Articolele autorului Andrei Dumitrescu
-
O grenadă a fost găsită în Parcul Tineretului din Capitală
O grenadă a fost găsită, miercuri, în Parcul Tineretului din Capitală, de către angajaţii de la salubrizare, la faţa locului fiind trimisă o echipă de pirotehnişti. citeşte tot
-
Poliţia face cercetări cu privire la cererea depusă în instanţă de pretinsul fiu al lui Sergiu Nicolaescu
Secţia 14 a Poliţiei sectorului 4 face cercetări cu privire la cererea depusă la instanţă de pretinsul fiu al lui Sergiu Nicolaescu, poliţiştii sesizându-se cu privire la un eventual fals, dar şi în urma unei înştiinţări a lui Vasile Rotaru, al cărui CNP a fost folosit în înregistrarea acţiunii. citeşte tot
-
Stroe: Şeful IPJ Olt, în concediu medical. Nu va mai lucra în Poliţie când vine prima zi la serviciu
Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat, marţi, că şeful IPJ Olt, Ion Voicu, nu vine la audieri pentru că a intrat în concediu medical, dar că acesta nu va mai lucra nicio zi în Poliţie după ce va veni prima zi la serviciu, precizând că nu credea până acum că în Poliţie există "atâta golănie". citeşte tot
-
Om al străzii, ucis în Capitală pentru o porţie de mâncare
Un om al străzii a fost omorât, luni, în Bucureşti, de o altă persoană fără locuinţă, care l-a înjunghiat în spate într-un conflict pentru o porţie de mâncare, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliţie. citeşte tot
-
Modificări în Codul Rutier: Vizita medicală devine obligatorie la schimbarea permiselor auto
Şoferii care îşi vor schimba permisele auto după 19 ianuarie, când intră în vigoare modificările la Codul Rutier, vor plăti aceeaşi taxă de 68 de lei, dar vor fi obligaţi să facă vizita medicală şi să obţină un certificat din care să rezulte că nu suferă de boli care îi împiedică să conducă. citeşte tot
-
Un bărbat ameninţă că se aruncă de la etajul nouă al unui bloc din centrul Capitalei
Un bărbat în vârstă de 62 de ani ameninţă că se aruncă de la etajul nouă al unui bloc de pe strada Iancu de Hunedoara din Capitală, susţinând că este suspectat de cancer şi că de curând şi-a pierdut locul de muncă, au declarat, luni, oficiali din Poliţia Capitalei. citeşte tot
-
Patru case au ars într-un incendiu în cartierul Ferentari din Capitală
Patru case au ars într-un incendiu care s-a produs duminică seară, pe o stradă din cartierul bucureştean Ferentari, informează oficiali din Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. citeşte tot
-
Peste 1.800 de jandarmi asigură ordinea la manifestările şi procesiunile religioase de Bobotează
Peste 1.800 de jandarmi vor asigura ordinea de Bobotează în zonele bisericilor, la manifestările şi procesiunile religioase fiind aşteptaţi să participe 200.000 de credincioşi, cei mai mulţi în judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila şi Galaţi, informează, vineri, Jandarmeria Română. citeşte tot
-
Stroe, despre aglomeraţia de pe DN 1: Poate găsim o soluţie - SENS UNIC într-o direcţie
Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a comentat, joi, problema aglomeraţiei din trafic de pe DN 1 Braşov- Ploieşti afirmând că poate exista o soluţie, care nu a fost însă discutată, respectiv a stabilirii unui drum cu sens unic într-o direcţie şi a altuia în celalaltă. citeşte tot
-
Radu Stroe: DGIPI va trebui să se intereseze strict de angajaţii MAI care încalcă legea
Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a anunţat, joi, că DGIPI va fi reorganizată în aşa fel încât să se intereseze strict de culegerea de informaţii legate de angajaţii MAI care comit infracţiuni, precizând că nu poate să spună deocamdată dacă şeful Direcţiei va fi schimbat. citeşte tot
-
Radu Stroe vrea să schimbe Statutul poliţistului: Am vrut să schimb conducerea IPJ Olt, însă Statutul nu mi-a permis
Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat, joi, că legea care reglementează statutul poliţistului trebuie schimbată, pentru că este veche şi cel mult într-o lună va trebui lansat un nou proiect de act normativ. citeşte tot
-
Crimă în judeţul Ilfov: Un tânăr şi-a înjunghiat tatăl şi l-a îngropat în casă
Un tânăr din localitatea ilfoveană Căţelu a fost reţinut, în noaptea de joi spre vineri, după ce, în urmă cu aproximativ trei săptămâni, şi-a înjunghiat tatăl şi l-a îngropat în casă, sub duşumea, potrivit unor surse din poliţie. citeşte tot
-
Bărbatul care şi-a omorât iubita în ziua de Crăciun a fost arestat preventiv
