi va fi extrădat în România, unde are de ispăşit şapte ani de închisoare pentru iniţiere, constituire sau sprijinire a unui asemenea grup. citeşte tot
-
19 şcoli şi grădiniţe din Vaslui, închise din cauza scăderii drastice a populaţiei şcolare
Un număr de 19 şcoli şi grădiniţe din judeţul Vaslui vor fi închise în acest an din cauza scăderii drastice a populaţiei şcolare, urmând ca sute de copii şi elevi din localităţile unde se recurge la astfel de măsuri să facă naveta în satele învecinate, în unele situaţii chiar pe jos. citeşte tot
-
Ponta: Năstase nu va avea un rol în USL, dar îl vom consulta, aşa cum am făcut-o la formarea uniunii
Premierul Victor Ponta a declarat, luni seară, la Craiova, că Adrian Năstase, eliberat, luni, din penitenciar, "nu va avea un rol" în USL, dar că liderii uniunii îl vor consulta, aşa cum au făcut şi când s-a format USL. citeşte tot
-
Blaga spune că nu l-a susţinut pe Frunzăverde în PDL şi că acesta "s-a vândut pentru foarte puţin"
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a afirmat, luni, la Ploieşti, că nu l-a susţinut pe Sorin Frunzăverde pentru una dintre cele mai înalte funcţii de conducere din PDL, că acesta a plecat din partid ca să-şi păstreze funcţia de şef de Consiliu Judeţean şi că "s-a vândut pentru foarte puţin". citeşte tot
-
Ginecologul acuzat că a cerut bani pentru două chiuretaje a fost arestat preventiv
Medicul ginecolog Radu Nicon, de la Spitalul de Urgenţă Craiova, acuzat că a cerut bani unor paciente pentru a le face chiuretaj, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile de către magistraţii Tribunalului Dolj, sub acuzaţia de luare de mită. citeşte tot
-
Blaga: Nimeni nu este proprietarul PDL. Alţii zic că e nevoie numai de ăia de 40 de ani, nu Blaga
Liderul PDL Vasile Blaga a afirmat, luni, în faţa a 200 de delegaţi prahoveni la congresul de sâmbătă, că "nimeni nu este proprietarul PDL", că nu el este cel care susţine că în partid "e nevoie numai de ăia de 40 de ani" şi că în viitorul BPN ar trebui să se regăsească "toate curentele din partid". citeşte tot
-
Blaga: Adrian Năstase va avea un viitor luminos în PSD
Preşedintele PDL Vasile Blaga spune că, având în vedere reacţiile liderilor PSD faţă de Adrian Năstase, fostul prim-ministru, eliberat luni din închisoare, "va avea un viitor luminos în PSD". citeşte tot
-
Fostul candidat la Preşedinţia României Constantin Ninel Potârcă, scos de sub urmărire penală
Fostul candidat la Preşedinţia României Constantin Ninel Potârcă a primit decizie de scoatere de sub urmărire penală din partea Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-un dosar de evaziune fiscală în care a şi fost reţinut pentru 24 de ore în noiembrie 2010. citeşte tot
-
Blaga spune că alegerile din PDL vor fi corecte, partidul nu se va scinda şi el va rămâne în PDL
Liderul PDL Vasile Blaga a declarat, luni, la Buzău, că alegerile din 23 martie vor fi "extrem de corecte", anunţând, totodată, că indiferent de rezultat partidul nu se va scinda, iar el va face politică doar în interiorul PDL. citeşte tot
-
Blaga: Traian Băsescu nu este duşmanul PDL, şi nici al meu, indiferent de ce opţiuni are
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat că preşedintele Traian Băsescu nu este duşmanul PDL sau al său, că acesta, "la o adică, ar fi foarte binevenit şi în partid", Blaga refuzând să spună dacă îi va adresa sau nu o invitaţie oficială lui Băsescu de a reintra în partid sub conducerea sa. citeşte tot
-
Despăgubiri de 8,1 milioane lei pentru 44 vasluieni care au avut proprietăţi în Basarabia şi Ucraina
Prefectura Vaslui a solicitat Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor plata a 8,1 milioane lei reprezentând despăgubiri pentru 44 vasluieni ale căror imobile, construite înainte de 1940, au fost sechestrate sau au rămas în Basarabia şi Ucraina. citeşte tot
-
O ieşeancă de 62 de ani diagnosticată cu gripă AH1N1 a murit; femeia suferea şi de ciroză hepatică
O femeie din Iaşi, în vârstă de 62 de ani, a murit, după ce a fost diagnosticată cu gripă AH1N1, pacienta suferind şi de ciroză hepatică, acesta fiind al doilea deces în această lună înregistrat la Iaşi din cauza virusului respectiv. citeşte tot
-
Elena Udrea, despre autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc: Articolul 1 din Constituţie nu trebuie atins
Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, duminică, la Băile Tuşnad, că nu este de acord cu autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc, că articolul 1 din Constituţie nu trebuie atins şi că utilizarea limbii maghiare în instituţiile publice şi de învăţământ este suficientă. citeşte tot
-
Fenechiu spune că îl susţine pe Adomniţei la funcţia de guvernator al viitoarei regiuni nord-est
Liderul PNL Iaşi, Relu Fenechiu, îl susţine pe şeful Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, la funcţia de guvernator al viitoarei regiuni nord-est, precizând că ar fi mai bun în această funcţie decât primarul Iaşiului, social-democratul Gheorghe Nichita. citeşte tot
-
Fenechiu: Niciun ambasador din UE nu m-a întrebat când demisionez. Singurul penal este Băsescu
Ministrul Transporturilor, liberalul Relu Fenechiu, a declarat că s-a întâlnit cu mai mulţi ambasadori ai unor ţări europene şi că niciunul nu l-a întrebat când îşi dă demisia, adăugând că dacă este un penal în România care n-a răspuns pentru ce-a făcut, acela este actualul preşedinte al ţării. citeşte tot
-
Fenechiu: Băsescu să renunţe la populismele ieftine. În Europa merge cu un avion ce costă 7 milioane de euro
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, îi cere lui Traian Băsescu să renunţe la "populismele ieftine" şi la acuzaţiile la adresa politicienilor că sunt nişte "jigodii", precizând că şeful statului se duce la cumpărături cu Loganul, dar în Europa merge cu un avion care costă şapte milioane de euro citeşte tot
-
Fenechiu: Ministerul Transporturilor va fi mandatat să realizeze autostrada Iaşi - Câmpia Turzii. Investiţia este estimată la aproape patru miliarde de euro
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a anunţat că în şedinţa de miercuri a Guvernului va promova o hotărâre prin care ministerul pe care îl conduce va fi mandatat să realizeze autostrada Iaşi - Câmpia Turzii, prin parteneriat public-privat, investiţie estimată la aproape patru miliarde de euro. citeşte tot
-
Preotul constănţean care şi-a pierdut cunoştiinţa în timp ce se pregătea pentru slujbă a murit
Preotul Remus Dumbravă, căruia i s-a făcut rău, miercuri, în timpul slujbei de la biserica Sfântul Mina din Constanţa şi fusese, apoi, declarat în moarte cerebrală, a decedat, sâmbătă seară, în Spitalul Judeţean din Constanţa. citeşte tot
-
Borza: Hidroelectrica organizează concurs pentru ocuparea a 67 de funcţii de manager
Administratorul judiciar al Hidroelectrica Remus Borza a declarat, sâmbătă, la Drobeta Turnu Severin că, în luna mai, la nivelul companiei se va organiza un concurs pentru ocuparea a 67 de funcţii de manager, invitând tinerii profesionişti şi cu experienţă să se înscrie la concurs. citeşte tot
-
Reacţii dure ale angajaţilor Hidroserv Porţile de Fier la întâlnirea cu administratorul judiciar
Zeci de angajaţi ai Hidroserv Porţile de Fier s-au manifestat zgomotos, sâmbătă, la întâlnirea cu administratorul judiciar al Hidroelectrica Remus Borza, nemulţumiţi că nu au fost lăsaţi să participe la discuţiile programate cu acesta, în cele din urmă fiind lăsaţi să asiste liderii de sindicat. citeşte tot
-
Fostul preşedinte al Dinamo Bucureşti Vasile Ianul este în stare critică la spital
Fostul preşedinte al clubului Dinamo Bucureşti şi al clubului Politehnica Iaşi Vasile Ianul se află internat în stare critică la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, fiind suspectat că ar avea gripă AH1N1. citeşte tot
-
Un bărbat protestează pe unul dintre stâlpii de nocturnă ai Stadionului "Ion Oblemenco": "Viaţa mea e mai puţin importantă decât ŞTIINŢA". A renunţat la protest după o oră şi jumătate
Bărbatul care s-a urcat, sâmbătă, în jurul orei 13.00, pe unul din stâlpii de nocturnă ai Stadionului "Ion Oblemenco" din Craiova, la aproximativ 70 de metri, cerând revenirea Univestităţii Craiova în eşalonul fotbalistic a renunţat la protest după aproximativ o oră şi jumătate. citeşte tot
-
Preotul care şi-a pierdut cunoştinţa în timp ce se pregătea pentru slujbă este în moarte cerebrală. Familia se opune transplantului de organe
Preotul Remus Dumbravă, căruia i s-a făcut rău, miercuri, în timpul slujbei de la biserica Sfântul Mina din Constanţa, a fost declarat în moarte cerebrală, familia acestuia opunându-se transplantului de organe, a anunţat Arhiepiscopia Tomisului. citeşte tot