Bărbatul care s-a predat poliţiştilor după ce, în ziua de Crăciun, şi-a omorât iubita din gelozie a fost arestat preventiv pentru 29 de zile de către magistraţii Tribunalului Bucureşti. citeşte tot
-
Poliţia Capitalei verifică toate băncile din Bucureşti
Poliţiştii au declanşat, joi, o amplă acţiune de verificare a sistemelor de pază de la sucursale ale tuturor unităţile bancare din Bucureşti, controalele fiind programate să se încheie în cursul zilei de vineri, informează Poliţia Capitalei. citeşte tot
-
Peste 11.400 de poliţişti asigură ordinea de Revelion în România
Peste 11.400 de poliţişti vor asigura ordinea şi liniştea publică la cele aproximativ o sută de petreceri de Revelion organizate în marile pieţe centrale din Bucureşti şi 33 de judeţe, la care sunt aşteptate să participe 260.000 de persoane. citeşte tot
-
Peste 410.000 de români îşi serbează onomastica de Sfântul Ştefan
Peste 410.000 de români care poartă numele Sfântului Apostol Ştefan îşi serbează onomastica joi, în cea de a treia zi a Crăciunului. citeşte tot
-
Radu Stroe: Trebuie să găsim bani pentru viitorul şcolilor de poliţie
Radu Stroe, propus pentru portofoliul Afacerilor Interne, a spus, vineri, că în cazul unităţilor de învăţământ ale MAI va trebui găsită o modalitate prin care să fie atraşi elevi care au disponibilitatea "să contribuie" la pregătirea şcolară. citeşte tot
-
Stroe: Ne este ruşine vizavi de banii de haine şi norma de hrană pentru poliţişti
Radu Stroe, propus pentru portofoliul Afacerilor Interne, a spus că poliţiştii au salarii mici, iar calitatea vieţii acestora nu se ridică la nivelul muncii pe care o prestează, precizând că îi este "ruşine vizavi de banii de haine şi norma de hrană" şi că speră să le poată acorda aceste sume. citeşte tot
-
Peste 50 de taximetrişti au fost amendaţi în zona Aeroportului Otopeni
Peste 50 de taximetrişti au fost amendaţi, în noaptea de miercuri spre joi, în urma unei acţiuni a poliţiştilor care a vizat transportul în regim de taxi în zona Aeroportului "Henri Coandă" Otopeni, informează Poliţia Română. citeşte tot
-
Jaful de la banca Raiffeisen de pe Şoseaua Olteniţei: Prejudiciul este în valoare de 41.000 de lei
Cei doi bărbaţi mascaţi care, miercuri după-amiază, au jefuit o sucursală a băncii Raiffeisen din Sectorul 4 al Capitalei, au luat din două sertare lei şi valută în valoare totală de 41.000 de lei, au declarat, joi, oficiali din Poliţia Capitalei. citeşte tot
-
Agresorul de la oficiul poştal are discernământ diminuat şi tulburări de personalitate
Bărbatul arestat după ce a intrat înarmat cu un topor într-un oficiu poştal din sectorul 6, unde a ameninţat mai multe persoane, are discernământ diminuat şi tulburări de personalitate, relevă expertiza medico-legală psihiatrică făcută în cazul său, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. citeşte tot
-
Trei bărbaţi au încercat să jefuiască un hipermarket din cartierul Militari
Trei bărbaţi au încercat să jefuiască un hipermarket din cartierul Militari, tentativa eşuând din cauza intervenţiei a doi paznici, care au fost bătuţi de hoţi, potrivit Poliţiei Judeţene Ilfov. citeşte tot
-
Aparatură de spionaj, confiscată de poliţiştii bucureşteni
Mai multe camere video şi aparatură de spionaj şi supraveghere operativă, în valoare totală de peste 540.000 de lei, au fost confiscate, joi, de ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Sectorului 3, informează Poliţia Capitalei. citeşte tot
-
Patruzeci de refugiaţi care nu s-au adaptat în alte ţări vor fi transferaţi în România anul viitor
Patruzeci de refugiaţi vor fi aduşi în România, în cursul anului viitor, după ce nu s-au adaptat în ţările care le-a oferit protecţie în baza legislaţiei internaţionale. citeşte tot
-
Poliţia Capitalei: Cei care folosesc de Revelion petarde ilegale se vor alege cu dosare penale
Bucureştenii care în noaptea de Revelion vor folosi petarde şi artificii ilegale se vor alege cu dosare penale, pedepsele pentru operaţiuni cu articole pirotehnice interzise fiind de la trei luni la un an de închisoare, a spus Viorel Raicu, de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase. citeşte tot
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:21
Uciderea rabinului din Emiratele Arabe Unite. Trei suspecţi din Uzbekistan au fost arestaţi
-
astăzi, 13:07
LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape 2200 de voturi diferenţă. Marja se măreşte / Călin Georgescu, primul cu 22,95%